vineri, 31 decembrie 2010

un gand bun

La multi ani!
O dorinta ar fi ca 2011 sa fie un an bun fara razboaie, fara cutremure, fara valuri tzunami, fara foamete, fara doliu, fara furtuni si fara evenimente amare.
O implinire ar fi ca 2011 sa fie un an in care sa avem parte doar de Pace, Bucurie, Fericire, Sanatate, Dragoste de oameni, Respect fata de viata si Ajutor reciproc la bine, dar mai ales la greu.

joi, 30 decembrie 2010

pas cu pas, sa distrugem ce-a ramas...

M-am uitat in seara asta la: "The Pelican Brief" (1993). Nu l-am vazut decat o singura data in '93, dar atunci nu aveam decat 11 ani. Mi-a placut si atunci filmul, dar nu am inteles prea mult, sau mai bine zis destul, din el. Adevarul poate iesi la iveala in cele mai ciudate moduri si din cele mai naive idei. Daca e de exemplu sa ne gandim la filmele sf o sa ne dam seama ca nimic din ce aparea in aceste filme acum cateva zeci de ani in urma nu mai e astazi, in lumea reala, o provocare.
Filmele sunt inspirate de cele mai multe ori din realitate.
"The Pelican Brief" e un film in care realitatea din ultimele decenii e pusa in scena in mod fascinant. Toata lumea stie azi ca americanii au stors intreg pamantul de petrol. Nu exista loc in lume in care America sa nu-si fi vazut interesul intr-un fel sau altul: diplomatic, economic, prin razboi, prin santaj sau prin intimidare. Tot globul a platit si plateste nota de plata pentru consumul de petrol catre SUA. Chiar si cei care detineau terenurile cu petrol tot americanilor le-au platit dintotdeauna propriile extractii... Din pacate asta nu a fost de ajuns pentru ca felul in care s-a extras petrolul nu s-a facut nici pe departe in cel mai grijuliu mod cu putinta ci cu o totala indiferenta pentru natura si pentru mediul inconjurator. S-au distrus sute de mii, si chiar milioane de hectare de teren arabil, padure, pasuni, mlastini in toate colturile lumii pentru interesul american. Azi se apropie momentul in care se termina aceasta resursa. Brusc dintrodata apar masini care pot folosi curentul electric, apa, aerul si tot felul de resuse energetice de cu totul alta natura decat aurul negru. De parca pana acum toata stiinta ar fi stagnat si nimeni nu ar fi stiut de o astfel de alternativa. Din pacate intre timp cam tot ce era de distrus s-a distrus. Ca printr-o minune ne aducem aminte de natura, de planeta in suferinta, dar toate astea cand e prea tarziu. Tinem un moment de reculegere cum ar fi o ora (cica a planetei) pentru zeci si zeci de ani de indiferenta totala.
Daca ar incepe acum un razboi total cu arme de distrugere in masa ar fi deja prea tarziu pentru a mai avea constiinta incarcata ca mai distrugem ceva. Raul s-a facut din belsug si cu premeditare.
Cineva insa ... inca nu s-a saturat.

printre lacrimi

Am observat in ultima vreme un atac frontal pe religie. Incepe sa devina o moda ca in filmele americane sa se faca haz de credinta in Dumnezeu si mai ales de credinta in Iisus Hristos. Mai nou Iisus Cristos a devenit amicul nostru caruia i se zice pe initiale I. C. Credinta pentru unii inseamna glumite si bataie de joc pentru altii.

Babilonul isi cauta pieirea si o va gasi in lacrimi.

pacatul

Ce este pacatul?
Pacatul este placerea trupului si durerea sufletului. Pacatul este handicapul inimii. Pacatul este scorbura trunchiului. Pacatul este viciul care te subjuga.

postul

Postul este autoeducatia trupului. Tentatia e un exercitiu de vointa. Postul este smerenia mintii si intelepciunea inimii. In post nu este de o importanta covarsituare lipsa unor mancaruri ci regulamentul autoimpus de a nu calca dincolo de o linie invizibila pe care ti-o impui singur. Postul este incercarea de a vedea cat rezisti si pana unde. Postul este incercarea de a vedea cat de departe esti dispus sa mergi.

chemare

Ca orice om am avut indoielile mele. S-au topit in negura noptii. Eu stiu ca exista Dumnezeu. Iisus Hristos este Dumnezeu, Calea Adevarul si Viata. Nu am nici o indoiala, iar acest lucru este un fapt. Cine nu vrea sa iubeasca, cine nu vrea sa cunoasca adevarul, cine nu intelege viata nu va vedea vreodata lumina si va muri in intuneric si va ramane in intuneric si dupa moarte intru vecie.
Oricat m-as indeparta de Dumnezeu, Ceva ma cheama iar si iar fara incetare. In fiecare zi clipa de clipa ma gandesc obsesiv la El. Il simt in sufletul meu si atunci cand pacatuiesc fara incetare si atunci cand il ascult fara preget. Ma indepartez prin pacat, dar imediat ma reapropii parca si mai mult prin rugaciune si credinta. Ii vorbesc fara incetare si cer intelepciune. Toate celelalte sunt de prisos. Totul vine prin intelepciune.

Nicaieri in Biblie nu scrie: Crede si nu cerceta. Insusi Dumnezeu Iisus Hristos a zis: "Cauta si vei gasi."

...and the truth shall set you free!

un raspuns elegant

Acum cateva zile un stelist (mai exact Ilie Nastase) spunea despre antrenorul echipei Rapid, Marius Sumudica, ca este un derbedeu si un golan pentru ca si-ar fi permis sa declare ca tine cu echipa Napoli in meciul de calificare dintre Napoli si Steaua.
Acesta i-a raspuns elegant: "in primul rand ca nu am declarat nimic despre acest meci si in al doilea rand ca eu am copii si nevasta, si deci o familie. Nu imi schimb prietenele si nevestele ca pe sosete..." Aluzie la viata tumultoasa a tenismenului.
Nu mai suntem pe vremea comunismului sa iubeasca toti un singur nume si fiecare are dreptul sa-si spuna si sa isi sustina propria parere dupa cum crede de cuviinta.

miercuri, 15 decembrie 2010

Dumnezeu, omul si viata

Acum cateva zile mergeam seara cu masina pe drum spre Militari. Nu eram la volan si ma gandeam la viata si la lucrurile de zi cu zi. Nu stiu de ce, dar eram fericit. Am avut o explozie de bucurie in suflet ca in zilele copilariei cand nu aveam nici o grija si nici un stres... De multe ori m-am gandit ca asta inseamna Rai: o bucurie interioara imensa, o fericire indescriptibila insotita de liniste si impacare.
Putem gasi aceasta fericire in sufletul nostru?
Nu cred ca o putem gasi printr-un consum excesiv, printr-o viata lipsita de reguli si cu o grija obsesiva pentru trupul nostru.
Crezi ca esti nefericit? Crezi ca esti singur? Te poti gandi la un om de pe strada care e batran si nu are pe nimeni. "El nu isi face atatea griji si nu are atatea necazuri ca tine?!" Te poti gandi la un copil orfan care nu-si cunoaste tatal si nu a avut cui spune mama? Nu e neaparat sa te gandesti la cei care traiesc mai bine ca tine ca sunt mai fericiti pentru ca au mai mult decat tine. Nu sunt mai fericiti si nici nu stiu asta... Intotdeauna vor fi mult mai multi cei care o duc mai rau ca tine si tu stii asta...
Sufletul cere altceva.
Bucuria darului catre un om, dragostea oferita unui copil, ajutorul dat unui necunosut, toate sunt fericirile sufletului tau.

marți, 7 decembrie 2010

analfabetismul castiga teren si e si promovat...

In ultima perioada din ce in ce mai multe siteuri (mai ales de sport) si mai rau, chiar televiziuni, fac greseli gramaticale, dezacorduri, omit cratime si cuvinte in reclame, emisiuni sau reportaje...
Fiecare intelege cam ce vrea si cam cum poate.
Incet, incet incep sa fie obligatorii si prin lege prostia si incultura majoritatii. Cine indrazneste sa scrie sau sa vorbeasca corect risca sa fie ridiculizat si pus la respect de cei care accepta si promoveaza schimbarea limbii romane in mod oficial dupa limbajul de cartier.
In loc sa insanatosim limba romana o imbolnavim si mai rau.
In zilele noastre penibilul e la loc de cinste, iar normalitatea o mananca porcii.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

CUM PUTEM AJUTA ?

Povestea parintelui Tanase de la Valea Plopului, tata pentru 328 de copii

"Fie ca este vorba de sprijinirea activitatilor desfasurate în centrele de la Valea Plopului, de editarea si difuzarea de materiale informative, de organizarea de conferinte si seminarii sau de alte programe, orice contributie va fi mult apreciata.

Pentru donatii/sponsorizari în bani, datele de identificare fiscala ale Filialei sunt urmatoarele:
• Cod de Identificare Fiscala 18074434
• Cont IBAN lei: RO81RZBR0000060007229024
• Cont IBAN USD: RO86RZBR0000060007229031
• Cont IBAN EURO: RO70RZBR0000060007229028
• Cont IBAN GBP: RO04RZBR0000060009301069
deschise la Raiffeisen Bank – Agentia Victoria Bucuresti, Calea Victoriei nr. 21, corp B, sector 3, cod 030023.
Cod SWIFT banca (necesar doar pentru plati externe): RZBR ROBU

Pentru donatii si sponsorizari în bani, alimente, materiale de constructie etc. va rugam sa ne contactati direct. Societatile comerciale care doresc sa ne sprijine prin sponsorizari pot încheia contracte de sponsorizare cu organizatia noastra, conform legilor în vigoare.

CONTACT

Asociatia “Pro-Vita” Valenii de Munte – Valea Plopului
Adresa: B-dul Nicolae Iorga 72, Valenii de Munte, 106400, judetul Prahova
tel/fax: (244) 280695

Pro Vita si Valea Plopului – localizare si cai de acces

Itinerar pentru a merge la Valea Plopului:
Bucuresti Nord – Ploiesti Sud (60 km – E60)
Valenii de Munte (30 km – 1A)
Nucsoara de Jos (13 km) – la dreapta
Valea Plopului si Valea Screzii (7 km)

Preot Nicolae Tanase, Parohia Valea Plopului, Comuna Posesti, Judetul Prahova, cod 2124, Romania"

sursa: Apologeticum

joi, 2 decembrie 2010

Cenaclul Flacara: Stefan Hrusca - Ruga pentru parinti

Condoleante

Doliu pentru a 3-a oara intr-un an!
Zi neagra pentru familia noastra... la doar o luna dupa ce a murit bunicul Oanei, de care nu am mai scris pentru ca nu am mai avut timp si nici nu am mai vrut sa par atat de pesimist si inchis sufleteste. Am ajutat la inmormantarea lui, partial i-am sapat si groapa. Am alergat cu bunica si cu matusa Oanei dupa toate cele necesare unei inmormantari crestinesti si i-am purtat sicriul pe umeri.
Azi 2 decembrie ora 1 a.m. moare si mama cumnatului meu... Un om pe care il respect si il iubesc in mod deosebit. Dumnezeu sa o ierte.
Moartea imi apare in minte acum exact ca o baba cu coasa. A venit la secerat si nu iarta... Cat de trist poate fi!!!
Un om la 87 de ani ti se pare normal sa se duca sa nu se mai chinuie, un om la 77 de ani cand moare parca ti se pare cat de cat normal, dar cand vezi un om de 60 de ani ca se duce, nu poti decat sa te gandesti ca ti-ai dori sa prinzi si tu macar 50 la stresul si la vremurile din ziua de astazi...

miercuri, 1 decembrie 2010

Arsenie Boca - Autobiografia "Sfântului Ardealului"



"Iata deci, cele 3 insusiri sufletesti:
- cunoasterea de Dumnezeu ca o conditie a vietii vesnice;
- iubirea, ca o conditie a indumnezeirii omului;
- vointa, ca o conditie a desavarsirii."
Pr. Arsenie Boca



Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.” La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.
În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.
Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la „voia în oraş”, ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcolii, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.
De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior.
Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.
În vacanţă mă ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.
Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliţiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.
M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară prin Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.
De la data aceasta, până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca”, şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).
Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

Ieromonahul Arsenie. – R. Vâlcii. 17 iulie 1945

"Dragostea Lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu." Pr. Arsenie Boca 

La mulţi ani România !!!


La mulţi ani români frumoşi!
Pe lume nu fiţi furioşi!
Că vremurile s-or schimba,
Dar noi tot aici vom sta.

Şi de vor veni furtuni
Noi le vom primi senini,
Că şi ai noştri străbuni
Le-au primit ca buni creştini.

Lăsa-ţi ura strămoşească
Pe boieri cu a lor viaţă,
Decat bogăţie furată
Mai bine sărăcie curată.

România Mare 1918 - Greater Romania 1918

Vreau totul, dar nu am nimic...

Suntem atat de trecatori... Nu intelegem de ce strangem cu disperare!? De ce risipim cu nonsalanta!? Ne dorim mai mult si mai mult si daca ne intreaba cineva: pana cand? pana unde? multi dintre noi nici nu ar sti ce sa raspunda... Unde ne oprim? Unde spunem stop? Trebuie sa plecam in tari straine, sa ne ducem sa adunam cat mai mult... Cat mai multi bani!! Si daca o sa facem multi o sa ne gandim cum sa-i inmultim, cum sa facem si mai multi...
Cand avem putin cheltuim putin, iar cand avem mult cheltuim si mai mult si in felul acesta nu vom avea niciodata destul, niciodata nu va fi suficient. De ce sa ma multumesc cu cat am daca pot avea si mai mult? De ce sa ma opresc? Trebuie sa vreau mai mult. Trebuie sa iau mai mult.
Vreau totul, dar nu am nimic...