vineri, 30 aprilie 2010

daca nu vin catastrofe naturale le facem noi

Stare de catastrofa naturala! Pata de petrol a ajuns in Louisiana!
Miercuri, autoritatile americane decretasera "starea de catastrofa nationala" odata cu intensificarea masurilor de contracarare a fenomenului.
Din pacate, insa nici balizele instalate in larg, nici "incendierea provocata" a petrolului n-au dat rezultate.
Consecintele acestei catastrofe ecologice sunt sporite de faptul ca mlastinile de pe coasta statului Louisiana constituie un sanctuar pentru fauna, in special pentru pasarile acvatice.
Suprafata totala a petei de petrol este de circa 1.550 de kilometri patrati. Peste 5.000 de barili de petrol pe zi continua sa se deverseze in mare, din putul submarin care alimenta platforma.

Numărul de păsări moarte din cauza poluării cu petrol în Strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov, va continua să crească, a declarat miercuri un expert rus.
Cel puţin 2.000 de tone de combustibil s-au scurs în Strâmtoarea Kerci, după avarierea unui petrolier şi scufundarea altor patru nave, la 11 noiembrie, din cauza unei furtuni. Aceste accidente maritime au provocat moartea a mii de păsări, printre care şi unele din specii pe cale de dispariţie

miercuri, 28 aprilie 2010

nebunia de azi, Romania de maine

Se doreste investirea a 100 milioane de euro pentru relaxarea porcilor si a gainilor.

Manifestatii si proteste penru lupta impotriva eutanasierii cainilor comunitari. Adica trebuie sa cheltuim si cu ingrijirea lor milioane de euro... nu sa-i omoram.

Trebuie sa cheltuim niste milioane de euro (poate cateva zeci) cu proiecte si asociatii pentru masini electrice.

Toate astea in timp ce spitalele sunt la pamant, nu se mai gasesc bani decat cel mult pentru salarii, dotarile dateaza de cateva zeci de ani, iar pacientii isi cumpara cele mai ieftine medicamente(nu cele mai indicate). Ca sa nu mai vorbim de batrani si copii orfani pe care absolut nimeni nu-i baga in seama pentru ca citez: „problema e prea complexa” si fiind asa complexa nu ne mai batem capul cu ea.

luni, 26 aprilie 2010

minunea crestinismului

Am auzit de oameni care au trecut de la crestinism la islamism pentru anumite foloase, din dragoste de partener sau ca o simpla optiune, dar niciodata nu am auzit pe cineva sa fi trecut la islamism datorita unei minuni. In schimb foarte multi islamisti au trecut la crestinism dupa ce au auzit sau au fost martori sau li s-a intamplat lor direct, o minune. Orice om are dreptul la propria credinta, dar fiecare religie da roadele ei, asa cum spunea si Iisus Hristos: „fiecare pom se cunoaste dupa roadele lui”.

duminică, 25 aprilie 2010

minune pentru cine crede

Minunea din Siria

„În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfatisat la mai multe agentii de presa pentru a relata urmatoarea întamplare de necrezut, care i s-a petrecut si care i-a schimbat viata. Povestea aceasta a aparut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste si brosuri în întreaga Arabie Saudita, în Siria, Palestina si în tarile vecine.
Acum cativa ani, acel barbat s-a casatorit cu o musulmanca foarte bogata, însa stearpa. Anii au trecut, si în pofida tuturor straduintelor si a cheltuielilor medicale însemnate, au ramas fara copii. Parintii lui i-au propus sa se casatoreasca cu o alta femeie, pastrandu-o si pe întaia sa sotie (legea locala îngaduie pana la patru casatorii concomitente).
Obosit, nelinistit si deznadajduit, barbatul nu a primit sfatul parintilor sai, ci a ales sa plece în vacanta cu sotia sa în Siria. Ajunsi acolo, au închiriat o limuzina si un sofer care sa îi poarte ca ghid în calatoriile lor prin Siria. De-a lungul vacantei, soferul a observat ca perechea saudita parea foarte trista. Soferul i-a întrebat de ce sunt nefericiti – poate pentru ca nu sunt multumiti de felul în care conduce excursia?
Perechea i-a marturisit soferului ca pricina nefericirii lor este neputinta de a avea copii. Soferul, care era si el musulman, le-a spus atunci ca, în Siria, crestinii ortodocsi au o manastire numita Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvant grecesc care înseamna Preasfanta si un cuvant arab care înseamna Doamna noastra) si ca multi oameni care nu pot avea prunci se îndreapta catre icoana ei facatoare de minuni. Ei merg la manastire si li se da sa manance din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi „Maria” crestinilor le da cele ce doresc, dupa credinta lor.
Însufletiti de emotie, arabul saudit si sotia sa i-au cerut soferului sa îi duca la manastirea „Saidnaya” a „Doamnei Crestinilor”, spunand: „Daca vom avea un copil, ma voi întoarce si îti voi da 20.000 de dolari SUA, iar manastirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la manastire si au facut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasa si dupa ceva vreme, femeia a ramas însarcinata. Dupa cateva luni, a nascut un baietel.Dupa ce sotia lui a nascut, barbatul saudit a vrut sa se întoarca în Siria, ca sa-si tina fagaduintele pe care le facuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelasi sofer si i-a cerut sa îl ia de la aeroportul din Damasc. Însa soferul era un om viclean si i-a convins pe doi prieteni ai sai sa mearga împreuna cu el la aeroport ca sa îl ia pe bogatul arab saudit, sa îi ia banii si sa îl omoare. Asadar, l-au luat pe bogatas de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fara sa îsi dea seama ca planuisera sa îl omoare, le-a spus prietenilor soferului ca le va da fiecaruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.
Fiind ei tot nemultumiti, s-au abatut de la drumul catre manastire si au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorat pe barbatul saudit, apoi i-au taiat capul si celelalte parti ale trupului sau (mainile si picioarele) în bucati. Orbiti de patima si coplesiti de fapta groaznica pe care tocmai o savarsisera, au pus ramasitele barbatului în portbagajul masinii, în loc sa le paraseasca acolo. Dupa ce i-au luat banii, ceasul si tot ce mai avea, au plecat sa caute un alt loc pustiu pentru a scapa de ramasite.
Apoi, pe cand se aflau pe autostrada nationala, masina a facut o pana si s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca sa vada ce se întamplase cu masina. Un motociclist s-a oprit sa îi ajute, însa ei, temandu-se ca nu cumva sa se descopere fapta lor, au spus ca nu au nevoie de ajutor. Însa în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sange picurand din spatele vehicolului, si a chemat politia pentru investigatii, caci întreaga scena si cei trei oameni dadeau de banuit. Politistii au sosit si, vazand sangele de sub masina si de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.
Ei bine, atunci cand au deschis portbagajul, dintr-odata!, barbatul saudit s-a sculat, în chip vadit în viata si teafar, zicandu-le: „Chiar acum aceasta Panaghia a ispravit sa-mi coasa gatul, chiar aici (si le-a aratat zona marului lui Adam), dupa ce mi-a cusut restul trupului”. Vazand aceasta, cei trei ucigasi si-au pierdut de îndata mintile – au înnebunit. Politia le-a pus catusele si în timp ce erau purtati catre un spital de nebuni, criminalii strigau ca este cu neputinta ca barbatul saudit pe care îl omorasera, decapitasera si macelarisera sa mai fie în viata.
Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de catre doctori, iar acestia au confirmat si au întarit faptul ca cusaturile erau facute de putina vreme, validand astfel aceasta întamplare. Cusaturile erau, si sunt înca, evidente. Atunci cand sauditul a iesit din portbagajul masinii, parea a fi, literalmente, facut din nou (pus laolalta), marturisind într-una ca Panaghia a pus la loc trupul sau si l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.
Imediat dupa aceasta, arabul saudit si-a chemat rudele în Siria, si au mers toti împreuna la manastirea Panaghiei Saidnaya, dand lauda, slava si rugaciuni, iar în locul darului initial de 80.000 dolari SUA (pe care îl fagaduise), a dat 800.000 de dolari SUA la Manastire.
Astazi, atunci cand barbatul acesta istoriseste amanuntele acestei minuni, îsi începe povestirea cu cuvintele: „Pe cand eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmeaza…” – ceea ce arata ca nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.
Aceasta minune a covarsit cu înfricosata surprindere toata lumea araba – musulmana si întreg Orientul Mijlociu.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!”

2 benzi si 2 jumatati de banda

In timp ce in vest se fura miliarde de euro, la noi se fura zeci de milioane de euro. Asa se face ca banii pentru inca 20-30 de cm de asfalt de la Bucuresti la Bacau s-au bagat in buzunar. In timp ce occidentalii merg pe autostrazi noi ne inghesuim pe o banda si jumatate pentru ca unii bine-alesi dintre noi sa poata chefui zi si noapte pe banii statului.
Mai nou furtul nu le mai ajunge si daca pana acum 1 km de autostrada era la noi 11 milioane de euro, acum ajunge la 30 milioane de euro... Toate astea in timp ce in vest 1 km nu trece de 6 milioane de euro.

criza financiara si scopul ei

Criza financiara are o definitie foarte simpla: productia e mai mare decat consumul. Si cu totii stim ca nu e voba de asa ceva in zilele noastre.
Bancherii vorbesc pe aceeasi limba cu politicienii, adica atunci cand explica ceva vorbesc mult si degeaba fara sa explice nimic. De ce? Pentru ca bancile fac cei mai multi bani (cam 90%), din vorbe. Bancile nu fac altceva decat sa pacaleasca oamenii si sa le impuna dobanzi enorme pentru imprumuturi cat mai mici. De fapt e un fel de cămătărie legala.
Ma gandeam de ceva vreme ca aceasta criza din zilele noastre nu e ceva real... E doar un mod de a pacali oamenii naivi. O astfel de criza iti permite sa cumperi foarte multe bunuri la preturi de nimic.
E o simpla inginerie economica prin care se reimpart bogatiile lumii in functie de interesul anumitor elite. Iar cei bogati vor fi si mai bogati, iar cei saraci... nu au nici o importanta.

marți, 20 aprilie 2010

icoanele interzise in scoli - decizia autoritatilor Uniunii Europene

„Am crezut, in decembrie ‘89, ca democratia inseamna inclusiv libertate religioasa si, pentru aceasta, am consimtit cu totii la toleranta. De aceea, consider ca avem tot dreptul acum ca, privind cum ne sunt „demonizate” reprezentarile crestine, sub pretextul unei „tolerante intolerante”, sa ne intrebam daca nu cumva avem de-a face, de fapt, cu o „demono-cratie”, iar nu cu o democratie autentica?! Pentru ca, daca imaginile (adeseori imorale) promovate de televiziune si internet sunt tolerate, imaginile sfinte, adica icoanele, de ce sunt intolerabile? Daca marsurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea pacatelor impotriva firii sunt morale, simbolurile religioase de ce sunt „imorale„? Si daca prostitutia si drogurile se cer, pana si de catre cea mai inalta institutie a Statului, dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive – imaginile sfinte, ori cele imorale? Ce provoaca mai mult pervertirea firii omului si pierderea echilibrului fiintei lui – simbolurile noastre religioase, ori demonstratiile nerusinate si sfidatoare ale unor persoane care au nevoie mai degraba de doctor decat de legi speciale? Si ce afecteaza mai mult coeziunea familiei si sanatatea spirituala a unui popor – afisarea insemnelor religioase, ori dezincriminarea si liberalizarea prostitutiei si a drogurilor, fie ele si usoare?”
† Sebastian,
Episcopul Slatinei si Romanatilor

Suntem obligati, asadar, sa indepartam:











si suntem obligati sa acceptam:

duminică, 18 aprilie 2010

fotbalul strict pentru bani

In zilele noastre fotbalul nu mai e un sport ci o afacere. Banii dicteaza nivelul pana la care poti spera sa atingi niste performante si numai arareori acestea sunt depasite pur-accidental. Fotbalistii se dopeaza toti, asta e un fapt pe care numai un naiv ar putea sa-l contrazica. Nu se poate juca un meci in continuu, de la o poarta la alta fara oprire, cu jucatori care alearga zeci de Km, fiecaruia (dintre jucatori) putandu-i-se aloca chiar kilometrajul facut de el intr-un meci, ca unei masini. Ma refer binenteles la fotbalul din Vest pentru ca la noi in Romania nu cred ca se iau pastilele necesare... In Occident se folosesc pastile nedetectabile sau la anumite intervale de timp pentru a evita depistarea lor.
O dovada clara ca fotbalul nu este altceva decat strict o afacere o reprezinta si excluderea folosirii camerelor de luat vederi in arbitraje. Este necesara dirijarea afacerii in directia dorita, iar pentru acest scop este imperios necesar sa se poata interveni oricand in reglarea scorului necesar. Cine are capul pe umeri, in lumea de azi, nu poate sa mai creada in greseli sau coincidente. Totul se intampla asa cum trebuie sa se intample.

Mizerie fara sfarsit

Avem un singur Campion Mondial la Box si o ignoranta bolnava si totala fata de el. De cativa ani ma scol noaptea sa ascult la radio cum un Campion isi pastreaza Centura. Nu am dreptul sa vad un roman pe culmea gloriei. Atat timp cat nu omoara pe nimeni, nu injura, nu fura si nu scuipa cuvintele, ca „eroii” pe care ii vedem in fiecare zi pe canalele romanesti, el (campionul) nu are cum sa incapa pe cutia goala de carton. Multi vor spune ca nu sunt bani... asa e, dar pentru finala Champions League, in care nu participa niciodata si nici nu va mai participa vreo echipa romaneasca, sunt bani. Pentru eroii altora se gasesc bani din belsug, dar pentru valorile noastre, sunt din ce in ce mai putini bani...

vineri, 16 aprilie 2010

indrazneala omului necugetat

Dupa valuri Tsunami si cutremure iata ca se trezesc si vulcanii. Cand dispui de tot felul de utilitati si tehnici, de calculatoare, de curent electric si de asa-zisa civilizatie esti tentat sa spui ca natura nu mai are nici o putere asupra ta. Dar iata ca e de ajuns sa erupa un singur vulcan, de altfel nu foarte mare, si afli ca deodata sunt blocate toate (sau aproape toate) aeroporturile din Europa.
Pe 15 aprilie 1912 un pachebot, Titanic, care a fost cel mai mare vas din lume (până la momentul scufundării sale) se scufunda dupa ce omul a indraznit a spune ca „nu poate fi scufundat”. Omul cu toate descoperirile sale nu are nici o sansa in fata naturii dezlantuite si este pus la punct cu o usurinta neinchipuita atunci cand indrazneste sa creada ca il poate ignora pe Dumnezeu.

Stiri vechi si noi

Dupa foarte mult timp m-am uitat la stirile de la ora 17.00 pe Pro-TV si... nimic nou, numai crime, furturi si violuri. Si eu gandeam ca lumea e bolnava ca nu-si cunoaste prioritatile !!! Intre oameni si animale sunt alese animalele, dar poate si pentru ca unii oameni sunt mult mai rai decat animalele...

Mihaela Mihai - De-ai fi tu salcie la mal...

miercuri, 14 aprilie 2010

nebunia omului

Tare nu as vrea sa par ingrijorat, dar Doamne cum poti sa ramai indiferent si sa faci pe nestiutorul cand vezi ca nebunia omului nu are limite? Ma uitam ieri pe Animal Planet si si am vazut un reportaj despre cat de bine s-au dezvoltat restaurantele de lux pentru caini in Japonia... Dar nu numai acolo o duc bine si se maresc si se diversifica aceste restaurante, ci si in SUA si in general in lume. Caci dragostea omului pentru animal e din ce in ce mai mare, dar ce pacat ca dragostea omului fata de om scade tot la fel de repede. Si oare daca ar lua toti acesti iubitori de animale un copil acasa sa-i dea mancare (nu de lux) si sa-l ingrijeasca cu cat mai fericiti si mai rasplatiti ar fi?? Sunt babe nebune care mor de foame in Romania si cumpara Kitycat si whiskas pentru pisicile lor sau pentru mâţele de la bloc.
Sar oamenii la bataie la hingheri cand strang acestia cainii vagabonzi care de altfel latra si musca si copii si oameni maturi deopotriva...
Ba le cumpara si hainute de lux unii la bietii lor caini... ca nu le-o mai ajunge blana!? Si nu dau decat cateva mii de euro...
Din pacate traim intr-o lume din ce in ce mai bolnava, care nu mai cunoaste nici o masura, nici o limita a bunului simt si nici o grija pentru adevaratele valori ale vietii.

cutremure

La data de 12 ianuarie 2010, la ora locală 16:53, în Haiti s-a produs un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter. Numărul total de victime a fost apreciat la 200.000 morţi şi 300.000 răniţi.

La data de 27 februarie 2010, la ora locala 3:34 , in Chile s-a produs un cutremur de pământ cu magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter. Numărul partial de victime a fost apreciat la 708 morţi şi ? răniţi.

La data de 8 martie 2010, la ora locala 4:32 , in Turcia s-a produs un cutremur de pământ cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter. Numărul partial de victime a fost apreciat la 57 morţi şi 50 răniţi.

La data de 5 aprilie 2010, la ora locală 22.40 GMT, în statul mexican Baja California s-a produs un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la o adincime de zece kilometri, in apropiere de Mexicali, o localitate cu 900.000 de locuitori, la frontiera intre Statele Unite si Mexic. Seismul, care a durat, potrivit mai multor martori citati de presa locala, intre 30 si 45 de secunde, a fost suficient de puternic pentru a zgudui cladiri
din Los Angeles si San Diego, precum si la Phoenix (Arizona) si Las Vegas (Nevada). Cutremurul este cel mai puternic din California dupa 1992.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 a avut loc Duminică, 11 Aprilie 2010 in apropiere de insulele Solomon, în vestul Pacificului, unde trăiesc peste 470.000 de oameni. Cutremurul a avut loc la 60 de kilomtri adâncime. Seismul s-a produs la ora locală 20.40 (11.40 ora României), la 97 de kilometri de Kira Kira şi la 211 kilometri sud-est de capitala Honiara. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 51,9 kilometri.

Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,9 pe scara Richter s-a produs miercuri 14 aprilie 2010, la ora locală 07:49 (02:49, ora României), la 380 de kilometri sud/sud-est de oraşul Golmud şi la o adâncime de 46 de kilometri în China. 2.000 de oameni au murit şi 100.000 de oameni au rămas fără adăpost în urma calamităţii, alţi 8.000 de oameni au fost răniţi.
Seismul s-a produs în provincia Qinghai, într-o zonă aflată la altitudine, în apropierea Tibetului.
În urma cutremurului, foarte multe case s-au prăbuşit, străzile au fost blocate de alunecările de teren şi telecomunicaţiile au fost temporar întrerupte. Mai mult de 85 % dintre clădirile situate în apropiere de epicentru, în districtul Yushu, s-au dărâmat.

marți, 13 aprilie 2010

platesti rovinieta sau te plimbi cu bicicleta

Sau mai bine zis - cum fac romanii TREI(3) plati (neoptionale) pentru fiecare groapa in care intra:

„Guvernul a aprobat un act normativ potrivit caruia rovinieta electronica va fi introdusa incepand cu 1 august 2010, simultan cu un sistem de verificare cu ajutorul camerelor de luat vederi. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat ca noul sistem presupune amplasarea de camere de luat vederi speciale care vor citi numarul de inmatriculare al autovehiculelor. Apoi se va verifica intr-o baza de date daca proprietarul a achitat contravaloarea rovinietei. In cazul in care aceasta nu a fost platita, masina va fi oprita de un echipaj de politie. Modelul de rovinieta existent in prezent va fi valabil pe parcursul anului 2010.”

„A fost introdus un nou sistem de calcul al costului asigurarii auto Casco, al carui principiu este urmatorul: pretul asigurarii se stabileste nu doar in functie de tipul si pretul masinii, ci si de profilul fiecarui sofer. Mai precis, soferii in varsta, cei casatoriti, in general soferii prudenti, care nu produc multe accidente, vor plati mai putin pentru o asigurare, pe cand cei care fac multe accidente vor scoate mai multi bani din buzunar.”
Numai ca scumpirea se face pe loc pentru soferii care produc accidente, in timp ce ieftinirea se va face peste 7 ani pentru soferii cuminti.

Deci: Platim asigurarea (obligatorie) mai scump, platim rovinieta (obligatorie) pentru a ne distruge legal masina si in final vom plati din nou asigurarea pentru ca banii care vin de la asiguratori pentru reparatia masinii in service vor fi recuperati dupa procesul asigurarii cu primaria, primarie care va plati despagubirile din banii contribuabililor (impozite obligatorii), adica procesul il va plati indirect cel care conduce masina.

duminică, 11 aprilie 2010

treburi gospodaresti

Putin cate putin a trebuit sa schimb aproape toate prizele si intrerupatoarele din casa. Acum cateva zile am reusit chiar sa repar si perdeaua. Cand am venit in aceasta casuta perdeaua atarna de o sarma si nu puteai sa o misti deloc intr-o parte sau in alta. Corniza exista, dar nu avea o traversa pe care sa ruleze perdeaua. De asemenea a trebuit sa realizez si un sistem de prindere a perdelei, adica am facut niste inele pentru perdea pe care le-am prins de carligele pe roti care merg pe traversa. Acum poti sa dai perdeaua dintr-o parte in alta cu un singur deget. Acum ma gandesc ca trebuie sa repar chiuveta care era prinsa foarte prost in perete cu un picior sub ea, care de altfel n-are nici o legatura cu chiuveta...

un simplu raspuns

Un prieten spunea: „De abia astept sa vina 2012 ca sa vezi ca nu vine sfarsitul lumii...”

Eu nu am spus niciodata ca sfarsitul lumii va veni in 2012. Eu am spus doar ca semnele pe care le face omul cu mana lui sunt clare ca lumina zilei. Omul otraveste singur prin nelegiuirile lui pamantul si strica totul cu rautate si cu buna stiinta. Sunt mai degraba tentat sa spun ca s-ar putea folosi de alinierea planetelor, diavolul si sa trimita pe Antihrist in perioada aceea. Pentru ca atunci cand va veni antihristul va avea semne ceresti drept prevestire asa cum Iisus Hristos a avut Luceafarul de la Dumnezeu. Dar asta e doar o banuiala personala, de care chiar nu sunt sigur. Ceea ce e sigur este ca sfarsitul lumii va veni atunci cand evreii vor ridica Templul de la Ierusalim, numai atunci cand ii va lasa Dumnezeu Tatal, pentru ca numai El stie cand va veni sfarsitul. Evreii au mai avut incercari de reconstruire, dar Dumnezeu i-a ars si pe muncitori si pietrele de constructie. Deci nimic nu se va intampla pana cand evreii nu vor reconstrui Templul pentru ca acolo va domni cu mana de fier antihristul.
Sa dea Dumnezeu sa nu se intample asta in timpul vietii nici-unuia dintre noi(nici a noastra, nici a copiilor nostri, nici a copiilor copiilor nostri).

Mi-a mai spus acel prieten, in naivitatea lui, ca poti refuza cipul. Oare poti trai fara buletin? Pentru ca asta va fi de fapt acel lucru micut si neinsemnat: un mod de identificare, un buletin, un pasaport, un permis auto, un cont bancar, toate adunate impreuna pentru a „usura viata”, dar si pentru a o conduce...
Asta inseamna comunism? Nu, inseamna ceva mult mai rau. Pe vremea aceea (a comunismului) faceai ce ti se cerea de teama. Acum nici nu vei mai realiza ca ai anumite impulsuri, sau ca ai un comportament necontrolat de tine insuti.
Dar totul se va face in numele democratiei, in numele sigurantei omului, in numele usurarii vietii omului.
Poate pe undeva deja suntem morti din cauza televizorului, a calculatorului si a muncii exasperante - pentru ce? pentru o casa, pentru un televizor, pentru o masa? si unde e fericirea de a trai? Unde e natura? Unde e dragostea? Unde e visul? ...

Jerusalem Temple 3D Model

sâmbătă, 10 aprilie 2010

B.O.R. pentru cine ?!?!?

B.O.R. sau Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxa Romana (BOR) administreaza una dintre cele mai mari averi din Romania, a carei valoare depaseste trei miliarde euro, potrivit estimarilor Business Standard, pe baza datelor centralizate in urma unei ample anchete jurnalistice.
Biserica Ortodoxă Română, care întruneşte adeziunea a peste 80% din populaţia ţării, conform recensământului din 2002, are următoarele aşezăminte: 14.574 locaşuri de cult: 63 catedrale , 10.580 biserici parohiale, 2.072 biserici filiale, 433 biserici de mânăstiri, 208 biserici de cimitir, 12 biserici fundaţionale, 48 biserici izolate, 298 capele parohiale, 171 capele de cimitir, 74 paraclise parohiale, 182 paraclise de mănăstiri, 403 biserici şi capele în instituţiile bugetare (89- în armată şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, 37- în penitenciare, 166- în spitale, 50- în unităţi de învăţământ şi 61-în aşezăminte de ocrotire socială).
Valea Plopului - Satul cu 26 de biserici. Intr-un an, satul sarbatoreste toate hramurile celor mai mari sfinti. Valea Plopului este unica in Romania. Nu pentru ca satul ar fi modernizat sau oamenii locului mai iesiti in lume decat altii. Ci pentru numarul de biserici pe care il detine: 26. Preotul satenilor s-a gandit ca pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, cel mai bine ar fi sa inalte biserici. Asa s-a facut ca peste tot, la gradinita, la scoala, in curtile oamenilor, prin intersectii, pe dealuri sau prin vai, locasurile sfinte au impanzit satul. Daca-i o nebunie sau un lucru bun, localnicii nu prea indraznesc a zice.
În Romania se da spaga ca sa ajungi chiar si in cel mai neinsemnat sat cu putinta.
Catedrala Mântuirii Neamului: 110 metri înălţime, 12 lifturi, capacitate - 5.000 de pelerini, cost – 400 milioane de euro - Biserica Ortodoxă Română speră ca la sfârşitul anului să poate începe lucrările de construcţie la Catedrala Mântuirii Nemului. Ansamblul se va întinde pe 11 hectare de teren, situate lângă Palatul Parlament. Catedrala Mântuirii Neamului va avea o înălţime de 110 de metri, cât un bloc cu 30 de etaje, va fi asigurată împotriva cutremurelor de peste 8 grade pe scara Richter şi va avea o suprafaţă de 38.000 de metri pătraţi, adică de zece ori mai mică decât Casa Poporului. Catedrala va fi o structură de beton armat cu ziduri de cărămidă, în interiorul căreia vor putea intra aproape 5.000 de pelerini, însă slujba ar putea fi urmărită de la faţa locului chiar de 125.000 de credincioşi! "Am ajuns la această cifră după ce am hotărât că toate imaginile din altar vor putea fi urmărite pe ecrane ce vor fi monate pe holuri şi în exteriorul Catedralei. Este un spaţiu liturgic nu exagerat de mare, dar suficient cât sã cuprindã cât mai mulţi pelerini. Întregul complex va avea forma unui potir în cupa cãruia este biserica", a declarat Preafericitului Părinte Daniel. Preafericit care, se plimba cu audi A8 dupa ce i-a luat fratelui sau si ultima bucatica de teren si se lupta foarte sa-i ia si cocioaba in care locuieste.

Megalomania n-are limite? Oare cate suflete sărmane ar putea fi ajutate de banii ăstia?
Fariseii din zilele noastre nu fac altceva decat cei din vremurile Lui Iisus Hristos. Ei aduna bani pentru folosul propriu si prea putin pentru cei pentru care doar se roaga (ca e mai ieftin sa te rogi decat sa faci ceva). Bunăoara am cunoscut un preot care a luat o suma bunicica de bani pentru ca sotia lui a fost accidentata de o masina(iertarea vine de la Dumnezeu, si e si mai profitabil asa).
Despre homosexuali nu zic nimic sa nu fie intolerabili,
despre avorturi nu zic nimic pentru ca si femeile au drepturi,
despre codul de bare 6-6-6 nu zic nimic pentru ca e un pas spre usurarea vietii economice
iar cipurile care vor veni sunt un pas spre evolutie...
Cât va mai accepta Dumnezeu toate astea?

accident "întâmplător"

Azi 10 aprilie 2010 a murit presedintele Poloniei, Lech Kaczyński. Avionul Tupolev Tu-154 care îi transporta pe preşedintele Kaczyński şi pe soţia sa, Maria Kaczyńska, a decolat de la Varşovia şi s-a prăbuşit în apropiere de baza aeriană Smolensk la ora locală 10:56 (9:56 ora României). Accidentul a avut loc în condiţii de ceaţă la aproximativ 1,5 km de aeroport.

Guvernatorul regiunii Smolensk a declarat pentru canalul Vesti-24 că nu au existat supravieţuitori. Avionul transporta 87 de pasageri, printre care Guvernatorul Băncii naţionale a Poloiei, Sławomir Skrzypek, şi ministrul de externe Andrzej Kremer. Aceştia urmau să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyń.

Lech Kaczyński

- era impotriva homosexualilor

- era impotriva avortului

- era impotriva amplasarii scutului american antiracheta pe teritoriul Poloniei

- avea discursuri dure la adresa conducatorilor Rusiei
Kaczynski îl acuza pe Putin de totalitarism

- era un adept al dogmelor crestine

- Polonia a trecut mai bine decat era cazul peste criza economica

- UE este o "republică aristocratică" ce ar trebui "puţin democratizată", a spus preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, într-un interviu pentru presa din Cehia, citat de Mediafax. Kaczynski a acuzat Franţa, Germania şi Marea Britanie că iau deciziile singure, apreciind că "procesul real de luare a hotărârilor ar trebui să mai evolueze". "Trebuie să ne luptăm ca Tratatul de la Lisabona să nu fie considerat o constituţie, deoarece constituţia este a unui stat, iar UE nu este un stat", a subliniat preşedintele polonez.

- Autorităţile georgiene au acuzat forţele ruse că au tras focuri de armă în momentul în care convoiul preşedinţilor georgian şi polonez, Mihail Saakaşvili şi Lech Kaczynski, se afla în apropierea regiunii separatiste Osetia de Sud.



..., iar daca e o simpla intamplare, e inca si "binevenita" in scopul multor interse...

caracterul omului dictat de interes

Atunci cand Steaua avea nevoie de 3 puncte George Becali (patronul Stelei) striga cat il tinea gura ca este normal ca Rapidul, desi castigase pe teren, sa piarda meciul in fata Stelei cu 0-3 din cauza unei brichete. Intr-o situatie asemanatoare, in aceleasi conditii in care Rapidul castigase pe teren in fata Timisoarei, acelasi om George Becali vrea sa se judece cu alta masura, in functie de interes, pentru folosirea a doi jucatori nelegitimati la timp de clubul Rapid.

joi, 8 aprilie 2010

impotriva firii

Homosexualitate - sau cum o boala mintala devine pe zi ce trece ceva frumos si normal...

Homosexualitate - este o orientare sexuală caracterizată de atracţia estetică, romantică sau sexuală către cineva de acelaşi sex. Termenul homosexual se referă la ambele sexe: bărbaţii cu inclinaţie exclusiv homosexuală sunt numiţi homosexuali (sau gay), în timp ce termenul lesbiană are în vedere femeile. În secolele trecute bărbaţii care făceau dragoste cu tineri sau alţi bărbaţi se numeau sodomiţi dar în ultimii ani termenul gay din limba engleză se foloseşte din ce în ce mai mult deoarece nu se limitează la aspectele sexuale ale acestor relaţii complexe.

Termenul homosexual are o etimologie neobişnuită, părţile lui componente provenind din limbi diferite: prefixul grec homo- si radicalul latin sexualis.

În Grecia, această inadvertenţă lingvistică a fost rezolvată prin adoptarea unui cuvânt în întregime grecesc (h)omofilofil (ομοφυλόφιλος), constând din trei elemente:

* prefixul homo- (όμο), care înseamnă acelaşi;
* partea mediană -filo- (φυλο), care înseamnă sex sau gen (sexul masculin şi sexul feminin);
* sufixul -file (φιλώ) care, în greaca veche, înseamnă a iubi.

Deci, cuvântul (h)omofilofil înseamnă cel ce iubeşte pe cel de acelaşi sex.

Termenul "gay" provine din engleză şi înseamnă "vesel" (una dintre caracteristicile paradelor gay este explozia de culori şi exuberanţă). Este folosit din ce în ce mai des, datorită faptului că îi defineşte pe homosexuali din punct de vedere non-medical, non-clinic şi le recunoaşte existenţa şi din punct de vedere cultural şi social, nu numai sexual.

Mulţi specialişti în boli mintale, care au participat la congresul în care homosexualitatea a fost scoasă de pe lista de diagnostice, au confirmat faptul că organizaţiile de homosexuali au făcut mari presiuni asupra delegaţilor. Această activitate de lobby-ing a început chiar în momentul în care delegaţii au intrat în sală pentru a vota! Un delegat şi-a manifestat chiar indignarea faţă de modul în care Convenţia a fost manipulată - de parcă ar fi posibil ca o boală să nu se mai bucure de atenţia terapeuţilor numai pentru că majoritatea a votat aşa!
Din punct de vedere religios este o spurcaciune.
Din punctul de vedere al naturii nu se procreeaza nimic, deci normal nu poate fi vorba ca este.
Probabil ca in curand vor fi scoase de pe lista doctorilor psihiatri:
incestul (am si auzit ca s-ar pregati o lege in Marea Britanie in acest sens...)
sexul cu animale, sexul cu plante si sexul cu orice lucru are gaura sau varf.
Lucrul cel mai grav insa nu este aceasta boala in sine ci faptul ca a devenit o obligatie sa privesti anormalul ca pe ceva normal si sa primesti bolnavul ca pe cineva sanatos pentru ca altfel risti sa fii catalogat drept discriminator si intolerant.

marți, 6 aprilie 2010

Unde mai e credinta noastra ???

" Semne inainte mergatoare lui Antihrist

1. Apostazia
2. Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei
3. Reconstruirea templului lui Solomon
4. Inventiile si descoperirile din vremea noastra
5. Anarhia democratiei
6. Ce-l opreste si cel care-l opreste

1. Apostazia

Un semn caracteristic care avertizeaza despre venirea amagitorului este apostazia generala a oamenilor de la credinta in Dumnezeu, dupa cum ne asigura Sf. Ap. Pavel. "Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va veni pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta..." (II Tes.2, 3). Cand lumea se va lepada de Dumnezeu, atunci va veni Antihrist. Se va infatisa, asadar, in mijlocul unui climat anarhic, pacatos si ateu. Atunci "se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii" (II Tes. 2,3), zice Sf. Ap. Pavel. Apoi firesc va urma a doua venire a Domnului, care se va petrece la putin timp dupa venirea lui Antihrist, cand va predomina cea mai rea lepadare de credinta, dupa cum a zis Domnul in chip profetic: "Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti" (Lc. 17, 26-27).

Cu toate acestea poate se gaseste cineva care sa conteste. Nu cumva si in alte epoci a existat apostazie, anarhie, pacate, desfrau ? Deci pentru ce apostazia omului de astazi este unita cu asteptarea lui Antihrist ? Pentru ce apostazia generala si nemaivazuta a omenirii este luat ca semn pregatitor al apropierii venirii lui Antihrist ? Nu cumva de fiecare data cand omul a refuzat invatatura Bisericii, a pregatit sfarsitul ?

Biserica a facut mult bine. Pentru ca aceasta este misiunea ei, ca sa mantuiasca sufletele, ca sa le pregateasca, ca sa le trezeasca, ca sa se ingrijeasca drept de toate oile, pentru ca vremea celei de a doua veniri este necunoscuta, dupa cum necunoscut este si sfarsitul vietii noastre. Asadar pentru aceasta trebuie ca sa se implineasca toate semnele.

Cat priveste apostazia de astazi, nu exista ceva asemanator in istoria neamului omenesc si cu atat mai mult in perioada crestina.

Nu este o apostazie intamplatoare. Ci una generala organizata si nemaivazuta. Omul inainte cunostea apostazia ca pe ceva individual in omul renegat si depravat al veacului douazeci. Si nu spunem aceasta pentru neamurile salbatice, Nu; o spunem pentru oamenii civilizati, care primesc multe invataturi crestine, care au cunoscut adevarul, si cu toate acestea care staruiesc in greseala, in intuneric, in razvratire morala constienta, in razboi, in desfrau, in educatia fizica si morala fara de rusine, in batjocorirea lui Dumnezeu, in lupta cu cele dumnezeiesti. Omul vremurilor noastre neaga usor constiinta lui Hristos si promoveaza venirea lui Antihrist.

Lepadarea de Dumnezeu se percepe mai mult datorita faptului ca omul se alipeste de lucrurile materiale, de cele de jos. Credinta crestina numita intoleranta este inlocuita cu o credinta autonoma, fara Dumnezeu, fara porunci, fara constiinta.

Omul autonom, zboara in cosmos si se lauda batjocoritor si ironic, ca nu poate sa intalneasca undeva pe Dumnezeu, isi vinde constient sufletul Satanei cu acele erezii, imoralitati nemaivazute, certuri si organizatii antihristice.

Cuvintele rusine, pocainta, credinta, sfintit, biserica sunt considerate anacronice, dar si periculoase, pentru omul eliberat si autarhic al vremii noastre. Pacatul se arata organizat, condus cu metode satanice cu mijloace de influenta in masa si dezastroase.

Satana ne expune sfaturile zilnic in orele noptii, probabil pentru ca "toata coruptia care se savarseste uraste lumina", dupa cum zice Sf.Scriptura. Iata si un exemplu deosebit al apostaziei nemaivazute si fara limita a omenirii si a comportarii ei cea impotriva lui Dumnezeu. Iata actiunile europenilor, care accepta elocvent caracterul trist si decazut vrednic de plans.

Homosexualitatea este recunoscuta oficial in Anglia si in alte state; mai mult, in unele state sunt celebrate si casatorii de acest gen de catre pastori si preoti. Inca si nudismul se raspandeste printre oameni.

De asemenea cinematografia si teatrul in afara de putine cazuri sunt puse in slujba diavolului si ale inainte mergatorilor lui Antihrist.

Pornografia si presa atee este mobilizata in lupta pentru predominarea raului, pierderii obiceiurilor si limitarea rezistentei morale a individului. Asociatiile homosexualilor si a tuturor genurilor anormale rasar peste tot ca ciupercile. Legalizarea preacurviei si a avortului este impotriva poruncilor dumnezeiesti si inumanitatea acestei legalizari este privita ca retrograda, necivilizata, inapoiata si ca inaplicabila social. Mai mult, in Anglia s-a mers pana acolo incat s-a propus un proiect de lege care sa acorde dreptul la legaturi incestuase, intre parinti si copii si intre frati !

Incestele, perversiunile, anomaliile, practicile oribile, condamnate de Sf. Scriptura, astazi au devenit recunoscute prin lege. Omul decazut al vremurilor noastre striga pe strazi pentru legalizarea tuturor practicilor, dovedind real cat de orb si constiincios slujeste Satanei.

Un fenomen ingrozitor care mobilizeaza pe atei il constituie si organizatiile satanice ale masoneriei.

Este un fenomen rar ca un om din zilele noastre sa nu apartina acestei organizatii. In zilele noastre, ale abundentei de democratie, din nefericire, exista oameni, presupusi seriosi, care sa-si vanda sufletul Satanei si care sa se oblige sa slujeasca intr-o organizatie secreta, antisociala si antidemocratica, careia nu i se cunosc secretele.

Alt paradox al zilelor noastre este Satanismul. Lepadarea desavarsita a mastii. Asadar exact adorarea Satanei cu taine, ceremonii, lacasuri de inchinare etc. Satanistii sunt astazi in numar de milioane. Si acestia se afla in tarile "civilizate".

Culmea nerusinarii si a apostaziei, care caracterizeaza masele de oameni, astazi, este acceptata si in Grecia. Nu englezul, nici americanul, ci grecul ortodox accepta sa i se spuna ca descinde din maimuta, decat sa creada ca este facut dupa chipul lui Dumnezeu. Mai mult, aceasta teorie neghioaba este predata si in scoli copiilor nostri. Astfel scopul antihristilor este departarea crestinilor de Dumnezeu, fiindca oamenii si daca au cunoscut pe Hristos, "au iubit intunericul mai mult decat Lumina" (In. 3, 19).

Profetiile scrise confirmandu-se in zilele noastre, noi tragem alarma. In zilele din urma dragostea se va raci. "lubirea multora se va raci" (Mt.24, 12), zice Sf. Scriptura. Intr-adevar, astazi ura a pus stapanire pe omenire. Omul s-a inchis in cochilia sa, nu se mai increde in nimeni, considera pe vecinul sau dusman, ca pe cineva care va uzurpa interesul sau. Dar mania nu se foloseste numai in aparare, ci mai mult in distrugerea omeniei, semanand dezastru si distrugere cu arme distrugatoare, de nimicire in masa.

Pentru prima oara, omul a simtit amenintarea unui dezastru general, fara ca sa poata sa se opuna. Omul pregateste distrugerea sa in cadrul general al apostaziei care se pune in miscare in vremurile din urma.

Dragostea duhovniceasca s-a racit. Si nu numai a laicilor, ci si a clericilor, a pastorilor, care povatuiesc. Si aceasta pentru ca aseaza sufletul lor mai presus decat al oilor, dupa cum zice dumnezeiasca Scriptura.

Din nefericire, astazi oile sunt rupte in bucati de lupi, iar pastorii nu le vestesc primejdia. Si toate acestea au fost profetite de Sf.Parinti ai Bisericii, de Apostoli si de Insusi Hristos. Din cauza comportarii pastorilor se vor sminti multi, zice Sf. Scriptura. Pentru aceasta si Sf. Chiril al Ierusalimului scrie, sa nu ne ingrijim de cele care produc sminteala, ci de cele prezise de Sf. Scriptura pentru ca sa se pazeasca credinta cea dreapta. Caracteristica apostaziei de astazi este ca foarte putini se mai gandesc la moarte, cu responsabilitate pentru vesnicie. Oamenii vietuiesc numai pentru cele materiale si lucreaza faptele trupului, "si ele sunt: adulter, desfranare, necuratie, destrabalare, inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri, zavistii, manii, galcevi, destrabalari, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri si cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am spus ca, cei ce fac unele ca acestea, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu" (Gal.5, 19-21), dupa cum ne spune Sf. Ap. Pavel.

Biserica Ortodoxa, astazi, infrunta pe ereticii si ateii care lupta si distrug ortodoxia cu manie si ura. Si aceasta este un semn prevestitor al venirii lui Antihrist: apostazia generala si organizata. Desigur prigoane si eresuri au existat intotdeauna, dar au existat luptele antihristilor contra martirilor, sfintilor, marturisitorilor. Astazi dusmanul este liber fara un adversar puternic. Conducerea Bisericii noastre trage corul ecumenismului si modernismului, si este amenintata de duhul indiferentei si al fastului.

Pentru aceasta ne si intrebam. Este intamplatoare apostazia aceasta ? Va reveni omenirea risipita din nou la Tatal ceresc ?

2. Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei

"... pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale" (II Tes.2, 7-8)

Un al doilea semn prevestitor al apropiatei veniri a lui Antihrist si a celei de a doua venire a Domnului este infiintarea statului evreu in vechea sa matca.

Dar sa luam lucrurile de la inceput, confruntand si coreland profetiile din Sf. Scriptura cu continut eshatologic.

Iisus Hristos, inainte de patima Sa cea de voie, a prevestit in amanunt despre distrugerea Ierusalimului ce urma sa vina si pentru soarta evreilor, omoratorii Fiului lui Dumnezeu. Relatam profetia de baza pentru soarta Ierusalimului si a evreilor. "Si vor cadea de ascutisul sabiei, si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor" (Lc.21, 24).

Ce semnifica aceasta profetie ? Iisus adresandu-se ucenicilor Sai cu privire la distrugerea templului lui Solomon, din Ierusalim, si despre poporul evreu, care sunt un model al sfarsitului lumii, nu se limiteaza la profetia aceasta, ci vorbeste si de alte semne, care vor prevesti slavita Sa venire, dupa cum parabola pentru inmugurirea smochinului cand primavara se apropie. Aici se face aluzie la statul evreu, care a inceput sa "inverzeasca" dupa reintoarcerea evreilor pe pamantul parintesc, in 1948. De asemenea semnul care va sprijini apropierea sfarsitului lumii, amintit de Domnul, este propovaduirea Evangheliei Sale in toata lumea. "Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul" (Mt.24, 14). Foarte putini sunt cei care nu cunosc Evanghelia.

Cu toate acestea Iisus, continuandu-si cuvintele Sale profetice, a zis ca sfarsitul se va apropia cand "uraciunea pustiirii", deci Antihrist, se va aseza in Locul cel Sfant. Asadar in templul lui Solomon. Acelasi lucru il zice si Sf. Ap. Pavel: "... asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu" (II Tes. 2,4). Templul acesta este pregatit in mod insistent ca sa se rezideasca. Toate aceste profetii au oarecare legaturi intre ele si ne ajuta ca sa dam crezare profetiei Domnului despre poporul evreu si statul lor.

"Si vor pieri de ascutisul sabiei ..."; evreii vor fi injunghiati, si vor fi luati prizonieri, si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de diferite neamuri, "pana ce se vor implini vremurile neamurilor". Aceasta profetie a Domnului are multe sensuri, fiindca s-a implinit deplin, si iata cand.

Cea mai inspaimintatoare distrugere a Ierusalimului s-a petrecut in anul 70 d.Hr., sub imparatul roman Tit. Toate s-au petrecut asa cum prezisese Domnul. Istoricul iudeu, Iosif Flaviu, care a trait evenimentele, a descris-o foarte amanuntit.

O mama si-a mancat copilul de foame ! Templul a fost distrus din temelii si nu a mai fost refacut, dupa cum ne relateaza intr-un alt capitol. "... nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca" (Mt.24, 2). Evreii erau rastigniti. Erau spintecati de soldatii romani, ca sa li se scoata aurul pe care l-au inghitit, evident pentru ca sa se mantuiasca cei care l-au omorat pe Fiul lui Dumnezeu. "Sangele Lui asupra noastra si a copiilor nostri" (Mt.27, 25). Da, blestemul pe care l-au pronuntat ei insisi asupra lor, cand au predat la moarte pe Cel fara de pacat.

Cata bucurie a fost cand nu s-a mai gasit alt lemn, dupa cum zice istoricul Iosif Flaviu, pe care sa fie rastigniti, vanduti in toate partile lumii, ca sclavi, fara cea mai mica cinste. "Si vor fi dusi robi la toate neamurile".

De atunci Ierusalimul este calcat in picioare de diferite neamuri, deci "pana ce se vor implini vremurile neamurilor" ? Fraza aceasta a creat si creaza multe dificultati exegetilor, fiindca se arata anevoie de explicat si neclara. Astazi nu trebuie sa ne facem probleme, fiindca s-a implinit asa cum a fost prezisa. Cand ? In 1948, cand evreii s-au intors pe pamantul stramosesc, dupa aproape 2.000 de ani si, practic, au pus stapanire pe Ierusalim. Prin urmare, Ierusalimul a patimit ca sa fie calcat in picioare de neamuri, si acum a cazut in mainile evreilor. Faptele vorbesc !

Astfel, crearea statului evreu si ocuparea Ierusalimului constituie piatra de hotar, lucru care s-a profetit de Domnul pentru o evolutie de seama. Crearea statului evreu inseamna o evolutie violenta si nemaivazuta de nimeni, fiindca s-au implinit vremurile neamurilor.

Oricat de dificila s-ar prezenta pentru exegeza fraza "pana ce se vor implini vremurile neamurilor", totusi ea are un inteles. Caci din momentul in care evreii si-au creat statul, Sionismul international si-a luat in serios initiativa si pregateste intens guvernarea mondiala si degradarea morala si spirituala a popoarelor. A patruns pretutindeni. Masoneria, iehovismul, ecumenismul, comunismul si toate celelalte organizatii antihristice se lupta cu o manie nimicitoare contra Bisericii si a adevarului. Straduindu-se sa propage coruptia in toata lumea. Incearca sa distruga tot ce e sanatos in societate. Stiinta este pusa in serviciul scopurilor lor satanice. Cele doua superputeri, care de fapt sunt controlate de sionism, au subjugat intreaga omenire.

Dar in esenta duce pana la distrugerea popoarelor. Popoarele flamanzesc, in timp ce aceia fac multe arme si peste orice masura. Ceea ce cu putin timp inainte era de negandit, astazi este o realitate. Ca lumea poate fi distrusa in intregime prin apasarea unui singur buton. Asadar in putin timp va fi pregatit terenul pentru primirea lui Antihrist. Omenirea este superpopulata si de aceea se crede stapana pe soarta ei. Ce adevar poate sa reziste cu putere ? Dar si daca rezist nimeni nu poate nega cele ce se asteapta. Cei puternici isi fac singuri dreptate nu dupa Hristos, fiindca pe Hristos l-au lovit fiecare cum a vrut.

Dar sa vorbim despre Europa. Despre masoneria acestui continent. Despre toata murdaria si putoarea si decaderea morala, Sodoma si Gomora. Este Europa crestina ? Nu a fost educata Europa dupa invatatura Evangheliei ? Si daca va astepta vesnic ce folos ? Din nefericire Europa a ales pe Diavol si a parasit pe Hristos.

Inca si in Grecia, prin excelenta un stat ortodox, au avut loc schimbari sociale. Cine va mai intelege dintre cei mai batrani, ca in Grecia ortodoxa s-au votat legi pentru legalizarea preacurviei, a avorturilor, a divorturilor, dar si atatea altele care sunt in proiect ? Pana si buletinele crestine intentioneaza sa le schimbe cu cele ale Satanei, fara mustrari de constiinta, in numele progresului ! Asadar ce ne foloseste ca asteptam pe Domnul ? Iar daca aceasta nu este prevestirea vremii lui Antihrist, atunci ce este ? Ca daca nu este prevestire redobandirea statului evreu, incercarea de a reface templul, sodomia, atunci ce sunt ? Popoarele sunt amenintate cu disparitia de hidra cea urata a Sionismului. Lucrarile antihriste urla ca sa inghita tot ce a mai ramas inca sanatos.

Nu incape nici o indoiala ca redobandirea pamantului stramosesc si a Ierusalimului de catre evrei inseamna inceputul celor mai mari nenorociri peste omenire. Antihrist este mare inaintea fiarei. Astazi toate se prabusesc, se egalizeaza, se niveleaza: frontierele, religiile, datinile, traditiile, morala. Cu fiecare mijloc vom cunoaste toti numarul lui Antihrist.

Si ce daca striga poporul ortodox, iubitii mei ? Ce se are in vedere ? Cu intensificarea protestelor nu se cunoaste lupta, nici cu motiuni si rugaminti. Trebuie sacrificii. Trebuie credinta sincera. Dar nimeni nu se hotaraste ca sa se jertfeasca. Nici macar dintre arhierei. Nici dintre pastori ca sa-si dea sufletul pentru oi. Ce daca striga poporul ortodox ? Se aproba sau nu se aproba proiectui de lege pentru avorturi ? S-a votat sau nu legea pentru efectuarea stagiului militar de catre iehovisti, care sunt slugile Satanei ? Ce daca avertizeaza parintii neamului ? S-a votat pro sau contra legii rasismului, cu care se inchide gura grecilor ? Si nu intamplator avem in vedere pe aceia care ne sapa mormantul si secatuiesc tara ! Cine isi da seama ca, votandu-se in Camera Deputatilor legea care da fiecarui strain dreptate, "ca sa ocupe functii in Grecia", si ca sa judece doi ani, este impotriva statului ? Trebuie sa luam masuri, sa nu lasam Parlamentul sa hotarasca impotriva noastra si a credintei noastre. Altfel il vom lasa sa serveasca admirabil scopurile Sionismului international, pentru reducerea la tacere a popoarelor. Niste mijloace asemanatoare folosesc si pentru reducerea la tacere a arhiereilor. Se micsoreaza anii de iesire la pensie, salariul, etc. (cu recenta lege fiscala) cu care ii opresc pe arhierei ! Amenintarile prind teren si impotriva arhiereilor, fiindca astazi este adorat mamona si nu Hristos.

Iata pentru ce ne ingrijoram, iata pentru ce credem ca omenirea merge nepocaita, pe un drum dezastruos pe care si-l traseaza singura. Drumul care va intalni pe Antihrist. Un sfarsit inspaimantator si dezastros. Pentru aceasta sa veghem, sa ne pregatim cu credinta si sa ne hotaram; Dumnezeu nu se lasa batjocorit".

3. Reconstruirea templului lui Solomon

Dupa cum relatam in primul capitol, Iisus adresandu-se ucenicilor Sai, care admirau templul lui Solomon, pentru splendoarea sa, ii asigura ca templul acesta va fi distrus complet, "inainte de trecerea neamului acestuia". Mai mult le-a precizat si diferitele semne care vor anunta distrugerea lui. Intre aceste semne a numarat si asediul Ierusalimului. "Iar cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, atunci sa stiti ca s-a apropiat pustiirea lui" (Lc.21, 20). Practic in anul 70 d. Hr. s-a implinit aceasta profetie a Domnului, in timpul domniei lui Tit, in urma asediului. Si daca au cerut asigurarea de la acesti cuceritori sa nu distruga templul, soldatii romani l-au distrus cu manie, l-au incendiat fara sa-i poata impiedica cineva. Tempul a fost pur si simplu distrus din temelii.

In anul 363 d.Hr., pe vremea lui Iulian Apostatul, au incercat iarasi, cu permisiunea aceluia, sa reconstruiasca templul. Cu toate acestea prin voia lui Dumnezeu nu au putut spori nimic. Flacari paradoxale si nisipul infierbantat au impiedicat pe lucratori ca sa sfarseasca lucrarea. Pe multi i-a omorat, dupa cum au marturisit martori oculari. Intre acesti martori se afla istoricul Eusebiu, Sf. Chiril al Ierusalimului, care au verificat in amanunt zadarnicia acelora, scriitorul Ammianus Marcellinos si multi altii. Si ne intrebam, pentru ce atunci nu s-a ingaduit construirea templului ? Si daca atunci nu s-a ingaduit construirea, dupa cum nu s-a ingaduit refacerea statului evreu, astazi se va ingadui construirea templului, dupa cum s-a ingaduit si infiintarea statului evreu ? Daca se incearca refacerea templului, aceasta va fi negresit un semn puternic pentru venirea lui Antihrist, fiindca acelasi lucru ne spune si Sf. Ap. Pavel: "Asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu" (II Tes.2, 4), si o spune clar pentru Antihrist.

Dar sa vedem ce fac acesti evrei dupa ocuparea Ierusalimului, dupa impresurarea popoarelor cu inspaimantatoarele tentacule ale masoneriei, hiliasmului, ecumenismului, comunismului ? Ce fac ei cu privire la templu ? Stau ? Nu, nicidecum.

Caci una din primele lor preocupari, care este facuta publica, este pregatirea pentru reconstruirea templului visurilor lor, templul lui Solomon.

Mai mult dupa cum s-a publicat si in presa, evreii au comandat in America pietrele pentru rezidirea templului. Asadar se transporta cu multa precizie pietrele dintr-o cariera din statul Benford, pentru reconstruirea templului. Si s-au adunat miliarde de dolari care sunt destinati pentru reconstruirea templului. Templul, dupa cum spun rabinii, va fi ridicat cum a fost, pentru Mesia al lor, adica pentru Antihrist, care este asteptat in viitorul apropiat. Toti rabinii de astazi ai lui Israel cred ca Mesia al lor, adica Antihrist, are sa se nasca, si sunt aproape douazeci de veacuri. Aceasta o istorisesc monahii veniti de la Locurile Sfinte. Reconstruirea templului va constitui culmea necredintei iudeilor. Deoarece, trebuie sa retinem, templul constituie pentru evrei centrul (locul de inchinare) a lui Dumnezeu, impreuna cu Vechiul Testament.

Reintoarcerea la templu inseamna aversiunea fata de Hristos si culmea necredintei, ca si instalarea lui Antihrist, a falsului Mesia, pe care il asteapta evreii. Fiindca reconstruirea templului va fi un semn al necredintei si nu al credintei. Evolutiile sunt foarte rapide si violente, dupa cum: pregatirea guvernarii mondiale, pregatirea buletinului unic cu numarul lui Antihrist, pregatirea pentru semnul lui Antihrist, pregatirea pentru semnul lui Antihrist, pregatirea psihologica, in mod special a tineretului, pentru primirea lui Antihrist, subjugarea mondiala a popoarelor, descurajarea omenirii, razboiul nemaivazut asupra Bisericii, pregatirea planurilor si adunarea materialelor pentru refacerea templului; toate ne descopera vederea exploziva a finalului evenimentelor, si nu credem ca poate fi cineva care sa nu inteleaga semnificatia apostaziei omenirii, incat sa se impotriveasca si in al doisprezecelea ceas.

"Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a mai fost de la inceputui lumii pana acum si nici nu va mai fi" (Mt.24,21).

4. Inventiile si descoperirile din vremea noastra

Dumnezeu "a dat oamenilor stiinta, ca sa se mareasca intru lucrurile Sale cele minunate" (Iisus Sirah 38, 6). In zilele noastre stiinta, cunoasterile, descoperirile s-au apropiat de limitele miracolului si au depasit si cea mai vie fantezie a omului.

Nelinistitor este faptul ca toata desavarsirea stiintifica a exagerat in privirea lumii, incat s-a ajuns sa se creada din aceasta ca omul este autonom, independent, atotputernic si prin urmare poate ca sa supravietuiasca si fara Dumnezeu. Pentru aceasta si omul veacului douazeci se mandreste si se comporta atat de dispretuitor si batjocoritor fata de Facatorul sau. Mai mult, nu va fi nicidecum exagerat ca sa spunem ca, puterile intunericului in numele progresului stiintific, urzesc legarea omului si pregatesc in chip satanic distrugerea si pieirea lui.

Energia atomica este pusa in slujba Satanei, care o foloseste potrivit scopurilor sale. S-au fabricat atatea bombe atomice incat cu ele se poate distruge intreaga civilizatie de pe pamant. Si in chimie si-a pus mana sa cea rautacioasa. S-au fabricat mii de bombe bacteriologice pentru ca sa se otraveasca intreaga lume. Mai mult, de curand s-a fabricat o bomba, dupa cum a facut cunoscut presa, care poate ucide de la sute de kilometri, prin inocularea cat de mica a substantelor toxice pe care le contine. Si aceasta pentru nefericitui om al planetei noastre.

Fotografia, cinematografia, televiziunea si atatea altele s-au inventat ca sa departeze pe om de Dumnezeu in loc ca sa-l inalte pe om duhovniceste pana la asemanarea cu Dumnezeu. Din nefericire vedem ca acestea sunt prin excelenta mijloace cu care puterile antihristice incearca ca sa indobitoceasca si sa prosteasca complet pe om. Astfel fara o rezistenta morala si duhovniceasca deosebita, omul zilelor noastre va ajunge usor in slujba lui Antihrist, pe care puterile intunericului il asteapta cu nerabdare.

Dar aici scopul nostru nu este de a parcurge trista decadere in care a ajuns omenirea folosind in rau stiintele si viata destrabalata, departe de Tatal ceresc. In principal dorim - sa remarcam ca formidabilele descoperiri si inventii ale secolului nostru si multimea cunostintelor sunt un semn prin care suntem avertizati despre venirea lui Antihrist si sfarsitul lumii.

Cu aproape 2.500 de ani in urma Daniel a profetit ca spre sfarsitui lumii se va inmulti stiinta. "Iar tu, Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul vremii. Multi vor cerceta-o cu de-amanuntul si va creste stiinta" (Dan.13, 4). Intr-adevar navetele spatiale, platformele spatiale, satelitii, armele spatiale, O.Z.N.-urile, bombele neinchipuit de distrugatoare, puse in miscare pe orbite geostationare, in spatiul cosmic, altele care se vor mai inventa, pentru distrugerea omului fara de minte, sunt un semn al apropierii sfarsitului lumii. In acelasi chip prevesteste si Domnul nostru ca inainte de sfarsitul lumii se vor arata semne ceresti si foamete inexprimabila. "... si vor fi cutremure mari si, pe alocuri foamete si ciuma si spaime si semne mari in cer vor fi"(Lc.21, 11).

Actuala este si profetia St. Nil Mirovlitul, care a trait pe la anul 1600 in Sfantul Munte. Sf. Nil scrie ca dupa 1900 incepe apostazia generala a omenirii. De asemenea profeteste ca va predomina un desfrau nemaivazut si stiinta va face descoperiri extraordinare. Iar in timpul predominarii lui Antihrist, Dumnezeu va scurta zilele ca sa grabeasca venirea Domnului si ca sa mantuiasca pe cei alesi. "... si toate acestease vor petrece pentru ca Antihrist doreste sa cucereasca toate, si va face semne si minuni dupa inchipuire, dorind sa dea invataturi rele sarmanului om, de la un capat la altul al pamantului. Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor strabate fundul marii ca pestii ...". Acestea au fost profetite inainie cu 400 de ani de Sf. Nil. Si mai mult el are dreptate. Asadar descoperirile extraordinare ale veacului nostru ar trebui sa ne faca sa slavim pe Creatorul nostru si sa ne inarmam cu credinta in Dumnezeu, incat venirea lui Antihrist sa nu ne poata insela. Scopul este acela de a avea vestile despre semnele vremurilor. Deci sa veghem, sa stam continuu in priveghere duhovniceasca, fiindca si daca nu este intre noi, inca, dezgustatorul si vicleanul Antihrist, sunt in prezent altii, aghiotantii si inainte mergatorii nedreptatii, Satan si nefericitii lui urmatori. Si acestia vor ca sa ne amageasca, incat fara voie sa devenim uneltele lor si primitorii falsului Mesia al evreilor, adica a lui Antihrist.

"Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" (Mt.24, 35).

5. Anarhia democratiei

Astazi lumea traieste intr-o perioada de anarhie a democratiei. Intre popoare se observa ura, dusmanie, dezordine. Puterea lumii acesteia se exercita si se prezinta sub chipul democratiei. Diferitele conceptii despre lume, schimbarea traiului, obiceiurilor, traditiilor, se macina in moara cuvintelor despre democratia popoarelor. Aliantele, coalitiile politice, uniunile economice internationale, congresele si conferintele, intrunirile mondiale si vizitele protocolare, schimburile de pareri si informatii, dar si legaturile organizatiilor secrete formeaza catargul mondial pe care puterile intunericului le urzeste impotriva omenirii.

Popoarele care nici nu gandesc se prind in capcane unul pe altul. Asadar un mod de anarhie, care predomina pe plan mondial, diplomatia si prefacatoria, care tind ca sa defineasca normele de viata ale omenirii, pe dependenta economica si subjugare, popoarele facandu-se prada usoara a puterilor care lucreaza din umbra, care pregatesc nevazut, terenul pentru guvernarea mondiala.

Aici vom cerceta anarhia democratiei, ca semn care premerge lui Antihrist, asadar ca semn de avertizare, fiindca din vremea lui Daniel este profetit, ca anarhia democratiei va fi ultima forma a puterii pe planeta noastra, care premerge lui Antihrist, si care va pune capat puterii lui tiranice. Antihrist exploatand confuzia care va predomina prin divizarea omenirii si prin anarhie, pe plan mondial, va lua cu forta puterea, care aproape i se va oferi.

Fiindca, dupa cum spune Sf. Ap. Pavel: "... si atunci se va arata cel fara de lege" (II Tes.2, 8), atunci se va arata Antihrist, "pana cand cel care o impiedica va fugi dat la o parte" (II Tes.2,7)

Cu toate acestea merita ca sa dam doua profetii ale proorocului Daniel despre chipul si fiarele care se refera la imparatiile care vor premerge lui Antihrist, in urma carora este anarhia democratiei pe care o parcurgem astazi.

Prima profetie este visul lui Nabucodonosor, care privea viitorul Imparatiei sale, si pe care i l-a talcuit apoi Daniel. "O, rege! Tu priveai si iata un chip; acest chip era peste masura de mare si stralucirea lui neobisnuita - statea inaintea ta si infatisarea lui era grozava. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul si bratele de argint, pantecele si coapsele de arama, pulpele de fier si o parte de lut. Tu priveai si iata o piatra desprinsa, nu de mana, a lovit chipul peste picioarele de fier si de lut si le-a sfaramat. Atunci au fost sfaramate in acelasi timp fierul, lutul, arama, argintul si aurul si au ajuns ca pleava de pe arie vara si vantul le-a luat cu sine, fara ca sa se gaseasca locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare si a umplut tot pamantul" (Dan.2, 31-35). Acesta este visul regelui Nabucodonosor. Dar sa dam acum si a doua profetie. "Si patru fiare uriase au iesit din mare, una mai deosebita decat alta. Cea dintai semana cu un leu si avea aripi de vultur. M-am uitat la ea pana ce aripile i-au fost smulse si a fost ridicata de pe pamant si pusa pe picioare ca de om. Si iata o a doua fiara, cu infatisare de urs, stand intr-o rana, cu trei coaste in gura, intre dinti, si asa i s-a poruncit: Scoala-te ! Mananca multa carne ! Apoi m-am uitat din nou si iata o alta fiara, asemenea unui leopard avand pe spate patru aripi de pasare; si fiara avea patru capete, si i s-a dat putere. In urma am privit in vedeniile mele de noapte si iata o a patra fiara inspaimantatoare si infricosatoare si nespus de puternica", care avea zece coarne, dintre care s-a ridicat unul mic ...," care graia lucruri mari" (Dan.7,2-8). Talcuirea celor doua profetii de catre Daniel este urmatoarea: "Tu rege al regilor, caruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, taria si marirea, si in mainile caruia a dat pe fii oamenilor in orice tinut ar locui, precum si fiarele campului si pasarile cerului si i-a dat stapanire peste toate, tu esti capul de aur. Si dupa tine se va ridica un alt regat mai mic decat al tau, apoi un al treilea regat de arama, care va stapani peste tot pamantul. Si un al patrulea regat va fi tare ca fierul si dupa cum fierul sfarama si zdrobeste totul, asa si el va sfarama si va preface totul in pulbere, ca fierul care face totul in bucati. Iar picioarele pe care le-ai vazut si degetele, unele de lut de olar si altele de fier, inseamna ca va fi un regat impartit si va fi tare ca fierul, dupa cum tu ai vazut fier amestecat cu lut. Si degetele picioarelor, unele de fier si altele de lut, inseamna ca regatul va fi parte tare, parte subred. Si dupa cum ai vazut fier amestecat cu lut, asa se va amesteca prin inrudire, dar nu vor avea legatura temeinica intre ele, dupa cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar in vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat vesnic, care nu va fi nimicit niciodata si care nu va fi trecut la alt popor; el va sfarama si va nimici toate aceste regate si singur el va ramane in veci. Dupa cum tu ai vazut ca o piatra a fost desprinsa din munte, nu de mana, si a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul si aurul, Marele Dumnezeu a dat de stire regelui ceea ce va fi in viitor; visul este adevarat si talcuirea lui neindoielnica" (Dan.2, 37-45).

Pentru intelegerea profetiei cu fiarele, Daniel zice urmatoarele: "... Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu si vedeniile pe care le-am avut ma inspaimantau. M-am apropiat atunci de unul din cei de fata si l-am rugat sa-mi spuna adevarul privitor la toate acestea. Si el mi-a vorbit si mi-a facut cunoscut intelesul acestor lucruri. Aceste fiare, patru la numar, inseamna ca patru regi se vor ridica pe pamant, si sfiintii Celui Preainalt vor primi regatul si il vor tine in stapanire in veci si in vecii vecilor. Dupa aceasta l-am rugat sa-mi spuna adevarul despre fiara a patra, care se deosebea de toate celelalte si care era afara din cale de inspaimantatoare, cu dinti de fier si cu ghiare de arama si care manca, sfarama, iar ceea ce ramanea calca in picioare. ... El a raspuns astfel: Fiara a patra inseamna ca un alt rege va fi pe pamant, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va manca tot pamantul, il va calca in picioare si-l va zdrobi. Si cele zece coarne inseamna ca din acest regat se vor ridica zece regi, si un altul se va scula dupa ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui si va dobori la pamint trei regi. Si va grai cuvinte de defaimare impotriva Celui Preainalt si va asupri pe sfintii Celui Preainalt, si isi va pune in gand sa schimbe sarbatorile si legea, si ei vor fi dati in mainile lui o vreme si vremuri si jumatate de vreme. Si judecata se va face si i se va lua stapanirea, ca sa-l nimiceasca si sa-l prabuseasca pentru totdeauna" (Dan.7, 15-19; 23-26).

Deci, cele doua profetii, si prin urmare, si cea cu chipul fiarelor relateaza despre imparatiile lumii care vor premerge lui Antihrist. Vedem, asadar, ca perioada din ultima vreme, perioada anarhiei democratiei, pe care o strabatem in prezent, este simbolizata si caracterizata de legatura imposibila a materialelor din care erau facute degetele chipului (fier si lut) si face cunoscuta nestatornicia si neintelegerea dintre oamenii vremurilor noastre, dupa cum talcuieste insusi Daniel.

In a doua profetie remarcam si trebuie ca sa facem o imagine despre cele "zece coarne" (Dan.7, 7), adica despre zece imparati. De asemenea aceea ca dintre cele zece coarne a crescut "un alt corn mic" (Dan.7, 8), un mic neam, un mic rege, "care graia lucruri mari" (Dan.7, 8), care se impotrivea Celui Preainalt si asuprea pe sfiintii Celui Preainalt. Sigur nu incape nici o indoiala ca aici vorbeste despre Antihrist si sfarsitul lumii. Ca daca cei zece regi sunt guvernatorii masoni, implicati in faradelegile savarsite de Piata Comuna, "cornul cel mic" care va creste de acolo este Israel, de unde va veni Antihrist; timpul va dovedi.

Problema este ca, sub mantia democratiei, in ultimul timp, cu stimularea si presiunile satanicei Piete Comune, chiar si Grecia a recunoscut preacurvia, avortul, divortul, scutirea de stagiu militar a iehovistilor si a votat diferite acte legislative, al caror efect este asemenea unor bombe asezate la temelia Greciei ortodoxe. Acum, de curad, prin Camera deputatilor se pregateste ca noi sa primim buletinele lui Antihrist cu 666 !

Daniel ne informeaza si prin alta profetie, ca Antihrist se va infatisa si va fi acceptat mai mare peste intreaga lume "cu putin popor" (Dan. 11, 23). In profetia aceasta se relateaza, ca, atunci cand se va intampla aceasta, vor guverna doua state. Statul de la miazanoapte si statul de la miazazi (Dan.ll, 11-15, 20-25). Care este statul cel mic ? Israel, care pregateste drumul pentru venirea lui Antihrist si pe care il asteapta cu nerabdare ? Oare cele doua state sunt Rusia si SUA care conduc destinele omenirii si formeaza cele doua maini ale diavolului, pregatite cu acele arme satanice ca sa semene dezastru si distrugere ? Timpul va decide. Daniel ne relateaza, de asemenea, ca va veni timpul mahnirii, "cum n-a mai fost de cand sunt popoarele si pana in vremea de acum" (Dan. 12,1), si ca Antihrist va anula jertfa de fiecare zi.

Prin urmare, Antihrist va veni dupa desavarsirea in lume a anarhiei democratiei, fiindca nu va exista nimeni care sa-l poata impiedica. Cat pentru statele cele mai tari si in special Rusia si SUA, putem spune ca sunt supuse organizatiei Sionismului international. Asadar anarhia, tulburarea, apostazia si autoritatea sunt predate usor lui Antihrist, fara mari impotriviri, in numele democratiei anarhice, a ecumenismului, internationalizarii, a colaborarii internationale dintre popoare.

Inca si Biserica este victima ecumenismului. Reprezentantii care supravegheaza in Consiliul Mondial al Bisericilor, au ca scop slabirea ortodoxiei si ca s-o traga spre sincretism, in care toate religiile sunt egale. In acest Consiliu international carturarii si fariseii stut siguri ca vor servi patronilor lor si nu grecilor, vor sprijini Sionismul international si nu ortodoxia. Vor pleca genunchii vicleniilor occidentale, papei si nu lui Hristos.

Profetul Daniel ne vorbeste inca si despre Imparatia lui Dumnezeu, care se va da sfintilor Celui Preainalt si care este reprezentata de piatra din profetie, care se desprinde dintr-un munte inalt, nu de mana si care lovind chipul l-a sfaramat; o aseamana cu un munte inalt care a crescut si a umplut tot pamantul. Asadar la sfarsit faradelegea va disparea, va fi distrusa prin slavita venire a Domnului si a imparatiei Sale, care va fi, dupa cum zice Daniel, vesnica. "Si imparatia... se va da poporului sfintilor Celui Preainalt; imparatia lui este imparatie vesnica" (Dan.7, 27).

In capitolul de fata relatam semnele acelea care s-au confirmat sau sunt in curs de desfasurare si care desi sunt relatate in Sf. Scriptura, lumea nu este atenta la ele, nici nu le coreleaza cu venirea lui Antihrist si cu a doua venire a Domnului.

Apostazia generala si nemaivazuta a omenirii, multimea cunostintelor, anarhia democratiei, infiintarea statului evreu si apropiata refacere a templului lui Solomon, sumt mai mult decat evidente si ingrijoratoare semne ale venirii lui Antihrist. Semne care au loc in vremea noastra si sunt descrise de profeti si de insusi Domnul nostru Iisus Hristos si de Apostoli, ca semne ale vremii. "... fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti ?" (Mt.16, 3).

Negresit semnele profetite de Domnul sunt multe, cum ar fi: profetii mincinosi, racirea dragostei, evenimentele ingrozitoare care vor veni si semnele ceresti, propovaduirea evangheliei in toata lumea si razboaie.

Vrednic de atentie este neobisnuitul semn ceresc, care a avut loc in zilele noastre, in anul 1962, alinierea planetelor.

Specialistii in materie, profesori de astronomie au zis ca o aliniere a planetelor a mai avut loc in anul 6 i.d.Hr., deci inainte de nasterea lui Hristos. Multi si-au exprimat opinia ca, probabil, alinierea planetelor din zilele noastre este un semn ceresc pentru nasterea lui Antihrist, fiindca Parintii Bisericii noastre sustin ca Antihrist va avea multe semne asemanatoare cu ale lui Hristos. Astazi toate semnele acestea trec neobservate de oameni. Ei le considera intamplatoare, dupa cum intamplatoare considera si minunile Facatorului lumii. Iar mijloacele de informare in masa si presa incearca sa convinga pe sarmanul om ca el se trage din maimuta si ca nu este facut de Dumnezeu. Asadar,omul care se inalta pe sine si care se inseala amarnic de instrumentele Satanei, nu remarca semnele vremilor, nu se intoarce la pocainta. Si in timp ce se lasa robit de Antihrist, va fi prins in capcana, si va cauta mantuirea, dar nu de la Cel rastignit si inviat. Care va veni sa judece vii si mortii, Domnul nostru Iisus Hristos.

6. Ce-l opreste si cel care-l opreste

Alt semn care prevesteste ca Antihrist este in fata usii este confirmarea din zilele noastre a profetiei Sf. Ap. Pavel pentru venirea lui Antihrist.

Noi zicem ca timpul exact al venirii lui Antihrist este necunoscut. Dar cunoastem semnele care vor prevesti venirea lui, incat este aproape cert ca astazi traim vremea in care Antihrist a aruncat deja dezgustatoarea sa umbra peste omenire, a carui venire se apropie cu repeziciune.

Un asemenea semn caracteristic ne este aratat de Sf. Ap. Pavel, care in a doua sa epistola catre Tesalonicieni ne spune urmatoarele: "Si acum stiti ce-l opreste ca sa nu se arate decat la vremea lui. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte" (II Tes.2,6-7).

Talcuirea acestor locuri a prezentat destule dificultati. Dar astazi evenimentele confirma profetia, precum s-a confirmat si profetia lui Iisus pentru redobandirea Ierusalimului, si nu trebuie sa ramanem pasivi pentru mantuirea sufletului nostru, amanand pocainta si intoarcerea la Hristos.

Nu este exclus sa-l vedem in zilele noastre pe Antihrist, oricat de desgustator si respingator ni s-ar parea aceasta. Deci, ce-l impiedica ? Cine este ce-l care-l opreste pentru care talcuitorii au scris si scriu atatea si atatea ? Multi zic ca cel care-l opreste a fost puterea romana. Altii zic ca ar fi una din diferitele imparatii sau regimuri, care au asuprit omenirea, si altii zic ca deja "ce-l opreste" a luat diferite forme concrete ale puterii pe pamant, care nu au exisat pana acum, si care i-a permis ca sa raspandeasca pe pamant anarhia democratiei. Dar sa vedem pe Sf. Ap Pavel ce zice despre "ce-l opreste" si "cel care-l opreste".

Deci Sf. Ap. Pavel scrie tesalonicienilor in a doua epistola despre Antihrist si a doua venire, asa: "Cunoasteti ce-l opreste intrucat v-am spus-o alta data." (Aici Pavel evita sa numeasca ce-l opreste, fie pentru ca tesalonicienii il cunosteau din alte marturii ale sale, fie pentru ca nu considera nimerit sa numeasca ce-l opreste, ca sa nu creeze dificultati, din partea puterii romane). Prin urmare, zice Sf. Ap. Pavel, cunoasteti ce-l impiedica pe Antihrist, ca sa nu vina acum, desi este ingaduita de Dumnezeu. Puterea raului si a faradelegii este si acum in mai mica masura, si exista cineva care-l impiedica pe cel fara de lege ca sa se arate; si abia se va da la o parte cel care o impiedica si atunci se va arata Antihrist. Si continua asigurand inca odata. "Si atunci se va arata cel fara de lege" (II Tes.2, 8). Deci o talcuire mai probabila este ca cel care o impiedica, care se va da la o parte, si va permite lui Antihrist ca sa se arate, este retragerea romanilor, pentru vremea lui Pavel, si pentru vremea noastra retragerea diferitelor neamuri care pana acum ocupa pamantul strabun a lui Israel si Ierusalimul, de aproape 2.000 de ani.

Era cu neputinta ca sa se arate Antihrist inainte de a se retrage puterea care stapanea pamantul lui Israel si inaintea celui care-l oprea, asadar purtatorul puterii va parasi Ierusalimul. Din 1948 insa evreii au infiintat statul Israel, pe pamantul strabun si cel care stapanea a eliberat Ierusalimul. Teritoriul este liber si nu numai liber, ci este pregatit intens de evreii care asteapta cu nerabdare pe Antihrist. Ba mai mult au adunat materialele pentru reconstruirea templului, incat sa aseze pe cel fara de lege in mijlocul lui.

Pentru aceasta si invingatorul razboiului de 6 zile, arhirabinul armatei israelite, a declarat: "am pus stapmire pe cetatea lui Dumnezeu, patrundem in epoca mesianica pentru poporul evreu".

Sigur, cu toate acestea, Sf. Ap. Pavel a intarit zicand: taina celui fara de lege se lucreaza. Asadar raul si cel fara de lege au existat si exista, dar Antihrist,care in timpul epocii sale se va deda la orgiile faradelegii, nu avea putere ca sa vina in timpul stapanirii romane, care pe vremea lui Pavel alcatuia puterea care-l oprea. Si nici dupa aceea, cand Ierusalimul a fost calcat in picioare de diferite neamuri, dupa cum a prezis Iisus: "Si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor" (Lc.21, 24).

Caci Antihrist va fi o persoana politica. Va fi om care va guverna pentru scurt timp toata lumea, punand stapanire pe putere. Sigur, pentru ca sa se intample aceasta trebuie cineva care sa lucreze aspru. Astazi evreii prin Sionismul international lucreaza cu rabdare pentru instalarea unui superguvernant mondial, avand in mainile lor capitalurile si mijloacele de productie, incat realizarea acestui scop sa nu se arate o problema greu de rezolvat, ci sa fie o problema simpla, de timp.

De asemenea, numai astazi este liber drumul ca sa se arate Antihrist si ca sa se continue exact cuvintele Sf. Ap. Pavel "si atunci se va arata cel fara de lege" (II Tes.2, 8). Cand ? "Cand cel care o impiedica va fi dat la o parte" (II Tes.2, 7). De asemenea armatele sunt pregatite. Antihrist este inaintea usilor. "



http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?id=1166

luni, 5 aprilie 2010

îngerul digital

Îngerul digital - vrăjmaşul Botezului si al îngerului păzitor. Acest microcip funcţionează pe baza diferenţelor de temperatură ale corpului. S-a cheltuit mult şi s-au descoperit numai doua locuri in corp in care se face cel mai des schimbarea de temperatură:
- în regiunea frunţii (prima pozitie) imediat dupa linia părului,
- pe spatele mâinii (pozitia alternativa).
S-a observat ca frecventa CIP-ului poate sa aiba o mare înrâurire asupra comportamentului, asa ca s-au cercetat si perfectionat posibilitatile aplicarii CIP-ului in scopul modificarii comportamentului uman.
Se realizeaza controlul nasterilor astfel incat persoana purtatoare de CIP sa ajunga la menopauza, adica sa i se determine diminuarea sau chiar completa incetare a secretarii estrogenilor.
Microcip-ul poate fi folosit si pentru provocarea migrenelor, stimularea sau intreruperea impulsului sexual.
Cum sa fie controlati oamenii daca intai nu sunt identificati?
Unii oameni, cum sunt membrii CIA, s-au dus la intalniri unde s-a dezbatut tema: Cum sa determinam oamenii sa creada in indispensabilitatea CIP-urilor? S-au gandit la tot felul de strategii si răspunsul a venit: Să îi convingem să înţeleagă că pot să-şi piardă copiii daca nu acceptă CIP-urile.

„... Şi face pe toti, pe cei mici si pe cei mari , si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa le dea lor semn peste mana lor cea dreapta, sau peste fruntile lor. Si ca nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, fara numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numarul numelui ei. Aici este intelepciunea. Cel ce are minte socoteasca numarul fiarei, ca numar de om este, si numarul ei, şase sute şasezeci si şase.” Apocalipsa Sfantului Ioan cap 13, 16-18.

„Oricine se inchina fiarei si chipului ei, si ia semnul ei pe fruntea sa sau pe mana sa, Si acesta va bea din vinul maniei lui Dumnezeu, cel dres neamestecat in paharul maniei lui... Si fumul chinului lor in vecii vecilor se suie, si nu au odihna ziua si noaptea, cei ce se inchina fiarei si chipului ei, si cel ce ia semnul numelui ei.)” Apocalipsa Sfantului Ioan cap 14, 9-11.

Dupa cum se stie, dupa regula satanista, totul se scrie si se citeste invers:
cip - pic (caderea in infern a fiecarui om care Îl primeste in el)
card - drac (cum se zice: banul e ochiul diavolului)

duminică, 4 aprilie 2010

viata ca un fir de par...

Am mai auzit de oameni calcati pe trecerea de pietoni, dar de oameni omorati pe trecerea de pietoni dupa ce masina s-a oprit pentru ca ei sa poata trece nu mi-a fost dat sa aud pana, mai, acum 3 zile...

simboluri bine gandite !!!






























„ ...,iar noi doar am imbracat comunismul fara Dumnezeu intr-o democratie pagana...”





semnificatia - www -

www - world wide web (engleza)

www - vav vav vav (sau) waw waw waw (ebraica) - 6 6 6












codul de bare

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Sfanta Lumina vine la sfantul mormant din Ierusalim la Pastile Ortodoxe

Venirea sfintei lumini din 2 ani diferiti:
Sfanta Lumina - SE POT OBSERVA NISTE FLASHURI DE LUMINA
Sfanta Lumina - SE POATE OBSERVA UN BULGARE DE LUMINA CARE SE MISCA

"Cand am ajuns la Ierusalim in anul 1974 am slujit Prohodul Mantuitorului cu Patriarhul Benedict, ce avea 97 de ani, in Vinerea Sf. Pasti. Prohodul s-a terminat aproape de ziua in Sambata Sf. Pasti. Iar, cand citeste evanghelia: "Si au pecetluit Mormantul impreuna cu custodia" atunci intra armata in Biserica si se duce si stinge cele 40 de candele de aur de la Sf. Mormant Si pe lespedea Sf. Mormant ce are 3,5 m lungime si 2,5 in latime pun pecete, preotii au pus vata deja foarte groasa acolo, ca atunci cand va veni lumina s-o ia si s-o dea aprinsa la popor. Vine armata si pune 3 sigilii pe usa Sf. Mormant, sigiliul armatei evreiesti - evreieste, englezeste si arabeste, am vazut cu ochii aceasta. Pe urma s-au stins cele 2770 de candele din tot mormantul, caci cele 40 de aur sunt in Sf. Altar, unde este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus.

Sfantul Mormant are mai multe altare, armenii si monofizitii si maronitii au altarele lor. Sambata dimineata s-au stins toate candelele si la Mormantul Domnului si pe Golgota, peste tot. Iar in Mormant ramane numai putina lumina ce vine prin niste gemulete mici de la zi, caci sunt galerii la Sf. Mormant. Raman calugari de straja, caci Biserica are multe odoare, se inchide Biserica si se duc toti acasa dupa Prohod, pana Sambata la orele 11. Pe la orele 11, armata este foarte de mare folos, te intreaba: Esti ortodox, treci aici! Esti catolic, ai alt loc. Fiecare religie are locul ei. apoi intra toata lumea linistita in Biserica si deodata intra 20 de mitropoliti imbracati in vesminte si 400 de preoti. Nu se intra in Mormant cu aparate de fotografiat cu bliz, in mormant nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are in mana lui cate un smoc de 33 de lumanari, atatea cati ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, la amiaza, vine si Patriarhul, descult si cu capul gol, imbracat intr-o camasa alba de matase cu maneca larga. Lumanarile, cele 33, sunt lipite deolalta si au pictata Invierea lui Hristos pe ele si se vand ?n magazinele din Ierusalim. Patriarhul este controlat de armata in fata a mii de oameni, ca nu cumva sa aiba ceva de aprins si sa se spuna, ca a facut ceva si a aprins Sfanta Lumina. Dupa aceea, episcopii il imbraca. Stiharul alb ramane pe el, il imbraca cu toate vesmintele de Patriarh. Numai bine se fac orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga in 3 limbi: "Sa ne rugam ss vie Sfanta Lumina!" arabii striga, bat din palme, aclama. Patriarhul este tinut de diaconi atunci cand cade in genunchi si tine rugaciunea lui cam o jumatate de ora. Pe la orele 12 a fost inceputa Vecernia, iar cand se termina rugaciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieste" - fiecare striga in limba lui. Patriarhul sta in genunchi si exact cand a ajuns Vecernia la cantarea "Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc ..." a intrat un nor azuriu albastru in Biserica, la care nu te puteai uita, ca te orbea. Din nor a fulgerat de 3 ori, un fulger a trecut peste Catapeteasma (Iconostas) peretele ce desparte altarul de popor si s-a dus lin, drept la mormantul lui Hristos, cand a atins piatra de pe Sf. Mormant, toata vata de pe el s-a aprins si toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumanarile in maini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile si cand s-au deschis usile de la Sf. Mormant, inauntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o vapaie albastruie alba. Patriarhul are niste cutii mari cu cheile si cu manere cu multe gauri. Patriarhul ia vata aprinsa si o baga cu foc in cutii si lumina tasneste prin gaurile cutiilor si apoi le incuie cu cheita si ia cutiile de manere, iar diaconii merg inainte si havasii (soldati) cu culioane rosii, ca protopopii si cu bastoane de argint, care-l pazesc pe Patriarh si merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumina si striga: "Veniti de luati Lumina!" De la lumina Patriarhului mii si mii de lumanari se aprind, ca tasneste pe gaurile acelea ca razele soarelui.

Catolicii, ca sa nu ia lumina de la noi de la ortodocsi, sunt 6 candele in dreapta si 6 in stanga, catolicii iau din candelele din dreapta, iar armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormantul lui Hristos.

Lumina aceasta a Invierii se aprinde numai la Pastile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. Lumina sfanta s-a aprins in data de 14 aprilie 1974, in Sambata de Pasti la orele 13,00. Cand s-au aprins lumanarile incep toacele cele de argint, clopotele cele facute de Constantin cel Mare, sute de cadelnite si in glasul lor incepe a se inconjura Bisericuta si a se canta: "Invierea Ta, Hristoase Dumnezeule ingerii o lauda in ceruri..." cand canta atatea coruri, in mireasma de tamaie si in marea de flacari, parca nu mai esti pe pamant, parca esti in cer si nimeni nu s-a ars vreodata de atatea lumini.

Aceasta cantare, de la Vecernia Duminicii tine pana Duminica dimineata. Se canta acum "Hristos a inviat!" in toate limbile pamantului. Lumina este imateriala, timp de 2 minute dai pe fata cu ea si nu te arde. Lumina aceasta, ce vine singura din ceruri in Sambata Pastilor este LUMINA CU CARE HRISTOS S-A COBORAT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce sedeau in intuneric vor vedea lumina mare". La noi a venit lisus cel inviat, Duminica.

Iisus a predicat in Iad Evanghelia vreme de 33 de ore si 3 zile, asa scrie in penticostar. De Joi seara pana Vineri seara e o zi, de Vineri seara pana Sambata seara o zi, de Sambata seara pana Duminica seara este o zi, asa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 pana Duminica, Sambata spre Duminica la orele 24 (12) sunt exact 33 de ore. Din Iad Iisus i-a scos numai pe cei ce credeau ca Iisus va veni in lume, nu i-a scos pe toti de acolo.

Clopotul cel mare de la Mormantul Domnului, facut din aur, in Vinerea Sf. Pasti il plange pe Mantuitorul pentru ca a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang. Grecii mi-au spus cum boceste clopotul cel mare si ca se trage singur, iar cand vine Invierea, tot singur se trage si suna foarte repede si cu veselie si le acopera pe toate celelalte clopote. Uiti ca eati pe fata pamantului. Vezi zeci de mii de lumini, care se duc spre caminele lor pe strazile Ierusalimului. In lerusalim, la magazine sunt un fel de caldaruse cu sita deasupra si cu fitil, pline cu untdelemn de masline, ca un fel de candele. Pe acestea le aprinzi de la Sfanta Lumina si poti sa duci acasa Sf. Lumina. Acolo erau polonezi, bulgari, francezi, italieni, americani, englezi, oameni din toata lumea. In jurul Sf. Mormant sunt scaune pentru ambasadori, fiecare tara are un reprezentant, care vede Sfanta Lumina. Eu am adus la Man. Sihastria Sfanta Lumina intr-un felinar de acela si candelele noastre ard din 1974 cu Sfanta Lumina de la Mormant.

Cand a fost parintele Petroniu la Sf. Mormant, Sfanta Lumina a venit asa: Cand s-a facut rugaciunea pentru Sfanta Lumina, deodata a venit un stalp de foc si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sf. Mormant s-a despicat in 3, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormantul Domnului si unul la Biserica Sf. Invieri. In trei stalpi s-a facut Lumina aceasta, caci nu vine in fiecare an la fel, aici sunt taine mari."

Mesia

"Mesia sau Messia este un personaj în iudaism, creştinism şi islam. Acesta trebuie să fie ultimul urmaş pe tronul lui David. "Mesia" vine din limbile semitice: în ebraică משיח Moşiach, în arabă مَسيح Masīh, însemnând "uns". Acest cuvânt a fost tradus în greacă, unde a dat forma Χριστός, transcris româneşte Christos, Hristos sau Cristos."

"Conceptul de Mesia eliberator este foarte important pentru iudaism, Talmudul afirmând: „Lumea a fost creată... doar de dragul lui Mesia”.[2] Evreii îl aşteptau pe Mesia să-i elibereze de sub jugul ocupaţiei străine, el fiind fie un conducător politico-militar din neamul lui David fie un personaj divin venit din ceruri.[3] În orice caz evreii nu aşteptau deloc un Mesia crucificat ca un infractor de rând, un Mesia care a suferit şi a fost învins de trupele străine de ocupaţie.[3] De aceea, pentru evrei era complet ridicol şi chiar o blasfemie ideea că Iisus ar fi fost Mesia,[3] lucru pe care îl admite însuşi apostolul Pavel (1 Cor. 1,23)."

Tora

"Tora (în ebraică תורה) cuprinde cele 5 cărţi ale lui Moise (Moşe משה) din Biblia ebraică, cunoscute şi sub numele grec de Pentateuh. Sinonim pentru Biblie este cuvântul ebraic Tanah (תנ"ך), echivalentul Vechiului Testament din Biblie. În Tanahul ebraic nu este inclus Noul Testament, fundamentul doctrinar al creştinismului)."

Cărţile cumprise în Tora:

1. Facerea sau Geneza (בראשית) - Întâia Carte a lui Moise
2. Ieşirea sau Exodul (שמות) - A Doua Carte a lui Moise
3. Leviticul (ויקרא) - A Treia Carte a lui Moise
4. Numerii (במדבר) - A Patra Carte a lui Moise
5. Deuteronomul sau A doua Lege (דברים) - A Cincea Carte a lui Moise

Evreii nu cred in Iisus Hristos, desi vechiul testament e plin de profetii despre venirea lui Mesia. Evreii l-au rastignit pe Iisus, desi toti fariseii au recunoscut fara tagada ca tot ce a facut si ce a vorbit Iisus pe pamant era prevazut de scripturi mult inainte de venirea Fiului lui Dumnezeu.

Ingerul a strigat: Hristos a înviat!



Psalmul 50

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.
Amin!