duminică, 3 iunie 2012

Jean Moscopol

Jean Moscopol (n. 26 februarie 1903, Brăila - d. 1980) pe numele său real Ioan Moscu a fost un cântăreț român de muzică ușoară ce s-a făcut cunoscut publicului în perioada interbelică.
"După încheierea celui de-al doilea război mondial Moscopol s-a împotrivit sistemului politic instaurat la București. Pe vremea în care românii învățaseră să tacă pentru a nu ajunge la închisoare sau la canal, Jean Moscopol s-a așezat ca un ghimpe împotriva mai marilor vremii. A compus balade și cuplete anticomuniste în care îi îndemna pe români să nu-și piardă speranța. Nu ierta pe nimeni. A scăpat ca prin minune nearestat. A luat drumul pribegiei în 1947, plecând la Paris, ajutat de actrița Elvira Popescu. Din Franța a plecat la scurt timp în Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În țară, cenzura a vrut să-l taie din amintire și de aceea au rămas foarte puține documente despre el. În cele din urmă, artistul s-a stabilit la New York, unde a trăit până la sfârșitul vieții. N-a uitat nici o clipă plaiurile natale. Chiar dacă unele piese au fost cântate și la București, imprimările au fost posibile abia în Statele Unite. Iată ce ne-a destăinuit Vasile Manta:
„Și asta e o poveste. În anii ’70, ziaristul Aristide Buhoiu l-a găsit pe Moscopol în Diaspora Română la New York, la Biserica Sfântul Dumitru, și s-a ocupat de înregistrarea acestor piese. În 1993, ele s-au lansat și la București. Dar cred că era destul de târziu, pentru că regimul comunist din România încercase să-l șteargă din conștiința națională. Ar trebui studiat de tineret, poate că așa sentimentul patriotic nu ar pieri. El era un mare patriot. Dumnezeu l-a salvat! A avut zile. Pe vremea aceea, rușii te ucideau. Închisoarea era închisoare. N-a fugit din țară. A plecat cu acte în regulă. L-a ajutat marea Elvira Popescu.”
A plecat întâi în Grecia, apoi în Germania, în Franta, de unde a trecut oceanul și s-a stabilit în America, la New York. Acolo se pare ca nu a mai avut aceeași carieră strălucitoare. Dar probabil așa se întampla cu orice român care pleaca, nu se poate afirma din primii ani."

sursa: wikipedia

Jean Moscopol - "În ţara-n care m-am nascut"

marți, 29 mai 2012

hotii si vardistii

Bunica mea si-a rupt piciorul. A fost dusa la Iasi cu o salvare si i s-a implantat o proteza pentru a putea merge din nou. Cat timp a fost bunica operata in spital, au operat-o si hotii de mai multe ori acasa. Am chemat politia dupa prima vizita si au stat pana pe la 4 dimineata. Dupa ce au plecat au revenit hotii. I-a filmat sora mea a doua zi ca stateau pe o banca la filat zona, a fugit taica-miu dupa ei ca vroia sa-i ia la intrebari, dar ei s-au imprastiat ca potarnichile. Politaii au luat filmarile si i-au prins pe hoti. Hotii au recunoscut ca au furat si drept pedeapsa li s-a dat drumul. Trebuia sa se duca bunica la politie la 84 de ani sa-si aduca aminte ce avea in casa si ce ii lipseste cand ea nu stie cine e cu buletinul in mana, vorba aia... Ce credeti ca s-a intamplat mai departe? ... Hotii au venit inca o data! au verificat toate dulapurile si au plecat. Politia a organizat o panda: au stat, au vorbit, au fumat si au plecat. Dupa ce au plecat politaii au venit iar hotii. Trafic intens!!! Au dat toate tablourile jos de pe pereti... probabil s-au gandit ca tre sa fie vreun seif in perete, dar bunicii nu s-au dotat cu asa ceva!
Acum parintii au pus grilaje la toate geamurile, dar la cat le pasa vecinilor sau politiei romane nu m-ar mira sa vina hotii cu un flex si sa taie gratiile ca sa le vanda la fier vechi...

duminică, 27 mai 2012

Lucian Bute - Campion Mondial

Daca as fi in locul lui Bute, as renunta sa mai continui sa boxez... Probabil ca multi vor crede ca spun asta pentru ca azi dimineata a fost batut si a pierdut centura, dar nu e deloc asa. E un fost Campion Mondial si asta nu i-o poate lua nimeni. Bani are destui si nu mai are de ce sa alerge dupa asta. Daca ar fi sa numeri cate un pumn pe care l-a incasat de la fiecare boxeur cu care a luptat, chiar si de la cei pe care i-a facut knockout ai realiza ca e foarte mult, dar nu a incasat numai un pumn de la fiecare... Capul nu e un sac de box si probabil ca si Cassius Marcellus Clay (Muhammad Ali) nu degeaba are parkinson! Fiecare pumn conteaza si isi lasa amprenta asupra unei persoane, iar spre sfarsitul vietii unui boxeur se vede cel mai bine acest lucru.

Eurovision 2012




Un concurs muzical al carui premiu este ravnit de toti concurentii care participa, nu si de tarile care "ii sustin", din motive economice...

miercuri, 23 mai 2012

Legea “Big Brother” a fost adoptata de deputati !!!

Cand auzi si citesti despre tot felul de vesti ingrijoratoare care ar putea sa se intample e una, dar in momentul in care vezi ca de ceea ce iti era frica nu scapi, e aici si se intampla acum iti cam trece un fior rece pe sira spinarii…
Legea “Big Brother” a fost adoptata de deputati… Suntem ca intr-un film american politist in care ti se citesc drepturile: ”tot ce spui poate si va fi folosit impotriva ta”. E doar inceputul pentru un drum lung si anevoios… E usor sa spui cand stai la caldurica, in casa si ai frigiderul plin si pe toti prietenii si familia langa tine, ca ai rezista la orice fel de incercari pentru credinta! Intrebarea e insa ce spui atunci cand esti singur in padure, in ploaie si frig, nemancat, haituit de oameni si de animale si bantuit de cele mai negre ganduri… Asa cum unii batrani se duc la biserica sa-si rupa hainele de parca nu e aghiazma destula sau nu o iau ei primii… Sau alti batrani se imbrancesc sa atinga ei moastele cu orice pret de parca ar fugi sfintele si nu ar mai apuca sa se roage…
E trist ca unii isi doresc aceste cipuri! Mai mult ca sigur ca multi nici nu realizeaza ce inseamna acele mici obiecte care iti pot schimba viata, gandurile si sentimentele asa cum unii isi pun numarul 666 la masina pentru ca asa e moda, fara a sti ce simbolizeaza acel numar. Din pacate nu vor putea intelege nici dupa ce si le vor implanta, pentru ca nu vor mai gandi ei insisi cu propriul lor cap.

sâmbătă, 19 mai 2012

concluziile unui Prost...

Dupa 6 ani in care a perseverat in propriai prostie vine si concluzia de-a dreptul halucinanta...
"Am sa continui sa schimb antrenorii pe banda rulanta pana cand am sa iau titlul!"
Din pacte la Steaua nu se schimba antrenorii, ci marionetele...

vineri, 11 mai 2012

clatite cu pui si ciuperci la restaurantul: La Mama

Am "furat" aceasta reteta din restaurantul La Mama. Este o mancare delicioasa, dar numai cand e preparata de un bucatar care isi iubeste meseria si nu gateste la viteza in bataie de joc. Am mancat Clatite cu pui si ciuperci la Piata Alba Iulia, la Piata Romana si la Carrefour Orhideea gatite foarte bine, dar pe Lipscani e pur si simplu ingrozitor de prost facuta reteta. Carnea de pui e doar fiarta nu si prajita. Bucatile de ciuperci sunt doar doua pe clatita de marimea unor boabe de piper, ceapa prajita e aproape invizibila, iar patrunjelul lipseste cu desavarsire. Din cauza faptului ca bucatile de pui sunt foarte mari clatita e facuta pachet si nu rulata cum ar fi normal. Clatita in sine e ca o guma de mestecat si se intinde ca un cascaval cand vrei sa o tai. E o mancare uscata la care sosul de smantana e extrem de putin: doua ligurite mici parca puse cu toata economia...

sâmbătă, 5 mai 2012

Rromânie

”Catre Parlamentul Romaniei, Domnilor Senatori si Deputati :

In ultimul timp tema principala a stirilor a fost legata de reactia ostila împotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene.

Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor stabiliti in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infracţional al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor. Această etnie nu este specifică Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai ales cu numele tarii noastre: Romania, raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului roman.

Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se îintrepatrund termenii “romeno” si “rom”, este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri.

Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza: “tiganii, tiganii”, referindu-se la romani. Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.

Tiganii sunt un popor migrator. Migrarea tiganilor din India in Europa s-a facut intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele etnic pe care il poarta astazi , Tigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna “de neatins”. Prima atestare a tiganilor in Imperiul Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a tiganilor incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 – 1419 ii intalnim in toata Europa Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de tigani coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a inceput mult inainte de valul de tigani veniti din Romania). In deceniul urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de egipteni” (Gypsies) si foarte curand li s-a fixat numele pe care il poarta astazi.

Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia: “Satra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
“Tigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la “Athinganoi”, secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, desi tiganii n-au apartinut niciodata acestei secte.

Gypsy” vine de la “Egyptian” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.

“Yansser”, cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Precum se vede, tiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman, mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie informatie scrisa despre prezenţa tiganilor pe teritoriul Romaniei datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova, tiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada cea mai buna a tiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii ’70 PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe tigani, un fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de tigani care au lansat o politica de formare a unui nationalism tiganesc de colonizare a satelor satesti si svabesti cu tigani adusi nu numai din toata Romania, dar adusi si din exteriorul Romaniei (Cum va explicati ca in satele din sasime sau svabime in care nu vezi tipenie de alta etnie decat de tigani ce vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?).

Imediat dupa ’90 Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru tigani, precum si infiintarea de catedre universitare tiganesti. Aceasta ascensiune a unor tigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un tigan. Datorită originii sociale “sanatoase” tiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sarace. Acesti tigani adevarati, oameni ajunsi in anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ tiganii au facut un important progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al tiganilor pana in anii ’50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou construite, iar din anii ’70, ’80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de tigani.

Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in ’71 era un tigan care fusese deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit. 2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in ’71-’72
3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din ’71 unde apare prima oara etnonimul de Rom
5) Anii ’70 inseamna plecarea masiva a sasilor
6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.(Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov).

Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul populatiei de tigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor ’90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a tiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care folosindu-se de patura saraca a tiganilor, domina lumea interlopa, cu ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa 1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice tiganesti din Ardeal, a promovarii tiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism tiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, Romania.

Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept tigani, ci romani.

Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de tigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a tiganilor, se transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de “rom” simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma “romani/romanies” in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din Romania?

Agresiunea lexicala rom/roma/roman – romani/romani-romanies /romanians – romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania. Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei – sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu – dupa “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul “romi”, romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu “rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de “romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu “romani” si varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu “roma/romani/romanies”. Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul “DOM”, care pe limba originara a tiganilor inseamna “om”.

Prin denaturare (voita) “dom” s-a transformat in “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a trasformat in “roma” apoi in “romani” si in “romanies” . S-a ajuns astfel incat tiganii sa aiba numele identic cu al romanilor in limba engleza. Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti, iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani se vor afisa linkuri cu tigani, practic denumirile sunt identice.

In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului “tigan” in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman.
Presiunile continua si in 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative, si nu obligatorii.

Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar in cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se creea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In condiţiile in care Romania ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul roman. Realitatea a dovedit contrariul.

In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti. Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetatenii nostri tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populaţiei de tigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.

In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman. Luand in considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la romani şi maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia Romaniei, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeană apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.

In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat ţiganesc in Romania, ca Romania va fi in curand tara tiganilor.

Orice nationalism se bazeaza pe:
1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba tiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah. Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept “Romani” cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca “un dialect al limbii romane” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”. Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna

Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.”

Articol publicat in Ziarul de Cluj de catre Ioan ABRUDAN la 29 noiembrie 2007

nom

24 octombrie 2011 Vaticanul propune:
- o noua ordine mondiala si instituirea unei banci centrale planetare...

vineri, 4 mai 2012

ACTA revine

Liberalii din Parlamentul European vor vota pentru adoptarea acordului... Liber, dar nu pe internet... pentru inceput.
Pas cu pas sa inchidem ce-a ramas.

"Asta pentru ca grupul liberal din PE ar urma sa voteze in favoarea ACTA in Comisia pentru Industrie Cercetare si Energie - din care face parte si europarlamentarul roman Adina Valean - desi saptamana trecuta anuntase contrariul. Informatia a fost dezvaluita in exclusivitate pentru Stirile ProTV, de surse din Parlamentul European."
"Sa divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informatii pentru a identifica un abonat despre al carui cont se presupune ca a fost utilizat pentru incalcare", tratatul ACTA, ART 27, ALIN.4.

stirileprotv.ro

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Barcelona F.C.

International, singura echipa de suflet pentru mine este FCBarcelona. Nu stiu daca pe undeva nu e aleasa aceasta echipa si pentru ca, nu de mult, doar cu 26 de ani in urma, Steaua reusea cea mai mare performanta a vreunui club romanesc chiar in fata acestei echipe. Barcelona are ceva al ei. Catalanii imi plac, imi par simpatici alaturi de sarbi si de greci. Mi se par foarte inimosi si mi se pare ca lupta cu pasiune pentru ceea ce iubesc! Imi place spiritul de luptator, de a nu te da batut indiferent de sortii de izbanda pe care ii ai, si care, de multe ori iti sunt potrivnici. Poate candva voi ajunge sa vad o finala de Champions League cu aceasta mare echipa, dar momentan cred ca a intrat intr-un recul dupa atatea trofee castigate in ultima vreme pe banda rulanta si nu stiu cat va dura pana isi vor reveni...

vineri, 27 aprilie 2012

"eveniment istoric"... un simplu guvern...

"Pe drumul spre casa m-am gandit la ce ati spus dumneavoastra, legat de "schimbarea istorica" pe care o sperati....eu, sincer cred ca e o utopie...mizeriile se fac, asa cum ati spus, "de 22 de ani", timp in care guvernele, partidele aflate la conducere s-au schimbat si am avut parte si de guvernari de dreapta si de stanga (desi oricum totul e un ghiveci in Romania si toate teoriile si schemele politice teoretice cad in fata realitatii). De fiecare data, cei nou veniti au uzat pana la tocire de sintagma "vechea mostenire" cu "marea" alternativa de "greaua mostenire"....asa ca nu vad de ce acum ar fi altfel, mai ales in conditiile in care actorii politici nu s-au schimbat semnificativ nici macar fizic (alte persoane), ce sa mai zic de mentalitate.
Sunt convinsa (desi nu imi doresc ca evenimentele sa imi confirme acest lucru si ca traseul vietii politice de dupa acest "eveniment istoric" sa fie destul de predictibil, ca un film prost si lipsit de inspiratie) ca daca cei din opozitie ar reusi sa formeze un nou guvern vor promite ca probleme stringente ca aceea a exploatarii gazelor de sist sau soarta INCDMI Cantacuzino o fie rezolvate si ca ei fac demersuri in aceasta directie, ametindu-ne sublim pana la alegeri, iar dupa alegeri vor scoate de la naftalina "greua mostenire" si vor spune ca nu au ce sa faca. Spre exemplu, in problema gazelor, vor spune ca s-a semnat deja contractul si ca e unul facut foarte bine si nu poate fi anulat, ca ar trebui ca statul sa plateasca nu stiu ce super penalitati etc asa incat lucrurile sa ramana la fel.
In plus, cum sa speram schimbarea cand toti pdl-istii fug in PNL- daca votam PNL ii votam tot pe aia pe care i-am avut in ultimele mandate si au facut ce au facut, pe langa faptul ca PNL a vandut petrolul din Marea Neagra inainte ca procesul cu ucrainienii sa fie castigat...Iar PSD-ul a avut deja 3 mandate in care ne-au demonstrat cam ce stiu sa faca.....Sa nu mai zic de faptul ca ei nu au nicio continuitate in idei, ci doar interese (ex. cand s-a votat legea cu marirea salariilor profesorilor cu 50% si guvernul spunea ca nu se poate aplica ei sustineau ca se poate, iar acum cand guvernul vorbeste de aducerea salariilor la nivelul de dinaintea taierilor, ei spun ca nu se poate- se contrazic doar sa adune voturi si sa faca invers decat cei de la putere)."
Oana

Material informativ despre exploatarea gazelor de sist

SCRISOARE CATRE COTROCENI

Buna seara Cotroceni, Barladul va deranjeaza
Ne scuzati ca indraznim, poate nu va-ntereseaza
Dar avem pe plan local, o problema mai acuta
Si din cate ni se pare, parca nimeni nu ne-asculta.

Suntem oameni cu credinta, seriosi si buni la sfat
In trecut orasul nostru a nascut doi sefi de stat
Nu avem multe pretentii, nici ceva nu v-am cerut,
Vrem sa ne lasati in pace, atat si nimic mai mult.

Ne-am crescut bine copiii si-am dat tarii invatati,
Daca vreti sa va convingeti sa veniti sa-i numarati
Cate nume de legenda, strabunii nostri au zamislit
Pentru a lor invatatura s-au luptat si au trudit

Au creat din munca lor in tarina moldoveneasca
Un oras cu demnitate, vatra noastra parinteasca
Ne-au lasat tot mostenire cat privesc in jurul meu
Paduri, ape, holde-ntinse si credinta-n Dumnezeu.

Am trecut de-a lungul vremii si prin foc si prin razboi
Apele ne-au luat totul, ne-au lasat numai pe noi,
Dar n-am venit la usa voastra niciodata sa cersim
Ne-am pus singuri pe picioare, am stiut ca sa muncim.

Aici ne-au nascut parintii si de-aici noi nu plecam
Nici sa ne distrugeti totul, sigur n-o sa va lasam
Spiritele celor care si-au dat viata pentru noi
S-ar intoarce din morminte, si-ar veni iar inapoi.

Nu ne-ati ajutat vreodata sa avem un trai mai bun,
Dar ne vreti cobaii vostri, ne lasati carne de tun.
Nu ne oferiti ofranda pentru scopurile voastre!
Aici sunt copiii nostri, viitorul tarii noastre.

Nu cred ca e vina noastra ca economia tarii
La fundul sacului e adusa si la limita rabdarii.
Chiar de n-avem bogatie noi traim cu demnitate,
N-am muls noi la tata tarii si-apoi ne-am scaldat in lapte.

Langa noi e taranimea, vesnicia acestei natii,
Din sudoarea muncii lor, s-au hranit mereu si altii.
De pe mainile muncite ale acestor bravi tarani,
Altii si-au facut palate si-apoi le-au umplut cu bani.

Ia priviti cati barladeni am iesit din nou in piata
Noi va cerem doar atat, dreptul nostru sfant la viata.
Noi vrem doar sa aparati si al nostru interes,
Nu uitati ca pentru asta, noi poporul v-am ales!

Suntem mii de oarecare, oameni simpli-obisnuiti
Ce strigam in gura mare, nu vrem sa ne otraviti!
Vrem ca sa bagati in seama marsul nostru pacifist,
Impotriva procedurii de-a extrage gaz de sist.

Prin prezenta noi va cerem: insistent si-n mod direct,
Pentru urbea noastra sfanta, aratati putin respect.
Nu ne vindeti ca pe-o marfa, nu ne dati ca pe-un gunoi,
Nu puteti veni cu forta, sa ne dati ce nu vrem noi.

Nu te las sa-mi pui otrava, in apa si mancarea mea,
De-aici ne hranim copiii, si de-aici le dam sa bea.
Poti sa ai totul din lume, bani sa nu-i poti numara,
Toate n-au nici o valoare, doar copiii vor conta.

Ei sunt viitorul nostru, asta voi n-ati inteles,
Ei sunt bogatia noastra, ei dau vietii noastre sens.
Nici o forta-n lumea asta nu va trece peste noi,
Cand ne aparam copiii, este Stare de Razboi.

Poezie scrisa de Vasile Dumitriu

http://www.b-o.ro/Evenimente-877-Mii_de_oameni_in_strada_la_Barlad_la_cel_de-al_doilea_miting_impotriva_exploatarii_gazelor_de_sist.html

joi, 26 aprilie 2012

s-a sfarsit

Actele s-au facut. Contractul e de mult semnat. Asa cum ma si gandeam de altfel. Chevron vor exploata gazele de sist din Romania. Guvernul si-a facut treaba si ne-au vandut ca pe sclavi pe nimic. Nici macar nu au luat un pret bun pentru asta, dar daca Dumnezeu Iisus a fost vandut pe 30 de arginti, nu pot cere mai mult pentru mine. 12% e o flegma nu un castig pentru Romania ca si la Rosia Montana. Repet nu castiga cine stie ce nici americanii. Ei nu vin aici sa scoata bani din Romania ci sa otraveasca apa potabila din subteran si sa induca criza apei in lume. Ca maine se pregatesc cipurile si 99% dintre oameni isi vor pune unul la mana sau la frunte, dar intai va fi razboi. Toate sunt pregatite. In sfarsit suntem fericiti! Au venit americanii... Interesant este ca timp de 50 de ani nu ne-au gasit pe harta!

miercuri, 25 aprilie 2012

tratament antimatreata

Am incercat o gramada de sampoane si romanesti si straine pentru a scapa de matreata, dar n-am avut nici un rezultat, pana cand mi-a adus aminte mama de "reteta bunicii", vorba aia, de cand eram mic. Am pus un pic de otet in apa, m-am clatit si nu a mai contat ce sampon foloseam pur si simplu nu mai am matreata deloc.

P.S.:Otetul trebuie sa fie de 9 grade. Otetul de mere si vin e bun doar pentru salata, nu pentru clatit; e prea diluat si nu isi face efectul...

joi, 12 aprilie 2012

versiunea cui?

Patriarhia avertizeaza: BIBLIA difuzata de Adevarul este NEOPROTESTANTA, nu ORTODOXA!
“Astăzi, 10 aprilie 2012, cotidianul Adevărul a început să vândă împreună cu ziarul la toate punctele de difuzare a presei şi în librăriile proprii o ediţie revizuită a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, apărută anul acesta (2012) la editura Orizonturi din Bucureşti. Deoarece mai mulţi credincioşi ortodocşi au sesizat deja Patriarhia Română cu privire la faptul că au fost induşi în eroare de către cotidianul Adevărul prin oferirea spre vânzare a unei Biblii neoprotestante, solicităm acestei publicaţii ca în articolele promoţionale şi în spoturile publicitare să ofere informaţiile corecte despre ediţia Bibliei pe care o difuzează“, se arată în comunicatul de presă al Patriarhiei Române.
“În acelaşi timp, îndemnăm clerul ortodox să informeze comunităţile de credincioşi despre faptul că Biblia vândută împreună cu ziarul Adevărul nu este ortodoxă şi conţine diferenţe majore de traducere faţă de textul oficial al Sfintei Scripturi a Bisericii Ortodoxe Române.“

luni, 9 aprilie 2012

IPS Laurenţiu Streza Mitropolitul Ardealului

"Desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor."
"Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?"
"Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate, însă, noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi şi, prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acesteia, Îl batjocorim, Îl hulim şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră."
"Ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru."
"Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări."
"Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească? Şansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos."
"Trebuie multă răbdare în necazuri şi pocăinţă înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu."

in sfarsit... o lege buna

AVORTUL, DOAR CU AVIZ DE LA PSIHOLOG. PDL promovează o lege care să rezolve CRIZA DEMOGRAFICĂ a României

duminică, 8 aprilie 2012

google

Pe Google azi... nimic. nici despre Pastele catolicilor, nici despre Floriile ortodocsilor. Nu au nici o importanta nici una dintre acele poze cu informatii despre aniversarea vreunei zile de om de stiinta sau inventator. Cel mai important lucru pentru un crestin nu are nici o valoare pentru google. Si nu e intamplator.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Becali a terfelit numele legendelor Stelei! "E vampir"

"În ţara lui Dracula, Gigi Becali e un fel de vampir. Îşi sacrifică antrenorii cu o poftă care poate fi comparată doar cu cea a celebrului Zamparini de la Palermo. Ultima lui victimă se numeşte Ilie Stan, care a preferat să îşi depună demisia după şase luni la echipă. Urmaşul lui este Mihai Stoichiţă, al 20-lea antrenor angajat de Becali de când a preluat echipa. Ca şi Lăcătuş, Zenga, Victor Piţurcă sau chiar marele Hagi, Stoichiţă a acceptat să primească pe mâini echipa doar pentru a pleca peste câteva luni. Fără să fie propriul lor şef! Putem chiar vorbi de masochism din partea lui Stoichiţă şi Lăcătuş, care au acceptat această soartă chiar de trei ori (n.r Stoichiţă este la al treilea mandat la Steaua, dar primul a fost înainte ca Becali să vină în Ghencea)", scriu cei de la Eurosport.fr
"Steaua nu este un club oarecare"
"Steaua nu este un club oarecare, ci cel mai popular club din România, creat de Armată şi unul dintre cele două cluburi est europene care au câştigat Cupa Campionilor". Francezii amintesc de Valentin Ceauşescu şi de legenda cu Duckadam, cel care a fost nevoit să renunţe la fotbal pentru că a refuzat să îi dea Mercedesul fiului lui Ceauşescu după finala câştigată cu Barcelona.
"Becali, un parvenit"
"Becali personifică genul de parvenit, care a făcut avere după Revoluţie, puţin suspect. Istoria seamănă cu cea a lui Berlusconi. Becali a făcut avere începând de la un schimb de terenuri cu Armata"
sursa: prosport.ro

miercuri, 4 aprilie 2012

frumusetea fermecata a copilariei

with God on our side

normal

Oricat de mult ne-am dori, votul unui medic psihiatru nu poate vindeca o boala...

"Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând le iubești pentru farmecul lor și-n al doilea rând pentru că fac oameni." Petre Țuțea

duminică, 1 aprilie 2012

dragostea intre rase e ca sarea in bucate... in exces...

In orasul danez Aarhus protestatarii de extrema dreapta s-au ciocnit cu cei de stanga, in timpul unei manifestatii anti-Islam.
Cu cat se promoveaza mai mult dragostea intre rase, acceptarea si compasiunea cu atat se obtin mai mult si mai repede ura si egoismul. De ce? Pentru ca indemnul la intelegere e facut cu fatarnicie si sub false pretexte. De fapt nimeni nu mai iubeste pe nimeni. Fiecare isi urmareste propriul interes, fiecare e cat mai individualist cu putinta. Vest europenii se bat cu pumnul in piept ca in Romania nu se respecta drepturile tiganilor si ca romanii nu stiu sa aiba grija de ei, dar in occident nu fac altceva cu tiganii decat sa-i adune in avioane si sa-i trimita cat mai repede in Romania...
Olanda si Danemarca nu vor sa ne bage in spatiul schengen din cauza cersetorilor, dar cine a avut de plecat la cersit sau la furat a plecat de mult.
Suntem buni numai pentru functia de cos de gunoi al Europei. Tiruri de flori de la Olandezi cu ce se refuza in restul Europei sunt trimise la noi in tara. Dar asta e doar un exemplu... Tot ce nu convine in Vest, de la incaltaminte si imbracaminte pana la electronice si electrocasnice, tot ce nu trece testul se trimite la noi. Suntem in UE, doar cu un scop pe care il indeplinim cu prisosinta: Suntem groapa de gunoi a Europei si ca orice groapa trebuie delimitata de restul UE...