sâmbătă, 29 decembrie 2012

petarde si artificii

Artificii, lumanari, jerbe luminoase sau... dosar penal. Este de ajuns sa va vada o patrula de politie sau sa va reclame vreun vecin. In noaptea de Revelion, cine va fi prins ca incalca legea, in functie de cat de grava e fapta sa, se poate alege cu dosar penal si chiar inchisoare de la 3 luni la 1 an. Cele mai putin periculoase materiale pirotehnice, sunt Stelutele; Jerbele cu scantei; Minifaclele sau lumanarile scantietoare. Restul, spune legea, pot fi folosite doar de pirotehnicieni, dar nu in intervalul de ore 24-6. Cu exceptia spatiilor special amenajate pentru evenimente de interes public, cum ar fi petrecerile de revelion organizate in piete.

sursa: stirileprotv.ro

vineri, 28 decembrie 2012

dragoste de ”mamă”

„În urmă cu… (indesccifrabil) mama mea, Munteanu Carmen, s-a certat cu tatăl meu vitreg Munteanu Adrian și m-a luat pe mine și pe sora mea mai mică Munteanu Iasmina și am plecat toate trei la bunica mea, mama mamei mele, care locuiește în Reșița, pe strada Semenicului. După circa o săptămână, mama mea s-a împăcat cu tatăl meu vitreg și a hotărât să se întoarcă la acesta, dar numai cu sora mea mai mică, spunându-mi că eu voi rămâne să locuiesc la bunica.
Începând cu luna august, mama mea mi-a spus că nu mai am voie să locuiesc acolo și să mă mut împreună cu ea și cu tatăl meu vitreg, lucru pe care l-am făcut, mutându-mă cu ei pe str. Trandafirilor din Reșița. La această adresă locuiam împreună cu mama mea, Munteanu Carmen, tatăl meu vitreg, Munteanu Adrian, și sora mea, Muntean Iasmina, în vârstă de 7 ani, precum și mama tatălui meu vitreg, Crișan Niculița.
La scurt timp după ce mama m-a chemat să locuiesc cu ei, în luna septembrie sau octombrie 2011, nu mai rețin exact data, am plecat împreună cu mama și tatăl meu vitreg la o garsonieră situată pe Aleea Albăstrelelor din Reșița. Acolo mama mi-a promis un telefon mobil cu senzori și dulciuri, dacă sunt de accord să întrețin un raport sexual cu tatăl meu vitreg, Munteanu Adrian Costel, lucru pe care l-am refuzat, întorcându-ne acasă la domiciliu.
În următoarele zile, mama mea, Munteanu Carmen, a adus în repetate rânduri în discuție acest dialog, propunându-mi acel telefon cu senzori pe care mi-l doresc foarte mult. În cele din urmă, am acceptat propunerea, mama mea comunicându-i lui Munteanu Adrian acest lucru. Acesta mi-a spus că nu e bine să întreținem raporturi sexuale la adresa la care locuiam în fapt, deoarece poate intra peste noi sora mea mai mică, în vârsă de 7 ani, care ar putea să-i povestească bunicii mele, Crișan Nicolița, mama lui Munteanu Adrian.
Atunci, mama mea și tatăl meu vitreg au hotărât să mergem toți la garsoniera de pe Aleea Albăstrelelor. Când am ajuns acolo, mama mea a intrat cu mine în baie și mi-a spus să fac un duș, după care mi-a ras părul pubian cu o lamă.
Apoi mama mea a făcut sex cu tatăl meu vitreg în prezența mea, dorind să-mi arate astfel cum se face sex. După câteva minute, tatăl meu a întreținut și cu mine un raport sexual, fără să folosească forța, dar m-a atenționat că, dacă află cineva, eu voi ajunge la casa de copii, iar el la pușcărie. Menționez că a fost primul raport sexual din viața mea.
Pot afirma că am fost forțată să accept aceste lucruri, deoarece în perioada când o refuzasem, mama mea și tatăl meu vitreg au început să mă trateze foarte rău, nu mai vorbeau cu mine și erau mereu supărați. Inițial nici nu mi-am imaginat ce înseamnă să întrețin raporturi sexuale iar după ce am fost pusă în fața faptului împlinit am realizat că este mult mai mult decât ceea ce îmi spusese mama mea pentru a mă convinge.
Până la începutul anului școlar 2011–2012, am mai fost de 4-5 ori împreună cu mama mea, Munteanu Carmen, și tatăl meu vitreg, Munteanu Adrian, la garsoniera de pe Aleea Albăstrelelor, unde întreținea relații sexuale care erau filmate de părinții mei cu un aparat foto digital aparținând acestora, de culoare vișinie. Mai arăt faptul că și părinții mei întrețineau raporturi sexuale în prezența mea și mama mea mă punea pe mine să-i filmez cu aparatul sus-menționat.
Nu-mi plăcea deloc situația în care mă aflam, cu atât mai mult cu cât nu întreținusem relații sexuale până atunci și nici măcar nu mai privisem vreodată un film porno. După ce aveam raporturile sexuale, mă gândeam de multe ori noaptea cum a putut mama mea să mă oblige să fac așa ceva și îmi făceam planuri pentru a scăpa din asta, singură, întrucât îmi era rușine să povestesc rudelor. Mă gândeam mereu că dacă voi avea vreodată o fată, nu-i voi face un asemenea rău. Nici la școală nu-mi puteam scoate din minte ce mi se întâmpla, tot ce-mi doream fiind să scap din asta.
În luna octombrie 2011, mama mea a plecat în Austria la muncă, venind în luna decembrie 2011 acasă.
Începând cu luna octombrie și până aproape de Crăciun, aproape săptămânal plecam de acasă împreună cu tatăl meu vitreg, Munteanu Adrian, la garsoniera sus-menționată unde întrețineam cu acesta raporturi sexuale. Menționez că nu eram constrânsă în nici un fel, dar acționam conform înțelegerii avute anterior cu mama mea.
Arăt că, atunci când mama mea era plecată în Austria, în prezența mea, tatăl meu vitreg a descărcat pozele și filmulețele cu raporturile sexuale avute cu mine și cu mama mea într-un calculator ce se află instalat în dormitorul lor de pe Aleea Trandafirilor. Câteva dintre acestea le-a trimis în Austria mamei mele pe internet, în timp ce comunicau în prezența mea pe messenger. Chiar am văzut când efectua aceste transferuri de date și o întreba pe mama dacă îi place ce vede. Nu știu ce făcea mama cu acele filmări, însă laptopul pe care îl deținea la acel moment cred că îl mai are și în prezent deoarece îl avea permanent asupra ei.
În data de 31 decembrie 2011... (indescifrabil), întrucât nu mai suportam ce mi se întâmpla, m-am hotărât să fug de acasă (indescifrabil) m-am dus direct la domiciliul meu de pe strada Semenicului, unde am povestit bunicii și mătușii mele, Cristina, tot ce mi s-a întâmplat.
Mai arăt că, din câte îmi amintesc, atunci când am întreținut prima dată raporturi sexuale cu tatăl meu vitreg, avea un tricou negru... (indescifrabil).
De asemenea, mă recunosc într-o fotografie în care (indescifrabil) persoana care mă ținea în poziții lascive astfel încât (indescifrabil) este chiar mama mea, fotografiile fiind făcute de tatăl meu vitreg. De asemenea, au fost efectuate și unele filmări în care tatăl meu vitreg mă supunea la perversiuni sexuale, de față fiind și mama mea.
Mai arăt faptul că nu aș mai putea locui cu cei doi, îmi doresc doar să stau la bunica (indescifrabil) nici măcar dacă ar ajunge la pușcărie pentru ceea ce au făcut.”
Mărturia fetei de 13 ani.

sursa: EVZ.ro

joi, 20 decembrie 2012

Christmas - The Journey

3 autostrazi...

"Guvernul Ponta 2 se arata foarte ambitios la proiectele de infrastructura. Vrea sa termine Autostrada Nadlac-Arad-Bucuresti de pe coridorul 4, dar si Autostrada Transilvania, Autostrada Comarnic-Brasov si centura Capitalei la nivel de Autostrada.
Mai mult, doreste sa inceapa alte 3 autostrazi: cea de sud Bucuresti-Drobeta Turnu Severin - Timisoara, Autostrada vest-est Targu Mures-Iasi-Ungheni si o alta care va uni capitala cu Moldova. Mai mult, isi doreste sa inceapa constructia unei linii de tren de mare viteza din vestul tarii pana la Constanta."

sursa: stirileprotv.ro

Din 3 autostrazi macar de s-ar face una... Sau macar sa se termine cea inceputa spre Brasov!

duminică, 16 decembrie 2012

Woman gives birth on bus



She gave birth to a boy on 12.12.12 on the 666 bus!?

sâmbătă, 15 decembrie 2012

si-au protejat elevii cu pretul vietii

"Dupa masacrul de la o scoala din Connecticut in urma caruia 26 de oameni si-au pierdut viata, presa din Marea Britanie si SUA a prezentat cazurile a patru profesori care si-au riscat viata pentru a-si salva elevii.
Maryrose Kristopik, profesoara de muzica la scoala generala "Sandy Hook", a povestit intr-un interviu acordat Daily Mail cum a reusit sa salveze viata a 15 elevi, baricadandu-i intr-o toaleta si rostind rugaciuni pentru a-i calma.
"I-am luat pe copii si i-am dus in toaleta spunandu-le ca este un om foarte rau in scoala. Pentru a nu-i speria foarte tare, le-am tot repetat ca ii iubsc si am inceput sa ne rugam. Apoi am apucat manerul usii si am tinut tare de el, pentru a nu-l lasa pe criminal sa intre. In acele momente ma gandeam numai la viata copiilor si la faptul ca trebuie sa fiu cat mai puternica pentru ei", a declarat Maryrose.
Gestul profesoarei a fost laudat de parintii copiilor care au fost inchisi in toaleta, iar aceasta este considerata acum o adevarata eroina.
Vreau sa ii multumesc. Le-a salvat vietile tuturor. In timp ce criminalul batea cu putere in usa si tipa ca vrea inauntru, ea a reusit sa il impiedice sa intre", a marturisit o mama.
Maryrose spune totusi ca nu este o eroina si ca a facut un gest absolut normal.
"Orice alt profesor ar fi facut la fel daca ar fi fost in locul meu si stiu ca si alti colegi de-ai mei au facut tot ce au putut", a mai declarat Maryrose.
Iar vorbele ei sunt cat se poate de adevarate, lucru dovedit de alti trei profesori de la scoala generala "Sandy Hook" care au murit in timp ce incercau sa isi salveze elevii.
Mary Sherlach,
Dawn Hochsprung si
Victoria Soto
s-au sacrificat incercand sa isi salveze copilasii de care aveau grija.
In timp ce foarte multi oameni alergau sa se ascunda in momentul in care s-au auzit impuscaturile, cei trei au ales sa isi protejeze elevii cu propriul corp si au sfarsit prin a fi pur si simplu executati."

sursa: stirileprotv.ro

vineri, 14 decembrie 2012

vizavi de codul de bare...

"Unul dintre cei doi inventatori ai codului de bare, Norman Joseph Woodland, a decedat pe 14 decembrie 2012, la varsta de 91 de ani, in casa sa din Edgewater, New Jersey.
Nascut in 1921 in New Jersey, unde a absolvit liceul Atlantic City, Norman Joseph Woodland a obtinut apoi diploma in Stiinte si Inginerie Mecanica la Universitate Drexler, pentru ca in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial sa lucreze ca asistent tehnic la Podul Manhattan in Oak Ridge, Tennessee.
In 1948, Norman Joseph Woodland l-a intalnit pe Bernard Silver, un student care tocmai fusese ofertat de catre un supermarket sa gaseasca o solutie pentru a putea inregistra electronic fiecare produs achizionat de clienti. Refuzat de catre decanul sau, Silver a apelat la ajutorul lui Woodland, care a vazut in aceasta idee o mina de aur.
Dupa ce si-a vandut actiunile pe care le avea la bursa, si-a dat demisia din functia de profesor si s-a mutat in apartamentului bunicului sau din Florida, Woodland a inceput sa puna cap la cap o idee care avea apoi sa intre in istorie.
In timp ce se afla pe plaja din Florida, Woodland a plecat de la teoria Codului Morse, care se foloseste de puncte si linii pentru a transmite informatie in format electronic, pentru ca a apoi sa inceapa sa traga linii si puncte in nisip intr-un mod similar.
Impreuna cu Silver, Wooldand a reusit sa obtina un patent (nr. 2,612,994 din istoria SUA) pentru acest tip nou de cod, dezvoltand proiectul in 1951 alaturi de IBM. Din cauza ca nu l-au putut dezvolta singuri la scara larga, cei doi au vandut patentul catre Philco in 1952 pentru suma de 15.000 de dolari, ajungand mai departe catre RCA.
Drumul codului de bare a trecut apoi din nou prin mainile celor de la IBM, care in 1971 l-au dezvoltat in laboratoarele din Carolina de Nord."

sursa: stirileprotv.ro

Si totusi exista si cod de bare fara acel 666, bagat pe gat de supermarketuri si de cei care conduc lumea din umbra... Factura de la Electrica nu are nevoie de 666, deci se poate si fara, dar cineva stie ce face!!!

miercuri, 12 decembrie 2012

printre medicamente si vaccinuri

Industria farmaceutica e un castig pentru cei care vor sa scoata bani din suferinta altora. Nu e nici prima, nici ultima data cand cineva profita de necazul altuia. Sunt destule medicamente vechi foarte bune care isi schimba numele doar pentru a deveni mai scumpe. Mai rau e cand se intervine in compozitia medicamentului si e transformat intr-unul mai slab pentru a fi necesara o cantitate superioara si astfel insemnand mai multi bani cheltuiti si o afectare mai mare a ficatului prin care trec aceste medicamente.
Nu sunt de acord cu cei care spun ca nu e bine sa te vaccinezi, mai ales cand esti copil. Cei care afirma asa ceva nu au tangenta cu domeniul medical. Nu trebuie sa fim habotnici. Credinta adevarata nu se refera la faptul ca trebuie sa mori ca prostul dintr-o boala banala care poate fi evitata cu o simpla injectie in copilarie. Faceti-va vaccinurile copilariei! Dumnezeu a zis: "Nu va puneti semnul fiarei." Dumnezeu nu va lasa pe nimeni sa va puna vreun cip printr-o pacaleala. Oamenii vor sti ce fac atunci cand vor alege cipul sau sufletul. Fiecare va decide singur pentru el daca vrea sa fie sfant sau drac.

Sa luam ce e bun din secolul in care suntem si sa evitam ce e rau. Nu trebuie sa ne intoarcem in secolele trecute pentru ca si atunci destui au pierit nevinovati in numele religiei, sacrificati chiar de unii care se laudau a fi crestini. Nu exista crima in numele credintei asa cum nu exista ura in numele dragostei.

Romanii au talent... la cersit si inselat !!

Anul trecut a castigat un pusti care avea o poveste intr-adevar foarte trista(parintii lui au murit amandoi), dar fara nici un talent real, iar anul acesta a castigat un magician, adica un om care pacaleste ochiul miscand degetele extrem de repede si isi ia numerele de magie de pe google... "Putem noi oare..." sa mintim? Uite ca putem. Interesant este ca intr-o tara care se lauda a fi crestina castiga tocmai un om care teoretic face farmece! Primul care a castigat se apropie cumva destul de bine de indemnurile crestine, dar al doilea face exact opusul fiind impotriva dogmelor crestine care ne spun foarte clar sa nu credem in vraji sau vrajitori...

Desi pare destul de clar ca se aranjeaza voturile cu sms-uri si telefoane ii cred in stare pe romani (din pacate) sa-i voteze pe acestia doi care au si castigat.

marți, 11 decembrie 2012

vocea cui ?!?!?

Vocea Romaniei ???
Pai cum sa fie vreodata un caraghios care castiga la Pro-tv o suma de bani si care e ales de cineva fara voce sau fara ureche muzicala ca sa-si dea seama ca nu are voce, vocea Romaniei? Pai hai sa vedem cine face parte din juriu:
Moga - micul Mozart al muzicii romanesti. Mare compozitor roman... Cu compozitori ca el o sa ajungem sa cantam o melodie intreaga formata dintr-o singura vocala! Sa vedem si ce trupe a lansat: 3rei Sud Est, Anda Adam, Andreea Bălan, Blondy, Corina, Cream, Hi-Q, Simplu... muzica de calculator cu voci falsificate, fara pic de talent nativ.
Loredana - copia Madonei in muzica romaneasca... Amandoua la fel de dispuse si usuratice... amandoua la fel de talentate in ale cantatului... Anul trecut Loredana si-a facut de ras concurentul in finala prin propria incompetenta pentru ca nu a putut sa cante melodia aleasa de ea. Pur si simplu nu a putut ridica tonul la nivelul melodiei.
Brenciu - era prezentator la Robingo. A trecut la cantat pentru ca se obtin bani frumosi din asta, dar daca esti mai volubil si esti plin de energie nu inseamna ca poti sa si canti...
Smiley (Andrei Tiberiu Maria) - cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român, membru al trupei Simplu - ce om urias si plin de calitati ?!?! are niste melodii puerile, e simplu... nu necesita o voce iesita din comun ca sa vorbesti pe molodie. Poate e interesant ca prezentator, dar nu are nici o vocatie spre cantat. Nu are ureche muzicala. Si-a batut joc de proprii concurenti punand fete care au voci puternice sa cante rap, gen care nu necesita nici un talent neobisnuit ci e de ajuns sa vorbesti repede pe melodie. Daca nu are ureche muzicala cum sa aprecieze o voce puternica. E ca si cum ai pune un analfabet sa citeasca fluent.

P.S.: Atunci cand se voteaza prin telefon e clar ca e aranjat totul. Nu dati sms-uri niciodata la Pro-tv. Au spus ei in vreo emisiune cate telefoane au primit sau cate sms-uri? Cati au votat pentru unul sau altul? E o facatura!

luni, 10 decembrie 2012

ce ne asteapta ?!

Din pacate va fi mai rau. Vine o noua criza economica. USL va spune la un moment dat: "nu va mai taiem 25% din salariu, va taiem 75% din salariul si daca nu va convine nu va mai dam nimic si sa vedeti atunci ce va fi..." Radu Banciu. Si eu cred acest lucru. USL nu stie sa conduca pe timp de criza si nici nu are oameni competenti care sa faca asta... Pai primul lor om in partid e in puscarie si al doilea da copy-paste la ce prinde, sau inca il mai votam pe cel care le multumea minerilor pentru ca au omorat, la propriu, studenti la Universitate?! PSD nu stie sa conduca nici cand duduie economia vezi PDSR, dar acum!!! PDL a facut bine ce a facut si nu din ura ne-a taiat salariul de 25%, ci din necesitatea de a nu ajunge ca Grecia. Si PSD-ul ar fi facut acelasi lucru, doar FMI a fost destul de clar. A mai comentat ceva Ponta cand i s-a transmis de la Bruxelles ca trebuie sa tina cont de Curtea Constituţională a României daca vrea sa-l demita pe Basescu ??? Singura greseala majora a fost a lui Traian atunci cand a inceput sa injure clasele sociale in loc sa spuna foarte frumos ca nu avem ce face: Cand e criza in toata Europa, Romania nu are cum sa aiba o economie infloritoare, doar ca el (Presedintele) era la al doilea mandat si nu mai avea nevoie de voturi; a vrut sa le arate tuturor ca el i-a ridicat si tot el ii distruge, iar oamenii au fost destul de naivi incat sa-l asculte... Daca mai avea nevoie de voturi pentru un al treilea mandat Basescu l-ar fi castigat si acum era ARD la putere cu o majoritate linistitoare...
Din pacate tot oamenii de rand, cei care au votat, vor avea de suferit!!!

P.S.: Prima dovada ca am dreptate:
471 de parlamentari in 2008
588 de parlamentari in 2012

Steaua s-a calificat din nou...

"Steaua s-a calificat pentru a 10-a oară în primăvara europeană.
Steaua a reuşit un rezultat de egalitate la Copenhaga, scor 1-1, şi s-a calificat în primăvara Europa League. Rezultatul i-a ajutat şi pe nemţii de la Stuttgart, cei care nu au reuşit să treacă de Molde.
Presa din Germania nu a ezitat să mulţumească roş-albaştrilor după remiza obţinută la Copenhaga. Astfel, Bild şi Kicker notează că "Mulţumită Stelei ne-am calificat cu 7 echipe în primăvara cupelor europene. Chiar dacă erau cu un om mai puţin, au rezistat pînă la finalul întîlnirii. Danke"
Steaua a pierdut clar partida anterioară cu Stuttgart, scor 1-5, iar azi s-ar fi calificat şi în cazul unei înfrîngeri cu 2-1, Stuttgart putînd fi eliminată din Europa League la acel scor."

sursa: gsp.ro

Group E


Total


Clubs
P
W
D
L
F
A
+/-
Pts
1
FC Steaua Bucureşti
6
3
2
1
9
9
0
11
2
VfB Stuttgart
6
2
2
2
9
6
3
8
3
FC København
6
2
2
2
5
6
-1
8
4
Molde FK
6
2
0
4
6
8
-2
6

Tudor Gheorghe - Colind - Vin Colindatorii

60 de lucruri despre ciori & corbi


"1. La ora actuala, familia Corvidelor, din care fac parte ciorile, numara peste 120 de specii raspandite in intreaga lume cu exceptia Antarcticii
2. In prezent, in Romania traiesc 8 specii de corvide, anume: Gaita (Garrulus glandarius glandarius), Alunarul (Nucifraga caryocatactes), Cotofana (Pica pica), Cioara de semanatura (Corvus frugilegus), Cioara neagra (Corvus corone corone), Cioara griva (Corvus corone cornix), Stancuta (Corvus monedula) si Corbul (Corvus corax) - de la stanga la dreapta si de sus in jos: 
3. Dintre toate aceste specii, cele mai des intalnite sunt cotofenele si ciorile grive, iar cele mai rare sunt alunarii si corbii.
4. Conform studiilor si estimarilor de teren realizate de ornitologii romani, cea mai mare densitate de ciori din Romania se intalneste in Campia Baraganului si in imprejurimile capitalei Bucuresti.
5. Ciorile ocupa toate arealele si nisele ecologice, de la gheturile polare, paduri de toate tipurile, campii, zone agricole, delte, munti, deserturi, pana la zone locuite de om, unde ajung chiar sa prospere.
6. Ciorile sunt omnivore. Mananca orice, fara mofturi, inclusiv hoituri si gunoaie.
7. In Familia Corvidelor, genul Corvus, reprezentat de "ciorile adevarate", adica ciorile, stancutele, cotofenele si corbii, ocupa o treime din totalitatea speciilor.
8. Primele ciori au aparut in Miocen, in urma cu circa 17 milioane ani, in zona Australiei si Oceaniei.
9. Oricat ar parea de bizar, cele mai apropiate rude ale ciorilor sunt frumoasele pasari ale paradisului.
10. Cea mai mica corvida din lume este gaita pitica din Mexic (Aphelocoma nana). Are o greutate de maxim 40 grame si o lungime de circa 20 cm. Titlul de cea mai mare corvida din lume se imparte intre corbul comun (Corvus corax) si Corbul cu cioc gros (Corvus crassirostris) din Etiopia. Ambele specii ating greutatea de 1.500 grame si o lungime de circa 65 cm.
11. Ciorile sunt sedentare de felul lor. Daca insa mancarea se imputineaza, sau conditiile meteo se inrautatesc, migreaza in masa.
12. Ciorile sunt pasari foarte sociabile, deseori clocind in colonii care pot atinge mii de exemplare. In Scotia a fost indentificata o colonie de ciori unde traiau peste 65.000 de exemplare.
13. Spre deosebire de marea majoritatea a pasarilor, ciorile nu se tem de om, ci au invatat se traiasca in apropierea oamenilor, profitand deseori de pe urma lor.
14. Ciorile depun de obicei intre 4-7 oua. Daca au mancare din belsug, pot avea o ponta chiar de 10 oua.
15. Din punct de vedere al importantei pentru om, ciorile au un impact neutru. Adica, desi sunt recunoscute drept pasari folositoare agriculturii, care se hranesc cu multe insecte daunatoare pentru culturile agricole, studiile au demonstrat ca ciorile fac in mod egal pagube, ciugulind cantitati importante din plantele pentru uz alimentar.
16. Ciorile sunt cele mai inteligente pasari din lume. Mult mai inteligente decat bufnitele si pasarile de prada, si cu mult mai istete, smechere si descurcarete decat papagalii.
17. Proportia dintre creier si volumul corporal, in cazul ciorilor, este cea mai mare in randul tuturor speciilor de pasari. Proportia in cauza este egala cu cea prezenta la maimutele antropoide si cetacee.Singura vietuitoare care are proportia creier-volum corporal mai mare decat a ciorii, este insasi omul!
Creierul unui porumbel (stanga) si creierul unei ciori (dreapta). Corpul unei ciori este de cel mult 2 ori mai mare decat cel al unui porumbel - creierul ciorii este, insa, de 4 ori mai voluminos decat cel al porumbelului.
18. In testele de inteligenta efectuate pe caini, pisici, porci si ciori, cele din urma au iesit invingatoare fara probleme. Mai mult decat atat, un studiu de mare anvergura, efectuat in anul 2004, a scos la iveala ca banalele ciori sunt la fel de inteligente ca cimpanzeii bonobo. Cu alte cuvinte, ciorile sunt cele mai inteligente fapturi de pe planeta dupa oameni, ocupand locul 2 la egalitate cu cimpanzeii si delfinii!
19. Cotofana se numara printre putinele vietuitoare care se recunosc pe sine daca se vad in oglinda!
20. O cioara a fost observata cum se hranea cu nucile pe care initial nu putea sa le sparga. Ingenioasa pasare aseza nucile pe o autostrada astfel incat autovehicolele treceau peste ele. Dupa aceea, cioara poposea tacticoasa hranindu-se linistita. Pasarea era atat de inteligenta, incat plasa nucile intregi doar sub rotile masinilor de mici dimensiuni, experientele trecute invatand-o ca daca pune o nuca sub roata unui TIR, sunt slabe sanse sa mai gaseasca miezul.
21. Ciorile sunt singurele vietuitoare, cu exceptia omului si maimutelor, care sunt capabile sa se foloseasca de unelte in cautarea hranei.
22. Ciorile sunt purtatoare al teribilului virus al Nilului de Vest. De fapt, ciorile au introdus acest virus in Statele Unite ale Americii in anul 1999.
23. Corbul a devenit un simbol negativ in Europa in urma cu doar cateva sute de ani.
24. In China si Japonia, corbul este simbol al recunostintei filiale, faptul ca pasarea isi hraneste parintii cand acestia sunt batrani, fiind considerat semnul unei miraculoase restabiliri a ordinii sociale.
25. Tot in Japonia, corbul este mesager divin si pasare de bun augur, vestitor al victoriei si semn al virtutii razbonice.
26. Si in Grecia Antica, corbul era considerat un simbol solar, in ciuda penajului sau negru. Dupa Strabon, corbii au fost cei care au ales amplasarea locului unde a fost construit oracolul din Delphi.
27. Tot in Grecia Antica, cioara era consacrata zeitei Atena, iar corbul era pasarea mesager a zeului Apollo.
28. In legendele celtice, corbii au adeseori un rol profetic.
29. In mitologia celtica, corbul si cioara sunt pasarile-simbol ale lui Badb si Morrigan, temutele Zeite ale Razboiului, care aveau puterea sa se transforme in ciori si sa survoleze astfel campurile unde urmau sa se desfasoare batalii.
30. La vechii mayasi, corbul era mesager al Zeului Tunetului si al Trasnetelor.
31. In Africa, corbul are rol de calauza si spirit protector, fiind considerat o pasare care previne oamenii de pericolele care-i pandesc.
32. Cel care a dat tonul "demonizarii" corbilor in Europa a fost insusi William Shakespeare, care in operele sale "Macbeth", "Julius Caesar" si "Othello", i-a portretizat pe corbi drept mesageri si exponenti ai raului.
33. In Talmudul ebraic, corbul este mentionat cu dispret ca fiind una dintre cele trei vietuitoare care s-a angajat in relatii sexuale pe perioada Potopului, fiind aspru pedepsit pentru aceste fapte. Rabinii cred ca masculul corb a fost pedepsit sa ejaculeze doar in ciocul deschis al femelelor de corb, acesta fiind singurul mod prin care corbii se mai pot inmulti, ca pedeapsa asupra incalcarii interdictiei sexuale de pe Arca lui Noe.
34. In Coran, corbii sunt prezentati drept fapturile care i-au invatat pe oameni sa isi ingroape mortii (Sura 5:27-31).
35. Cu prilejul sarbatoririi primaverii la amerindienii mandani, primul barbat al tribului avea rolul de crainic al reinnoirii: comemorand retragerea Apelor Primordiale, stang gol, vopsit in alb, avea pe umeri o mantie facuta din blanurile a 4 lupi si tinea unul sau 2 corbi morti pe cap.
36. Alchimistii au asociat intotdeauna faza putrefactiei si a materiei la negru, cu un corb, numind-o sugestiv Cap de Corb. Materia este leproasa si trebuie albita "spaland-o de sapte ori in apele Iordanului".
37. La samanii din intreaga Asie, corbul era unul dintre cei mai importanti tovarasi de drum in cadrul calatoriilor in celelalte lumi.
38. In mitologia scandinava, Zeul Odin are pe umerii sai doi corbi care-i soptesc la urechi ce se mai intampla in lume. Unul este Hugin-spiritul, celalat Munnin-memoria. In contrast cu cei doi lupi de la picioarele lui Odin care simbolizeaza principiul distrugerii, corbii reprezinta principiul creatiei.
39. In artele martiale ezoterice din Japonia, entitatile razboinice care-i inspira pe samuraii, luptatorii yamabushi sau ninja decisi sa descifreze misterele Caii Bu-Jutsu, au intotdeauna o infatisare jumatate om - jumatate corb. Denumiti Tengu, ei traiesc in lumile subtile care inconjoara Muntele Kurama, fiind condusi de catre regele lor mistic, Sojobo. Conform traditiilor nipone, Sojobo este maestrul tainic care l-a invatat pe samuraiul Minamoto no Yoshitstune (personaj istoric real), arta manuirii sabiei, tacticile de razboi si magia alba.
40. Croncanitul corbilor semnifica tandretea, fericirea, surpriza, emotiile sau furia.
41. Corbii sunt cele mai inteligente corvide.
42. Corbii care descopera un cadavru inghetat in padurile nordice, tipa inadins, rotindu-se pe cer in jurul hoitului cu scopul de a atrage ursii, rasii, lupii, pumele, coiotii, ursii sau glutonii. Mamiferele carnivore sunt capabile sa sfasie pielea inghetata cu falcile lor puternice, permitandu-le astfel si corbilor sa aiba acces la carne.
43. Corbii pot fi invatati usor sa numere pana la 30.
44. Corbii sunt singurele pasari care se joaca si fac glume.
45. Corbii sunt singurele vietuitoare, in afara de om, care aleg sa se drogheze in cautarea expresa a starilor euforice. Cercetatorii au fost socati sa descopere ca inteligentele pasari practica pe scara larga myrmecomania (din grecescul "myrmex" - furnica si "mania" - obsesie). Corbii se aseaza pe musuroaiele de furnici cu aripile si coada deschise. In prima faza, corbul lasa furnicile sa-i invadeze penajul, zdrobind cateva printre pene. Odata acoperit de furnici furioase, corbul incepe sa execute un dans bizar, contorsionandu-se, cu capul intotdeauna ridicat si penele umflate. Ciocul sau este plin de saliva, iar pasarea are o mimica extaziata. Dupa circa 30 de minute, corbul isi revine se scutura de furnici, se imbaiaza si zboara relaxat. Cercetatorii banuiesc ca acidul formic eliberat de furnicile muribunde creeaza corbului o stare de euforie.
46. In mitologia romaneasca, corbul este o pasare ambivalenta. Pe de o parte, corbul prevesteste nenorociri: moarte, boli, viscol, razboi. De de alta, este un mediator ceresc intre elemente, intre vara si iarna, intre uscat si umed, intre Cer si Pamant. In basmele noastre, apare deseori drept aliat al eroului solar.
47. Corbul este prezent in heraldica veche romaneasca (corbul corvinestilor, corbul valah).
48. Inima de corb se foloseste in magia neagra tiganeasca, unde este considerata buna pentru boli grele, penele sale fiind folosite la descantat.
49. B. P. Hasdeu nota in scrierile sale despre romanii care cred ca "cioara este paserea tiganului, ca e obraznica ca el".
50. Ciorile au o zi rezervata in calendarul popular romanesc. Martea Ciorilor este una din zilele de marti din carnelegi, ultima saptamana inaintea lasatului de carne, tinuta "pentru ca ciorile sa nu strice semanaturile", dupa cum atesta Tudor Pamfile in lucrarea Agricultura.
51. O legenda in Moldova ne spune ca: "Cioarele, pentru ca mananca tot felul de semintiuni, trebuie sa duca fel de fel de semintiuni la o manastire de calugari - toti sfinti - si care se afla pe niste ostroave, si nu poate nici cum sa se intalneasca cu oamenii din lumea asta. Calugarii acestia traiesc numai din ceea ce li-aduc cioarele. De aceea, cand lipsesc vara cioarele, ele-s duse sa-si faca datoria lor", Artur Gorovei, Credinti.
52. In folclorul romanesc, cotofana, o ruda apropiata a ciorilor, este un simbol feminin prin excelenta. Lumea satului conoteaza insa nu atat varsta pasarii, cat comportamentul: femeie galagioasa, guraliva, turbulenta si agasanta. (M. Coman, Mitologie Romaneasca).
54. Corbii sunt singurele pasari care nu se tem de furtunile puternice. Cand se starneste o astfel de furtuna si celelalte pasari stau ascunse, corbii sunt singurii care au curajul sa zboare, jucandu-se fara griji in vantul puternic, dandu-se peste cap si executand manevre acrobatice de zbor.
55. Putin cunoscut este episodul istoric in care Vlad Tepes a vrut sa-i angajeze pe robii tigani in randul corpurilor sale de oaste. In fata amenintarii otomane, din lipsa de oameni si resurse, Vlad Tepes a ridicat intotdeauna o armata mica, insuficienta. In cautare de osteni noi, crancenul voievod a apelat la satrele de tigani-robi, detinute de boieri si manastiri, promitandu-le romilor dezrobirea, daca vor alege sa lupte alaturi de el contra turcilor. Entuziasmati la inceput, tiganii au acceptat pe loc. Grupul de tigani a primit astfel haine si arme, devenind un nou corp in armata valaha. Tiganii si-au ales chiar un stindard de batalie sub forma unei sulite in care au infipt o cioara. Laudarosi si tinand sa-l impresioneze pe voievod cu bravura lor, tiganii au cerut chiar sa fie asezati in linia intai, fiind astfel primii care aveau sa se infrunte cu turcii. Vlad le-a ascultat cererea. Episodul care a urmat este hilar si burlesc in egala masura.
In fata armatei turcesti care se apropia incet si metodic, tiganii au inceput sa-i batjocoreasca si sa-i ameninte pe turci. Pe masura ce trupele ienicerilor se apropiau in zgomot crescand de tobe, meterhanele si timvale, tiganilor a inceput sa le se faca frica. Nimic anormal. Tiganii erau de generatii intregi fierari, mestesugari si argati. Nu cunosteau stiinta armelor, nici nu experimentasera puternicul impact psihologic pe care il aveau cruntii ieniceri. Armate mult mai galonate si titrate, alcatuite din cavaleri occidentali incercati, au dat cinstea pe rusine, fugind din fata eficientei masini de razboi turcesti. Odata ce valurile de ieniceri au ingustat orizontul, tiganii au intrat in groaza mortii, aruncand armele pentru a-si inlesni fuga. Astfel, inainte de lupta propriu-zisa, tiganii au parasit in graba campul de lupta, tipand si alergand dezordonat in rasetele ostirii valahe. Doar sulita lor cu cioara in varf a ramas infipta in locul unde fusese "regimentul tuciuriu". De atunci, a ramas vechea zicala romaneasca "Curajos ca cioara-n par".
56. Ciorile din Romania s-au inmultit foarte mult in ultimii ani, devenind un factor de dezechilibru ecologic. Cauza consta in impuscarea si combaterea irationala a uliilor porumbari, soimilor calatori si dunareni, acvilelor si bufnitelor mari, singurii dusmani naturali capabili sa rareasca eficient numarul ciorilor. In lipsa acestor pasari de prada redutabile, ciorile se inmultesc fara probleme, ajungand sa provoace pagube considerabile.
57. Carnea de cioara este comestibila, fiind pe lista a numeroase restaurante exclusiviste din occident.
58. Credeti sau nu, dar carnea de cioara este mai sanatoasa decat carnea de porc. Conform unui studiu efectuat in anul 2005 de catre o echipa de cercetatori germani, carnea de cioara are mult mai putine toxine si compusi reziduali decat carnea de porc.
59. Carnea de cioara se consuma in trecut in randul multor comunitati tiganesti sarace din Romania, dupa cum citeaza in lucrarea sa de capatai, reputatul si regretatul scriitor si gastronom, Radu Anton Roman. Acesta aduce drept dovezi, marturiile unui tigan batran, pe numele sau Mai Pampu ,care declara ca: " La Luncanii Ludusului, in vreme de primavara tarzie, facem tocanita si prajeala dar si alte bucatele o tara gustoase din ciori tinere. Nu-i greu sa le prinzi, mai rau e ca ne vede lumea si ne rade, da' rade degeaba, ca ciorile-s mai curate ca rata ori gasca". Tot in lucrarea "Bucate, Vinuri si Obiceiuri Romanesti", autorul citeaza ironia locuitorilor de alta data din Popesti Leordeni, care considerau ciorile drept "porumbei tiganesti".
60. Toate corvidele se imperecheaza pe viata un cu un singur partener. Fidelitatea ciorilor si a corbilor este atat de mare, incat nu isi cauta alt partener decat daca cel actual a fost ucis sau capturat."

sursa: descopera.ro

duminică, 9 decembrie 2012

un vot

Astazi ne aflam in fata unui moment istoric. Este o zi mare pentru eroii tarii noastre. Acesti oameni neinfricati care isi sacrifica viata si sanatatea pentru un trai mai bun al nostru, al tuturora. Acesti stalpi ai societatii pe care ne putem baza oricand si la orice nevoie. Sunt ei: deputati si senatori, cei dintai oameni ai tarii care ne conduc pe culmile gloriei prin capacitatile lor intelectuale si prin izvorul lor nesecat al cunoasterii. Suntem cea mai puternica economie a Europei si pentru a ramane motorul european pe care se sprijina tari ca Germania sau Franta trebuie sa votam aceasta floare, acest varf de lance al culturii romanesti. Si ca sa ma exprim cat mai elegant cu putinta si eu am fost... si mi-am bagat stampila-n el de vot.
*Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!

P.S.: Care mai e ma atat de tampit incat sa nu-si dea seama ca totul se decide
 la Washington sau la Bruxelles ?!?

miercuri, 5 decembrie 2012

răul absolut

"Profesorul unei universităţi importante şi-a provocat studenţii să răspundă la următoarea întrebare: "Dumnezeu a creat tot ceea ce există?"
Un student a răspuns ferm: "Da!"
Profesorul a pus o noua întrebare: "Dacă Dumnezeu a creat totul înseamna că el l-a creat şi pe diavol. Şi de vreme ce acesta există (aşa cum putem observa în propriile noastre acţiuni), înseamnă că Dumnezeu este cel rău?"
Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, iar profesorul a sustinut ca a demonstrat astfel faptul ca a crede in Dumnezeu este o poveste pentru copii, lipsita de logica.
Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. El s-a ridicat in picioare si a intrebat: "Domnule profesor, starea de frig exista?"
"Bineinteles!", i-a raspuns profesorul. "Ce fel de intrebare este aceasta? Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?"
Proaspatul student a raspuns: "De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism."
"Si, continua studentul, intunericul exista"?
"Bineinteles!" raspunse profesorul.
De aceasta data studentul raspunse: "Va inselati din nou, domnule profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina."
In sfarsit, studentul il intreba pe profesor: "Domnule profesor, exista raul absolut?"
Profesorul ii raspunse "Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului."
"Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului!"
Dupa toate acestea, profesorul se recunoscu invins de aceasta argumentatie logica si nu mai spuse nimic.
Numele acelui tanar student era Albert Einstein."

sursa: ortodoxia.md

„s-au lepădat” de Dumnezeu

"În ultimul deceniu, numărul românilor care se declară atei a crescut de aproape trei ori, potrivit datelor Recensământului din 2011. Locuitorii Bucureștiului și Ardealului sunt cel mai puțin preocupați de religie, contrastând puternic cu Oltenia, unde există cea mai mică proporție de atei. Fețele bisericești spun că de vină este occidentalizarea societății. Dacă la Recensământul din 2002, erau 8.524 de „necredincioși”, după Recensământul din 2011, numărul lor a ajuns la 21.196.
Conform unui studiu al Fundaţiei Soroş, ateii reprezintă un grup foarte tânăr, cu un nivel de educaţie peste media naţională, iar peste 30% dintre ei sunt absolvenţi de studii superioare. La polul opus sunt locuitorii din zonele rurale, care şi-au păstrat în cea mai mare proporţie credinţa. La sat, preotul, alături de învăţător şi primar, încă este „stâlpul” comunităţii, iar valorile creştine sunt mai bine înrădăcinate în mentalul colectiv.
Fețele bisericești pun fenomenul îndepărtării de Dumnezeu pe seama secularizării și occidentalizării societății. Curentul răcirii față de Biserică suflă dinspre Apus spre Răsărit.
”Ateii sunt împotriva lui Dumnezeu, iar perioadele de criză apropie oamenii de Biserică, pe când în cele de bunăstare și opulență scade receptivitatea față de valorile și morala creștină. Apropierea oamenilor de Biserică va scădea o dată cu acest curent al secularizării, al orientării spre terestru, care vine din Occident. Acum 70 de ani, în Vest, Biserica majoritară se bucura de tot atâta popularitate de care se bucură Biserica Ortodoxă acum. În prezent, biserica majoritară de acolo mai are o popularitate de doar 15%”, spune preotul Iulian Negru, consilier în cadrul Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală, Arhiepiscopia Iașilor.
Valorile creștine s-au conservat cel mai bine la sat. „Oamenii au mai mult echilibru având preotul ca reper moral, sunt mai puțin influențați de aceste curente promovate de mass-media față de cei care trăiesc dezrădăcinați în marile orașe”, conchide preotul.

TOPUL regiunilor în ordinea descrescătoare a numărului de atei:
1. București- Ilfov- 7.819 de atei
2. Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramurș, Satu Mare, Sălaj) – 3.288
3. Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș)- 2.361
4. Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)- 2.225
5. Nord-Est- Moldova (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui)- 1.727
6. Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman)- 1.585
7. Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea)- 1.440
8. Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea)- 751
TOPUL ORAȘELOR cu cei mai mulți atei:
1. București- 7.346 de atei
2. Cluj-Napoca- 1.616
3. Timișoara- 1.011
4. Iași- 808 "

sursa: evz.ro

Este normal ca pestii, camatarii, drogatii sau vanzatorii de droguri si etnobotanice, cei care fac parte din tot felul de bande, criminalii si alte astfel de elemente ale societatii sa nu creada in Dumnezeu pentru a-si inbunatati afacerile. Dar ceilalti? Cei care au o educatie, chiar studii superioare incotro se pierd? De ce urmeaza un simplu trend?
Cand televizorul spala creierul cu tot felul de emisiuni de can-can, cu o presa in care nu ai decat femei sumar imbracate si cat mai usor de cucerit, cu o societate in care banul cumpara pana si caracterul, cu o publicitate care te indeamna la un consum haotic, nu ai cum sa ramai in picioare si cei mai usor influentabili sau care sunt necopti se pierd inca fara lupta.
Orice om vede binele acolo unde este bine si raul acolo unde e rau, dar preferam sa ne ascundem in spatele unor cuvinte ca: nu pot, nu stiu, nu cred.
Interesant este ca toate bisericile sunt orientate cu altarul spre rasarit, parca in asteptarea binelui dinspre est. Ca o confirmare a raului tendinta de a renunta la Dumnezeu vine dinspre apus. Din rasarit vine lumina, la apus se arata intunericul...

duminică, 2 decembrie 2012

o data la 2.737 de ani...

"Luni 3 decembrie 2012 are loc un fenomen care se repeta o data la 2.737 de ani. Planetele Mercur, Venus si Saturn se vor alinia cu varfurile celor 3 piramide de la Giza.
Piramidele din Giza sunt printre cele mai cunoscute piramide din antichitate, ele fiind considerate una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Piramidele sunt situate la vest de Valea Nilului si la 8 km de orasul Giza si 18 km de Cairo. Marea Piramida din Giza a fost timp de 43 de secole cea mai inalta constructie din lume. Turnul Eiffel a fost prima contructie care a intrecut-o, in 1889. Piramida a fost construita in jurul anului 2560 inaintea erei noastre de catre faraonul Khufu. Herodot a scris ca 100.000 de oameni au muncit pentru a construi aceasta piramida. Le-a luat aproape 20 de ani. Au folosit 2521000 blocuri de piatra de peste 2 tone fiecare. Aici apare si primul mare semn de intrebare. Cei care au construit piramida au fixat cate un bloc de piatra la fiecare doua minute si jumatate.
Cu tehnologia pe care omenirea o are astazi ar fi imposibil.
Un alt amanunt spectaculos a uimit intreaga lume in 1929. Un general de brigada pe nume Groves a descoperit intr-o fotografie ca Marea Piramida nu are patru laturi, ci opt. Acest efect de impartire nu este vizibil cu ochiul liber. Fotografiile din satelit au certificat aceasta descoperire dupa foarte multi ani."

sursa: sport.ro