Asta pentru că Noul Cod Penal a fost adaptat la valori europene. Astfel, relaţiile între rudele de gradul întâi nu vor mai fi condamnate. Medicii spun că pot exista efecte nedorite, copiii rezultaţi din astfel de relaţii pot dezvolta malformaţii.
În acest moment relaţiile sexuale între părinţi şi copii sau între fraţi şi surori reprezintă o infracţiune şi se sancţionează conform Codului Penal în vigoare. “Săvârşirea acestei infracţiuni este sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate între 2 si 7 ani. Potrivit politicilor legislative elaborate de Ministerul Justiţie în noul cod penal care va intra în vigoare în 2013 această infracţiune nu se mai regăseşte”, a declarat Cătălin Dumitraşcu, avocat.
Cu alte cuvinte, relaţia sexuală între tată şi fiică, spre exemplu, de comun acord, nu mai este pedepsită. Reprezentanţii Bisericii spun că decizia este aberantă.
“Este un lucru strigător la cer, lucrul acesta dă definiţia că societatea a luat-o razna. Trebuie să existe nişte rânduieli care să vestească lumii că este în neregulă. Şi că există nişte fapte pe care Însuşi Dumnezeu le pedepseşte în raţiunile Lui”, a spus preotul Lucian Grigor.
Dincolo de alinierea la valorile europene, medicii spun că pot exista efecte nedorite, copii rezultaţi din astfel de relaţii pot dezvolta malformaţii.
“Asemenea lucruri duc la atenuarea şi la atentatul genetic al zestrei genetice al fiinţei umane. Deci una peste alta este foarte clar că incestul produce şi atentează calitatea fiinţei umane”, a declarat Dan Manui, medic legist.
Nici majoritatea românilor nu consideră că această decizie este bună.
“Mi se pare o anomalie, pentru că incestul a fost condamnat şi în carţile religioase, în noul şi vechiul testament, în dreptul roman, de toate instanţele morale”, a spus un bărbat.
Modificarea este practic o adaptare la alte coduri penale deja existente în Franţa, Spania sau Portugalia.
sursa: rtv.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu