miercuri, 15 august 2007

Zi mare pentru Steaua. Azi se împlinesc 60 de ani de la primul "match!" din istoria echipei


-> [ Pe 15 august 1947, Steaua disputa primul joc din istoria sa, un amical cu Metalul Emil Costinescu din Sinaia. Bucureşti, 4 iunie 1947. În biroul în care se aflau generalii Dumitru Petrescu şi Oreste Alexandrescu, precum şi colonelul Ion Isăcescu, se ia decizia constituirii primului club sportiv militar. Pe 7 iunie, generalul Mihail Lascăr, Ministru de Răsboiu', a promulgat "Ordinul de Înfiinţare al Clubului Armatei Române, Asociaţia Centrală a Armatei, ASCA", cu şapte discipline sportive, prima dintre ele fiind "foot-ball-ul".
Între 8 şi 22 iunie, după apariţia în "Glasul Oştirii" a ordinului de "recrutare", la Regimentul 6 Mihai Viteazul, de lîngă fostul stadion ANEF, au început să sosească întîii sportivi. Pe 10 august s-a pleacat în primul cantonament, la Sanatoriul Balnear Sinaia. Pe 15 august, ASCA a disputat primul meci din istorie, un amical cu viitoarea Carpaţi din localitate.
Astăzi, în Belarus, Steaua joacă un meci foarte important. Între cele două borne sînt fix 60 de ani. (FC BATE Borisov - FC STEAUA 2-2)

* fragmente din "Steaua - 60 de ani de legendă" - cartea oficială, scrisă de Cătălin Oprişan, programată să apară de sub tipar în primăvara anului următor
Reportaj în trei reprize de locotenent Tăutu Nicolae
Iată cronica primului joc disputat de Steaua în istorie, de fapt un "triunghiular" susţinut la Sinaia, între cele două echipe militare formate ad-hoc şi formaţia localnicilor.
"D. Braun (n.r. - antrenorul Coloman "Cibi" Braun) expune directivele ce trebuie să-i călăuzească pe terenul de football... Terenul e atît de mare de-ar încăpea într-o cutie de chibrituri... Echipa B termină la egalitate cu sinăienii... Echipa A cîştigă cu 3-0. Gică Popescu a marcat primul goal, Cozac pe al doilea şi Florică Marinescu pe al treilea... Apoi, Echipa B a învins Echipa A tot cu 3-0... Întoarcerea de la teren tot în camioane. Ostaşii şi muncitorii înfrăţiţi intrau în Sinaia, de unde, umilite şi grăbite, maşinele îndoliate de stabilizare plecau (n.r. - avusese loc conversia leului vechi cu cel nou, 20.000 la 1)... După duş a urmat cina într-o atmosferă mai antrenantă, apoi s-a trecut la distracţie...Cernea a fost cel mai timid şi mai cumsecade dintre toate domnişoarele din sală şi îmbujorat la faţă că a făcut o partidă mare (e vorba de football)".
Materialul a apărut pe cinci coloane în "Glasul Armatei", oficiosul oştirii, pe 17 august 1947, sub semnătura locotenentului Nicolae Tăutu. Acesta era, practic, primul "cronicar" din istoria echipei. Tăutu (1920 - 1972) avea, la acea vreme, 27 de ani. După 1948, se dedica versurilor patriotice, opera sa începînd să fie studiată în şcoli.

Cum arăta o zi de cantonament la Sinaia, Sanatoriul Militar
06:30 - deşteptarea
06:45 - 07.45 - antrenament "de dezmorţire", în parcul oraşului
08:00 - duş
09:00 - micul dejun
10:00 - se dă suplimentul de marmeladă
10:30 - încep "ascensiunile" pe munte
12:00 - duş, masaj, program liber
13:00 - prînzul
14:00 - 17:00 - program de somn obligatoriu
17:10 - duş şi supliment de hrană
17:15 - 18:45 - antrenament (fotbal sau volei)
19:00 - 20:30 - teatru, film, plimbări prin oraş
22:00 - stingerea (dacă nu e seară de dans)
23:30 - stingerea (dacă se dansează!) ] <-

Articolul -> [ ... ] <- nu imi apartine, dar mi-a placut si l-am pus pe blog. Este doar o frantura din istoria de 60 de ani a unui club de care ma simt legat sufleteste.

Niciun comentariu: