…ai nevoie de mine…
Tribut sortii
In valsurile marii eu ascult, chemarea suferintei tale;
De tarmuri grele simt cum iti lovesti a tale picioruse goale,
Ca valurile spumegande si amare,
Si sufletul inveninat de moarte ma tot doare…
Si chiar si-acum cand tu esti vie, iara eu sunt mort,
Ma strigi…ma strigi…ma strigi ca o nebuna,
Desi sunt dus pe cele vechi, uitatele carari
Ce strang atatea suflete, ca apele intr-o laguna…
Mai stii, de voi fi existat si eu?
Sau nu am fost decat asa, o-nchipuire,
Vreun om pierdut de Dumnezeu
Pe-un singur drum, catre o unica pieire…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu