Macelul de la Fantana Alba

Polonezii s-au luptat pentru recunoasterea crimelor din padurea Kathynului. Ucrainienii comemoreaza foametea sau holodomorul din anii '32-33 (a fost una dintre cele mai grave catastrofe nationale ale ucrainenilor din istoria moderna, cu un numar de morti estimat la cateva milioane, n.red). Romanii nu sunt in stare sa scrie o pagina a propriului lor trecut.
"Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii", spunea Nicolae Iorga. Astazi e momentul sa privim in fata un episod dureros, o calatorie infernala spre libertate a unor romani aflati la granita cruda a istoriei.
1 aprilie 1941. O zi tragica, o pagina lipsa in manualele de istorie a romanilor. Cateva mii de locuitori din Bucovina de Nord au pornit spre granita arbitrar trasata de penita lui Stalin, dar drumul lor s-a transformat intr-un calvar. Niciunul nu a mai ajuns la destinatie. O rana a ramas deschisa: crimele de la Fantana Alba.
Ilie Popescu: "Tata a fost arestat in '41, nu departe de Fantana Alba. Cand a vazut ca se trage cu mitralierele a fugit, dar n-a fugit departe, ca la un moment dat grenicerii l-au prins. Si l-au dus acolo la Hliboca, l-au aruncat, l-or batut, l-or mai chinuit cat l-or mai chinuit.. Au fost prinsi 22 de persoane care s-au considerat ca au organizat Revolutia pe malurile Siretului si pe tata, era primul pe lista, primul, chipurile ca a condus revolutia din 41. Eu pana azi nu cred ca a fost asa ceva…"
Gheorghe Holovati: "Bastoi", stai! S-a uitat lumea, ca uite, ce facem, uite ca ne someaza…Nu exista sa fie nici un pericol, nu poate sa traga. Aici sunt mii de oameni, nu exista pe globul pamantului asa ceva cand ai multime de mii de oameni sa traga in noi. Ei te someaza, daca stai, stai, daca nu, nu. Numa o facut un semnal cu un drapel rosu, cand a facut semnalul ala au inceput mitralierele, am ramas incremeniti asa. Iesea flacara dintr'insa…de acolo si de acolo si de acolo…Vai de mine si de mine….o inceput lumea sa tipe. Dar in timp ce tipa de spaima, o inceput sa tipe si de gloante ca o inceput sa iasa sangele de acolo. Unul tipa, jos, culcati la pamant… Unii s-au culcat, altii fugeau…"
Sfarsitul anilor '30 a gasit Europa intr-o situatie exploziva. Se apropia cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar Romania era in centrul de interes al marilor puteri. In vara anului 1939 negocierile pentru fixarea echilibrului de forte erau in toi. La Moscova negociau atat germanii, cat si anglo-francezii, pentru a obtine de partea lor puterea ursului sovietic. Iar zarurile au fost aruncate in favoarea lui Hitler. Istoria incepea sa se scrie.
La 23 august 1939 se semneaza pactul de neagresiune germano-sovietic cunoscut ca Pactul Ribbentrop-Molotov, in fapt impartirea sferelor de influenta in Europa de Est. Pactul era insotit de un protocol aditional secret in care la punctul 3, "se atrage atentia de catre partea sovietica a interesului sau pentru Basarabia", iar partea germana "isi declara totalul sau dezinteres politic fata de aceasta zona". De aici si pana la invazie nu a mai fost decat un pas.
Profesor universitar dr. PETRE OTU - istoric militar: "Anexa aceasta secreta cuprindea Finlanda, Polonia, Tarile Baltice si, in ceea ce priveste Romania, prevedea incorporarea Basarabiei la Uniunea Sovietica. De precizat ca Bucovina nu aparea in acest document."
In 26 iunie 1940 la ora 22 si 30 de minute, ambasadorul Romaniei la Moscova, Davidescu, este chemat si I se inmaneaza o nota ultimativa la care se anexeaza o harta cu teritoriile pe care statul roman trebuie sa le abandoneze in 3 zile: Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta.
Profesor universitar dr. PETRE OTU - istoric militar: "Bucovina are un rol strategic de intrare in Europa de est si nu fusese niciodata a Rusiei pentru ca a fost administrata de curtea imperiala de la Viena. Se pare ca a existat o intelegere ca teritoriul sa nu intre in componenta URSS."
Herta sau Bucovina de Nord n-au apartinut niciodata imperiului rus si, cu toate acestea, retrasarea granitelor in 1940 a fost o formalitate. Politicienii romani au fost luati, ca de obicei, prin surprindere si a lipsit vointa de a incerca un gest de demnitate nationala. Curand, prin Dictatul de la Viena a fost rupta si o bucata din Transilvania de Nord in favoarea Ungariei hortyste si Cadrilaterul recuperate de Bulgaria.
In Uniunea Sovietica au ramas aproape 3 milioane de romani. Timp de 50 de ani s-a vorbit foarte putin despre soarta acestora. Pentru a intelege aceasta bucata de istorie complica, i-am cautat pe cei care au fost martorii evenimentelor. Vasile Ilica are 88 de ani, traieste acum in Oradea si ultimii ani si i-a dedicat scrierilor despre locurile natale din Bucovina de Nord. In 1940 avea 16 ani.
Vasile Ilica, scriitor: "Noi, populatia, habar n-aveam ce se intampla. Mai mult, armata, armata care era pe frontiera, nu a fost instiintata in timp util ca sa poata sa se retraga. Am vazut ofiteri care au fost dezarmati. Am vazut cum plangeau, pentru asta, ca tara i-a lasat in asemenea situatie."
Trupele Armatei Rosii si ale NKVD-ului, Securitatii sovietice, au ocupat cu rapiditate teritoriul luat. Multe familii au fost luate prin surprindere de aceasta desfasurare rapida a evenimentelor, cu membri de ambele parti ale noii granite: soti si sotii, parinti si frati, rude si prieteni, despartiti noua granita arbitrar trasata la Moscova.
Vasile Ilica: "Rusii au venit f bine pregatiti. Aicea, nici un soldat n-avea voie sa ia contact cu nici un localnic."
Singurii care aveau voie sa ia legatura cu localnicii erau activistii vorbitori de limba romana cu discurs pregatit de la Moscova.
Vasile Ilica: "Ca in URSS se traieste foarte bine. Ca in URSS nu mai exista inchisori. Ca URSS este cea mai avansata tara din punct de vedere stiintific.."
Dar povestile nu puteau inlocui realitatea.
Se recrutau cu forta tineri pentru munca in URSS in constructii sau mine, mancarea era rechizitionata, s-a impus o noua administratie locala loiala sovieticilor, o limba noua, problemele sociale s-au acutizat.
Gheorghe Holovati era si el elev la liceul Ferdinand din Storojinet. Acum e un pensionar de 88 de ani in Timisoara.
Gheorghe Holovati: "Chinul, necazul asta, spaima asta nu erai obisnuit dom'le, iti venea sa-ti pui streangul la gat, nu se putea trai in halul asta. Nu eram invavati sa traim, de la regimul din Romania la regimul, ca baga o spaima sa te intimideze sa bage o spaima in popor sa nu mai zica nimeni nimica. Si daca i-ai luat tot ce exista carte, tot ce exista inscris, or venit ei cu istoria lor si or luat mancarea tot. Pai fara carte si mancare l-ai nenorocit, faci din om asa ce faci dintr-o plastelina, ce vrei, aia faci."
In Bucovina de Nord traia o comunitate foarte mare de etnici germani. Acestia au primit acceptul lui Stalin sa emigreze in Germania sau Polonia ocupata de nazisti. Peste 50.000 de germani si-au vandut bunurile si au plecat ajutati de comisiile mixte sovieto-germane. In urma, romanii se uitau cu speranta.
Atunci a fost declansata o mare marsavie. Pentru a putea vedea starea de spirit din teritoriile ocupate, noile autoritati locale au inceput sa primeasca cereri de repatriere.
Sovieticii au fost luati prin surprindere: sute, mii de cereri au inceput sa curga spre autoritatile comuniste. Acestea erau depasite si ingrijorate de exodul pe care il pregateau romanii si atunci au regizat o mascarada.
Gheorghe Holovati: "Dom'le atat de puternica a fost pacaleala asta, ca s-o inscris multa lume.O trecut o luna, doua trei, nimic, nici o miscare. Nu comunica nimeni nimic."
Am plecat pe Valea Siretului sa reconstituim o poveste ramasa ca o rana deschisa pentru bucovineni. Hliboca sau Adancata cum ii era numele pe vremuri, este centrul raional, un fel de capital de judet. Impreuna cu un roman inimos din Cernauti, Vasile Tarateanu, ajungem la ziarul Monitorul de Hliboca unde il gasim pe Petro, unul dintre putinii ucrainieni care s-a aplecat asupra istoriilor de acum mai bine de 70 de ani.
In 26 martie 1941, dupa o iarna grea, populatia romaneasca din satele de pe Valea Siretului s-a adunat la raionala de partid sa ceara sa le fie admise cererile de repatriere.
Petro Christiuc: "In cladirea respectiv era sediul comitetului rational de partid. Raionala de partid, da, noua putere, toata administratie. Aici au fost aduse cererile celor care voiau sa se repatrieze. Din toate satele din zona: Patrauti, Suceveni, cu totii s-au strans aici - In aceasta piata a fost un miting. Din aceasta cladire au iesit oficialii care le-au spus ca nu au voie sa plece. Li s-a spus ca nu au voie sa plece, ca granita este inchisa. Aparusera insa altii, necunoscuti, care agitau spiritele si ii manau ca pe niste oi impreuna, dar cine au fost acesti oameni, nu se stie…"
Intre timp, zona fusese intesata de trupe ale Ministerului de Interne.



Noi nu stim nici macar ce s-a intamplat cu miile de romani din Nordul Bucovinei. Ne lipseste simtul fundamental al demnitatii nationale. Nu cautam, nu aratam responsabilitate istorica.
In acest reportaj, insa, ascultam marturii dureroase despre crima multiplicata din Nordul tarii si despre martiri fara nume. Si citim documente care, ramase secrete timp de o jumatate de secol, vorbesc cu cifre seci despre vieti disparute ori distruse.
Gheorghe Sidoreac are 89 de ani. Este unul dintre putinii supravietuitori care, in primavera lui 1941, a fost acolo.
Gheorghe Holovati, supravietuitor de la Fantana Alba: "Da da, "budiha, budihaia", o sa mergeti, o sa mergeti… Dom'le nu ne dati drumu, ne-ati inscris, ne-ati promis…nu ne dati drumul sa mergem in Romania, nu vrem sa facem altceva- vrem sa mergem sa traim mai departe in tara in care ne-am nascut. Sunt roman, suntem romani, ne-am nascut sub drapelul tricolor, vrem sa mergem in Romania. Sa traim cat om trai, sa murim acolo, sa nu murim in alta tara, in URSS."
Incurajata chiar de unii reprezentanti ai autoritatilor locale sovietice, lumea s-a adunat din nou in 1 aprilie cu dorinta de a pleca in Romania. Visul lor s-a transformat insa intr-o tragica pacaleala. Mii de localnici, civili nevinovati s-au indreaptat spre Suceveni, o localitate apropiata de granita.
Ion Sucevean este profesorul de geografie din sat. Multi dintre ai sai au pierit in timpul prigoanei staliniste: "Ei atuncea s-au intors inapoi la Suceveni, pentru ca pe la Suceveni trecea drumul care lega Suceveniul cu Fantana Alba unde era granita. Drumul care lega satele de pe Valea Siretului cu Radautiul. Au luat cruci, icoane, prapuri…Si au venit la biserica de la Suceveni, aici da, chiar aici si au pornit pe drumul calvarului."
Aici la Suceveni, in dimineata zilei de 1 aprilie, oamenii au fost partasi la o slujba, au luat prapurii din biserica si au plecat spre Romania. O procesiune impresionanta. 3-4000 de tarani, marea majoritate barbati, dar si femei, copii si batrani. In frunte aveau steaguri albe, icoane si prapuri. La 2 km de granite au fost asteptati de cuiburi de mitraliera si gropi comune.
Tatal lui Vasile Sucevean era in frunte cu o cruce mare.
Vasile Sucevean, supravietuitor al Gulagului sovietic: "Tata, cum o luat crucea din biserica, cu toata lumea aceea cat o fost s-or dus la granita. Amu acolo este o padure, dar atunci cand l-o impuscat pe tata acolo era teren gol. Si cand au ajuns ei pe terenul acela, din mitraliere au deschis focul. Prima data i-a impuscat pe cei care erau cu protestul inainte."
Gheorghe Holovati: "Iesea flacara dintr'insa…de acolo si de acolo si de acolo…Vai de mine si de mine….o inceput lumea sa tipe. Dar in timp ce tipa de spaima, o inceput sa tipe si de gloante ca o inceput sa iasa sangele de acolo. Unul tipa, jos, culcati la pamant… Unii s-au culcat, altii fugeau… Unul ii mitraliat, altul tasneste sange din el, altul traistuta cu turte care le-o luat de acasa sare nu stiu unde, altul haina, altul i-o fost gaurit, mie mi-o fost gaurit cojocelul la poale. Tata ma cauta tot timpul, ma lua in fata lui, sa il impuste pe el, sa ma salveze pe mine, unii s-or trantit jos, dar tot impuscati…"
O zi si o noapte s-au auzit impuscaturile. Sute de oameni au fost ucisi sau raniti.
Holovati: "Or fi fost cel putin 5000 de oameni. Si din astia jumatate, nu stiu, ca ii vedeai ca n-or iesit din padure, unde sa fie. El era deja in padure. Era ranit sau mort in padure… Si dupa aioa or impuscat si in noaptea aia, or impuscat cat or prins. Si acasa cand am ajuns inca se mai auzeau impuscaturi. Noi am scapat minune dumnezeiasca - ne rugam la Dumnezeu, "Doamne, D-zeule, salveaza-ne' si ne-a salvat pe amandoi, si ne-a salvat pe amandoi, si eu si tata…"
Intr-o telegrama trimisa la Moscova, Nichita Sergheevici Hrusciov, pe vremea aceea secretarul general al Partidului Comunist din Ucraina, ii raporta triumfator lui Iosif Visarionovici Stalin ca nici un roman nu a trecut granita!
Sute de romani au fost atunci aruncati in gropile comune, unii fiind inca in viata. Localnicii spun ca timp de doua zile pamantul inrosit de sange s-a miscat pana cand toti si-au dat duhul.
Petro Christiuc: "Gropile commune? Undeva pe aici, nimeni nu stie sigur unde…Insa in acest loc a existat o cruce mare din lemn si langa cateva cruci mai mici. Iar mormintele erau tot undeva pe aici - Cate unu, doi, trei- Se spune ca au fost trei gropi comune".
Dupa destramarea Uniunii Sovietice, in locul teribilei crime au fost ridicate monumente de comemorare.
Petro Christiuc: "L-am intrebat pe tatal meu de ce … Apoi brazii au crescut si veneam aici dupa ciuperci, iar bunicul meu imi spunea sa plec din acest loc, pentru ca aceste ciuperci cresc pe sangele oamenilor. Ciupercile aveau palaria oarecum rosie. Prin urmare, m-am tot gandit ce putea sa se intample in acest loc. Pe urma, am crescut, iar la scoala nimeni nu vorbea despre acele evenimente, ziarele nu scriau despre acest lucru. Oamenii scriau ca cineva a fost impuscat in aceasta zona, ca asa au fost timpurile."
La doar cativa kilometri , peste granite este manastirea Putna. Aici a fost ridicat unul dintre primele memoriale pentru cei decedati la Fantana Alba.
Parintele Dosoftei: "Chiar daca ei nu vor fi canonizati asa, formal, de catre biserica, D-zeu le stie pe fiecare si oamenii se inchina cu multa evlavie la aceasta troita."
Parintele Dosoftei: "Ce-o fi fost in sufletul oamenilor alora cand si-au parasit casa, animalele, gospodaria in care au muncit o viata intreaga…- ei paraseau ceva vazut, dar se duceau la ceva nevazut, casa nevazuta unde stiau ei ca sunt acasa. Adica tara vazuta Romania. Ei au spus ca nu iau nimic cu ei, lasam acolo toata bogatia, si aveau pt ca bucovinenii sunt vrednici de felul lor, dar nu aveau libertatea aceasta de a fi conform firii lor."



Dar ce au facut autoritatile, cele de aici si de peste granita? Cum este privit momentul in lucrarile de istorie romanesti? Cat de multe stiu tinerii ucrainieni despre istoria recenta, comuna, noua si lor?
Cosmarul supravietuitorilor de pe Valea Siretului era abia la inceput. S-au facut anchete, arestari, liste. Documentele din acea perioada sunt inca secretizate de Securitatea ucrainiana, chiar si acum dupa 70 de ani de la evenimente. Am reusit sa cercetam doar cateva dosare.
Daca Teodor sau Gheorghe Popescu au fost acuzati pentru "tradarea patriei, Uniunea Sovietica ", Ilie Vasca a fost fost acuzat ca a facut parte dintr-o grupare anti-sovietica si a incercat sa tradeze patria.
In noaptea de 12 spre 13 iunie peste 13.000 de familii de bucovineni au fost ridicate si deportate in Siberia si Kazahstan. Putini s-au mai intors.
Vasile Sucevean avea 9 ani cand a fost ridicat impreuna cu mama sa si fratele sau de 4 ani si trimisi in Kazahstan. Au ajuns acolo dupa 3 saptamani petrecute intr-un vagon de vite inghesuiti cu alte zeci de bucovineni.
Vasile Sucevean: "Ne-o dat intr-un grajd cu dormitor. Si am stat in grajdul acela vreo 3 sau 4 luni. Si dupa aceea ne-o dat o camera, eram 25 de oameni, stateam pe jos in paie. Si asa iti dadea, care lucra 450 de grame si care nu lucra, 150 de grame, ori orz ori secara ori grau. Trebuia sa rasnesti sau il uscam in oala si puneam niste apa si amestecam asa cum ai mesteca la vaca."
Vasile Sucevean: "Cautam niste susi, niste guzgani asa galbeni pe camp, soareci, sobolani, da, mergeam cu galetiile de apa si turnam unde era borta lui si el iesea din borta si noi il prindeam si il tranteam cu capul de galeata si il parleam o tara prin ce aveam paie sau fan, ca acolo e uscat, verde nu era. Purtam cu noi un ceunas, aveam de acasa un ceunas asa, il puneam asa, il fierbeam si-l mancam."
Prima iarna a fost fatala pentru mama care n-a putut rezista. Pamantul era atat de inghetat incat mortii trebuiau sa astepte primavera pana in a-si gasi linistea.
Acolo si-a pierdut si fratele care intr-o zi a disparut. Dupa 7 ani de chin Vasile s-a intors acasa unde spera si acum, dupa aproape 70 de ani, sa primeasca un semn de la Grigore, fratiorul lui bun…
Oamenii din Suceveni au ridicat un paraclis in memoria celor omorati de regimul stalinist.
Ion Sucevean: "Pe Popescu Vasile il ridica in noaptea de 14 spre 15 , pe sotia de 29 de ani si pe bunelul de 82 de ani. Si uitati-va 1, 2, 7 fetite, dintre care cea mai mare de 10 ani si cea mai mica de 2 ani si or murit cu totii in Kazahstan."
Prima atestare a Cernautiului apare in urma cu 605 ani in hrisoavele domnitorilor moldoveni. Cernauti este un oras incarcat de istorie. Intr-o cladire de acolo a studiat Mihai Eminescu.
Aici il intalnim pe Ilie Popescu, profesor universitar pensionat. De loc este din Patrauti, aproape de Fantana Alba. Tatal sau, Vasile Grijincu apare in documentele NKVD-ului. "Au fost prinsi 22 de persoane care s-au considerat ca au organizat Revolutia pe malurile Siretului si pe tata, era primul pe lista, primul, chipurile ca a condus revolutia din '41. Eu pana azi nu cred ca a fost asa ceva… Hotararea a fost ca noi sa fim arestati, tata impuscat, averea sa fie confiscata si noi sa fim deportati. Tatal sau s-a prapadit in Siberia, inainte de a fi executat. Cei care au ramas in urma, o mama cu opt copii au fost trimisi in Kazahstan."
Au ajuns intr-un bordei fara usi si geamuri la 7000 de km de casa.
Ilie Popescu, supravietuitor al Gulagului sovietic: "Stam noi oameni si inghetam, murim. Si s-o dus mama si o observant un cimitir cu cruci. Si unele erau deja putrede si cadeau. Pai acum ce sa facem, luam o cruce din aceea si s-o dus, noi in casa muream si s-o dus cu Ionica si o luat crucile acelea de jos si a zis Doamne iarta-ma, ca daca nu facem foc mor cei 8 copii. Daca ne vede cineva o sa creada ca suntem pagani, dar noi nu eram pagani, eram crestini., dar era intre moarte si viata!
Si era problema nr 1: sa aprindea, ba nu se aprindea chibritul acela. Bai oameni buni. Si tremuraiu toti fratii mei ca daca nu se aprinde ultimul bat ii gata. Mai si D-zeu a facut si s-a aprins! Si pe pereti era de 2 degete, era omat. Si o inceput sa se dezghete in bordeiul ala si o inceput sa-mi cada pe cap bucati cu lut si am inceput a plange…"
Plansul lui a fost plansul miilor de bucovineni care au supravietuit gulagului sovietic, dar au lasat acolo copilaria, tineretea, familiile…
Pe strazile din Cernauti il cunoastem pe Victor. Bulbuc Victor. El e ucrainean. Parintii au fost romani… Habar nu are de crimele impotriva romanilor.
Asculta muzica romaneasca, "populari", "manali", pentru sufletul lui. "Cel mai tare imi place Ionut Printul, io nu stiu familia lui, dar foarte multi imi place cum canta."
Tinerii ucrainieni stiu cine este Ionut Printu, dar au o vaga idee despre prigoana impotriva celor care aveau alta parere decat regimul stalinist.
Andrei este cadru universitar si, impreuna cu sotia sa Julia, accepta sa vorbeasca despre cunostiintele lor de istorie. Am aflat cu surprindere ca numele lui este…Rosculet. Si parintii lui au fost romani…
Andrei Rosculet: "Eu cred ca aceste evenimente au fost secretizate. In perioada sovietica toate documentele despre NKVD au fost secretizate. Astazi insa in Ucraina unele documente sunt desecretizate, insa nu s-a discutat foarte mult despre acest lucru. Cred ca putina lume stie despre asta. Eu sincer nu am auzit niciodata despre acest lucru, stim ca au fost omorati foarte multi oameni nevinovati, insa este posibil ca acest lucru sa se fi auzit abia recent….
L-am intrebat pe tatal meu despre acele evenimente si mi-a spus ca unchiul lui a fost deportat in Siberia si s-a intors bolnav. Din pacate nici in Romania nu s-a vorbit foarte mult despre evenimentele de acum 70 de ani. Nici un istoric nu s-a aplecat cu seriozitate asupra celor intamplate acum 70 de ani la FANTANA ALBA.."
Fost secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe si fost consilier presidential, Eugen Tomac este unul dintre putinii demnitari care stie ce a fost la Fantana Alba.
"O spun raspicat, e de neiertat faptul ca tratatam cu atat indiferenta trecutul deloc indepartat. Vorbim de romani care fara nici o vina si-au pierdut viata intr-un tragic masacru regizat de NKVD atunci cand oamenii au avut o singura dorinta, aceea de a se repatria in propria tara."
Votata de Parlament si promulgata de presedintele Romanie, din 2011 avem o lege prin care ziua de 1 Aprilie a devenit Ziua nationala de cinstire a memoriei romanilor victime ale masacrelor de la Fantana Alba si din alte zone, ale deportarilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic in Ținutul Herța, nordul Bucovinei si intreaga Basarabie.
Deputatul Eugen Tomac face demersuri pentru ca o comise de ancheta formata din istorici si din alti specialisti sa afle ce s-a intamplat la Fantana Alba: "Si mai important este sa stim cine a ordonat acest masacru. Pentru ca vorbim despre un act care nu poate fi trecut cu vedere nici acum si nici peste 100 de ani."
Vasile Tarateanu ne conduce in suburbiile Cernautiului. Intram in cea mai frumoasa localitate, intr-una dintre cele mai mari comune din regiunea Cernauti, comuna Mahala. Este una dintre comunitatile de romani care au suferit mult in timpul prigoanei staliniste. De aici, in februarie 1941, un grup numeros, aproape 500 de oameni au incercat sa treaca granita. Doar 57 au scapat de sovietici, restul au fost ucisi sau deportati.
In Mahala ajungem la tanti Aurora Bujenita. Aceasta a fost deportata in 1941 in Kazahstan. In vara tragicului an 1941 a ajuns in taiga, intr-un lagar de munca. "Cand am ajuns acolo, ne-o asezat in genunchi pe fiecare sa ne poata numara. S-o asezat si mama in genunchi, dar pentru ca fratele tare plangea o vrut sa se ridice sa-l poata clatina pentru ca pana am ajuns in poiana aia mama ma ducea de mana si bunica pe Petruta in brate. Si acolo mama s-o ridicat si acolo un soldat o atintit pusca spre dansa s-o impuste. Dar altul, nu-I padure fara uscaturi si nu-I lume fara oameni buni. O fost unu mai milios sau mai priceput si o aratat uite, ii plange copilul."
Mama, bunica si o matusa au fost trimise in padure la taiat de lemn.
Aurora: "Pentru ca mama muncea primea 400 de grame de paine. Dar ce fel de paine era, vara, toamna, cum era, daca o strangeai in mana picura apa. Dar iarna o taia cu toporul. Mama cand venea de la lucru din padure venea cu 400 de grame si se atinteau inca 4 ochisori, doi de aicea de un an ai fratelui si ai mei de 4 ani. Sa ne dea mama o farmatura de paine, cat putea mama sa imparteasca din acele 400 de g si noua sa ne dea si ea sa manance ca maine ea din nou sa poata lucra.
Daca noi am ajuns in iulie sa zic, acolo, bunica in septembrie o murit. Matusa o mai trait pana aproape primavera. Si mama cand o venit de la munca o gasit-o pe bunica moarta. No, cum sa va spun, mama ei moarta, in strainatate, nu stie limba, doi copii langa, si de aceea noaptea aceea am dormit cu bunica moarta pe pat. Si mama o trebuit a doua zi sa se duca la munca si pe bunica or incarcat-o si or dus-o la mormant obstesc. N-o avut nici mormant, nici preot…Si ii arunca asa ca pe bolovani."
Dupa doi ani au fost mutati intr-o zona mai buna. Aurora s-a dus la scoala sa invete sa scrie ruseste, mai ales ca primea si ea o bucata de paine. Fratele de 3 ani era dus la cresa, dar a ramas cu probleme dupa frigul indurat in prima iarna din taiga.
O data, mama a lipsit trei zile de la munca, a ramas in lagar sa-i faca micutului Petru masaj si bai cu apa fierbinte. Pedeapsa a fost crunta.
Aurora: "Trebuie sa te judece ca ai lipsit trei zile de la lucru. Si s-o dus mama, dimineata io m-am dus la scoala, mama l-o dus pe fratele, mama m-o rugat sa nu ne despartim. Cum om putea, dar sa am grija de fratele. Nu si-a dat seama ca o sa ne ia, ne-a si luat la casa de copii (ghitop), stie D-zeu ce-o fi fost cu noi. Si s-a dus la judecata si de acolo i-or dat 3 ani s-o duca de acolo."
Dupa 5 ani de gulag, au supravietuit si s-au intors acasa in Mahalaua Cernautiului. N-a uitat prin ce-a trecut, asa cum n-a uitat cantecele si poeziile romanesti invatate de la mama. Asa sunt toti acolo,
Zeci de mii de civili nevinovati au fost ucisi, schingiuiti, deportati pentru unica vina de a fi fost romani. Toate acestea se intamplau in timp de pace, Romania nu era in stare de razboi. Fantana Alba este o lectie de istorie si demnitate nationala ce nu trebuie sa lipseasca din manualele nici unei generatii.

Localitati martire in Bucovina de Nord:

-► Raionul Herta: Culiceni, Godinesti, Horbova, Hreatca, Mihoreni, Molnita, Ostrita, Pilpauti, Probotesti, Tarnauca

-► Raionul Hliboca: Carapciu pe Siret, Ceahor, Cupca, Dimca, Molodia, Opriseni, Puieni, Stanesti, Tereblecea, Suceveni, Iordanesti, Voloca pe Derelui, Bahrinesti

-► Raionul Noua Sulita: Boian, Buda Mare, Mahala, Stroiesti, Costiceni

-► Raionul Storojinet: Budinet, Crasna, Igesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus, Storojinet Maidan, Ropcea Rosa-Cernauti, Horecea-Cernauti

sursa: Romania te iubesc, stirileprotv.ro