luni, 30 iulie 2012

o adolescenta de 17 ani

"Olga, o tanara de 17 ani, care, din cate se pare locuieste in apropierea orasului Naberezhnye Chelny, din Republica Tartan, un stat component al Federatiei Ruse, a facut o sedinta foto greu de descris; in timp ce poza senzual in fata camerei, Olga ucidea un catelus. A postat apoi fotografiile pe internet si a provocat reactii extrem de violente ale iubitorilor de animale, ale asociatiilor pentru protectia animalelor si a blogerilor. Dupa cum relateaza un cotidian local, Komsomolskaia Pravda, mii de oameni au scris pe forumuri, retele de socializare si bloguri ca vor ca Olga sa plateasca cu viata pentru ce a facut."
sursa: stirileprotv.ro
Aceasta fata pare mai degraba un copil care braveaza cu o educatie indoielnica. De aici si pana la a-i cere moartea pentru un caine, fie chiar si pui, demonstreaza cat de bolnava e lumea si cat de lipsita de valori si de principii morale, normale. Toti cainii din lume nu valoreaza nici pe departe cat o viata de om, dar asta nu inseamna ca aceasta fata nu merita un dus rece care s-o trezeasca la realitate si ca, nu are nevoie acuta de cateva ore bune de consiliere psihologica...

referendum

Cine plateste pentru cele 2 referendumuri pentru care s-au cheltuit bani total aiurea? Ponta, PSD, PNL, USL ?!?!?

sâmbătă, 28 iulie 2012

strabunii mei


Strabunicul meu (tatal mamei mamei mele): fost Director Colegiul National Gh. Rosca Codreanu Bârlad
"...dar dintre toţi se detaşează profesorul Gheorghe Gâlcă, profesorul de chimie şi, într-o vreme, directorul liceului, despre care scrie: „În decursul anilor aveam să-l cunosc bine pe profesorul meu de chimie, care s-adovedit a fi nu numai un director gospodar desăvârşit, reuşind în scurt timp să schimbe aspectul şcolii, dar să introducă în şcoală acea disciplină propice unei ţinute academice, în care învăţătura şi preocupările legate de aceasta să facă din liceul«Codreanu» instituţia de care să ne mândrim fiecare. Profesorul Gh. Gâlcă a fost şi un mare pedagog, orele sale de chimie şi de fizică, experienţele de laborator, transformau ora de clasă într-un loc în care fiecare elev se visa chimist sau fizician."



Strabunicul meu (tatal tatalui mamei mele): fost protopop Baia, judetul Suceava (Baia = capitala Moldovei in vremea lui Stefan cel Mare)



Strabunicul meu (tatal mamei tatalui meu): fost mosier jud. Dolj (Oltenia)

Strabunicul meu (tatal tatalui tatalui meu): fost Director Posta Romana Bucuresti

marți, 10 iulie 2012

SDST - INGERI DEASUPRA ROMANIEI

concluziile unui inpuber

Ponta: "Pe 30 iulie niciun crestin-democrat german nu ii va mai jigni pe romani. Ce suntem, colonie?"
E foarte adevarat!!! Si asta se reflecta si in viata de zi cu zi! Daca am fi o colonie germana am trai cel putin la jumatate din nivelul la care traiesc nemtii...
Suntem colonia lui Ponta... in care nu traim nici la jumatate din nivelul Greciei: unde euro se duce catre 5 lei, dar nu conteaza; in care invatamantul isi arata roadele cu o promovabilitate de 40%, in care salariile vor fi majorate pentru 2 luni pana la alegerile din toamna, unde Nastase in capul unei liste foarte lungi se pregateste sa fie gratiat... Si daca toate legile unei tari sunt la cheremul unui om, probabil ca in curand vom asista si la cateva ordonante de urgenta privind: Rosia Montana, extractia gazelor de sist, defrisarea padurilor...

luni, 9 iulie 2012

desene animate

"Cum sa fiu cuminte?! De mic il vedeam pe Tarzan plimbandu-se dezbracat. Cenusareasa venea acasa la 12 noaptea. Pinocchio zicea minciuni. Aladin era hot. Batman mergea cu 320 km la ora. Alba ca Zapada locuia cu 7 barbati. Popeye fuma si era tatuat. Prea tarziu! Nu e vina mea, este vina copilariei mele!"

sursa: Femei Vs Barbati (facebook)

duminică, 8 iulie 2012

ACTA - NU




Au participat la vot 682 de europarlamentari din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Au fost inregistrate 478 de votuiri "impotriva" ACTA, 165 de abtineri si 39 voturi "pentru".

vineri, 6 iulie 2012

1euro=4,5lei dar cui îi pasă...

Intre doua rele mari, cum poti sa o gasesti pe cea mai mica?! Intre Ponta-Antonescu si Basescu pe cine preferati sa va citeasca pomelnicul la inmormantare? De unde atata disperare de a nu mai rezista nici macar cateva luni, pana la alegerile oficiale pentru a ajunge la putere?! Oamenii nu isi pun intrebarea: de ce s-a schimbat Constitutia Romaniei fara un vot al populatiei sau cum este posibil sa schimbi toate legile unei tari dupa bunul plac al unui singur om: Ponta? sau daca se va opri aici acest om? sau odata ce poate face orice doreste, de ce sa nu mearga mai departe...
Ponta a avut un singur scop in viata! Eliminarea lui Basescu de pe scena politica, dar nu a dat nici o solutie concreta impotriva crizei. Vom primi inapoi salariile si pensiile intregite, dupa care vom urma exemplul Greciei!
Nu am nici un respect pentru Basescu! Primeste ce a meritat sau mai bine zis, din pacate pentru el, primeste ce a cautat. Daca era mai moderat in discursuri, daca nu ii trimitea pe oameni sa se trateze la medici iesiti deabia de pe bancile facultatii in timp ce el se interna la clinici din Vest, daca nu ii trimitea pe profesori la munca de parca ei s-ar fi dus la discoteca, daca nu improsca cu noroi toate clasele sociale care de altfel l-au si votat, azi nu s-ar fi aflat in situatia fara iesire in care este si oamenii i-ar fi mancat din palma in continuare...
Pe Antonescu mai mult de presedinte interimar nu-l vad, probabil ca de aia se si grabeste asa... ca fata mare la maritis!

luni, 2 iulie 2012

biomateriale

Materiale Metalice Avansate utilizate în Medicină

S-a descoperit, că in tratarea bolilor si rănilor, pot fi utile o multitudine de materii nevii. Exemple comune ar fi suturile şi lipirea dinţilor. Prin biomaterial se intelege un material sintetic folosit pentru a înlocui o parte a unui sistem viu sau pentru a funcţiona in strânsa legatură cu un ţesut viu. După Catedra de Biomateriale a Universitătii Clemson, in mod formal, biomaterialul este “o substantă inertă din punct de vedere sistematic şi farmacologic, creată pentru a fi implantată în sau pentru a convietui alături de sisteme vii.” Dimpotrivă, prin material biologic se înţalege un material cum ar fi structura osoasă sau smalţul dinţilor, produs de un sistem biologic. Materiale artificiale care pur şi simplu intră in contact cu pielea, cum ar fi aparatele auditive sau protezele pentru braţe, nu sunt biomateriale de vreme ce pielea joacă rol de barieră faţă de mediul extern. Biomaterialele sunt folosite, pentru a înlocui o parte a corpului care şi-a pierdut funcţiile din cauza unei boli, ca sprijin in procesul vindecării, pentru a ameliora funcţii şi pentru a corecta anomalii. Importanţa biomaterialelor a crescut şi datorită inovaţiilor aduse în multe ramuri ale medicinei. De exemplu, o dată cu descoperirea antibioticelor, bolile infecţioase nu mai reprezintă o aşa mare ameninţare cum fuseseră în trecut, aşa încât bolile degenerative capătă o mai mare importanţă. Ba mai mult, inovaţiile în tehnicile de chirurgie au făcut posibilă folosirea materialelor în domenii în care până atunci nici nu fusese posibilă utilizarea lor.
Nefiind scrisă o istorie completă a biomaterialelor, se poate urmări dezvoltarea
multimilenară a lor prin intermediul progreselor realizate în arta şi ştiinţă.
Realizările în domeniul biomaterialelor au la bază trei domenii ştiinţifice: chimia,
biologia şi fizica, apoi aplicaţiile tehnice sau ”punerea în operă“ culminând cu realizările clinice.
Din totdeauna oamenii au fost preocupaţi de restaurarea unor părţi ale corpului,
deteriorate sau pierdute datorită unor accidente sau boli. Printre primele griji ale oamenilor a fost restaurarea danturii care, de regulă, se deteriora prima datorită modului de viaţă şi de hrană. Astfel, cele mai vechi exemple de proteze dentare se pare că au fost lucrărilor din aur ale fenicienilor, etruscilor şi, mai târziu, ale grecilor şi romanilor.
Aurul este considerat unul din cele mai vechi materiale utilizate, fiind folosit în
scopuri stomatologice de cel puţin 2500 ani . De asemenea, babilonienii, asirienii şi egiptenii (4500 – 4000 îen) prelucrau şi utilizau aurul, argintul, cuprul şi plumbul. Fenicienii (2700 îen), unul din cel mai mare popor comercial al lumii antice, erau consideraţi cei mai pricepuţi metalurgişti ai antichităţii au răspândit în bazinul mediteranian cultura prelucrării metaleor precum cea a cositorului (epoca bronzului, 1000 – 3000 îen) sau a fierului (~990 îen). Dinţii folosiţi de antici erau umani sau ciopliţi din dinţi de animal, precum cei din fildeş. Hippocrates (născut în 460 îen) utiliza firele din aur şi in în imobilizarea fracturilor osoase. Tot Hippocrates a fost inventatorul unui cleşte de extracţie dentară precum şi a altor
instrumente stomatologice. Se pare, totuşi, că în perioada antică materialele utilizate în restaurarea dentară erau simple şi în număr redus, iar lucrările erau grosolane. Realizările în domeniul biomaterialelor în perioada de la începutul erei noastre şi până în jurul anului 1500, datorită misticismului şi fanatismului religios, sunt total dezamăgitoare. Totuşi în anul 659 e.n. s-a turnat primul aliaj dentar utilizat de om în medicina chineză: amalgamul cu compoziţia 100 părţi Hg, 45 părţi Ag şi 900 părţi Sn. Sfârşitul Evului mediu, marcat de inventarea tiparului (1436) şi de descoperirea Americii (1492) constituie practic trezirea popoarelor. S-au înfiinţat numeroase universităţi cu facultăţi tehnice şi medicale la Bolognia, Oxford, Paris sau Montpellier. Deşi erau cunoscute încă din antichitate utilizarea
foliilor de aur pentru obturarea cavităţilor a reprezentat un salt semnificativ în tehnica de restaurare. O serie de scrieri ale lui Plinius (23 -79), Theophilus (sec.XI) şi Cellini (1558) descriu activităţi desfăşurate de pictori, bijutieri, sculptori, metalurgi etc. Niciunul dintre ei nu-şi arogă originalitatea practicilor lor, ceea ce demonstrează existenţa acestor metode.
Preotul Theophilus în “Eseu asupra artelor” descrie turnarea unei cupe de argint prin metoda “cerii pierdute“ sau metoda eliminării modelului de ceară. Această metodă s-a aplicat în stomatologie după multe secole. De asemenea, şi Plinius şi Theophilus şi Cellini au descris lipirea aurului prin utilizarea acetatului de cupru, salpetrului (azotat de potasiu) şi boraxului.
La sfârşitul secolului al XVI-lea, în Italia, Franţa şi Germania, dinţii din os şi fildeş se fixau de cei vecini prin sârme de aur şi argint. În 1728 Pierre Fouchard menţionează plumbul, cositorul şi aurul ca materiale de obturaţie, iar utilizarea acelor dentare era o practică de rutină. Anul 1789 este anul introducerii porţelanului în uzul dentar, un eveniment deosebit pentru practica utilizării biomaterialelor în stomatologie. Începând cu secolul XVII (1746) încep să apară primele cărţi despre stomatologia mecanică şi deci şi noi biomateriale restaurative. Studiul biomaterialelor a realizat un salt semnificativ după 1900.
Folosirea biomaterialelor nu a fost utilă până la descoperirea tehnicii chirurgicale
aseptice, descoperită şi studiată de Lister în anii 1860. Intervenţiile chirurgicale precedente, fie că biomaterialele erau sau nu folosite, în general eşuau, din cauza infecţiilor ce apăreau. Problemele cauzate de infecţii tind să se agraveze în prezenţa biomaterialelor, deoarece implantul poate fi incompatibil cu celulele care conferă imunitate corpului. În general, implanturile care s-au bucurat de succes, atât cele timpurii, cât şi o mare parte a implanturilor moderne, au fost acelea realizate la nivelul sistemului osos. Plăcile osoase au început să fie înlocuite de pe la începutul secolului XX, pentru vindecarea fracturilor. La început, primele
placi se rupeau, din cauza modelului mecanic rudimentar : erau prea subţiri, iar centrul de greutate era situat pe colţuri. Totodată, s-a descopeit că materiale precum vanadiul, materiale alese tocmai pentru proprietăţile lor mecanice, sufereau procesul de coroziune în interiorul corpului. Modele şi materiale mult mai bune au fost ulterior descoperite. Odată cu descoperirea metalelor inoxidabile, şi a aliajelor de cobalt şi crom în anii 1930, procesul de fixare şi de vindecare a fracturilor a cunoscut mult mai mult succes, iar prima intervenţie de înlocuire a articulaţilor a reuşit. Cât despre polimeri, s-a descoperit că piloţii de avioane de
război din timpul celui de-al II-lea Război Mondial care erau răniţi cu fragmente din
acoperişul din plastic al aparatului de zbor (polimetil metacrilat – PMMA), nu sufereau de reacţii adverse cronice din cauza prezenţei acelor fragmentate în corp. De atunci, PMMA a început sa fie foarte des folosit în operaţiile de înlocuire a corneei sau chiar în înlocuirea unor porţiuni de os cranian afectate. Ulterior, noi descoperiri s-au făcut în ceea ce priveşte folosirea biomaterialelor, cum ar fi de exemplu înlocuirea vaselor de sînge, tehnicădescoperită în anii 1950 ; înlocuirea valvulei cardiace şi a articulaţiilor în anii 1960. În ultimii ani, multe alte inovaţii în acest domeniu au fos făcute. Astăzi, există centre specializate de studiere a biomaterialelor, afiliate sau nu, pe lângă universităţi de prestigiu, colective interdisciplinare de chimişti, biologi, fizicieni, informaticieni sau ingineri metalurgi. Cercetările sunt focalizate pe materiale metalice, ceramice, polimerice sau de tip compozit...

sursa: tuiasi.ro

Sin retorno (2010)



Sin retorno (2010) 104 min - Drama | Thriller Rating: 6,8
A thriller centered on a man who is accused of a crime he didn't commit.
Un film foarte bun, care merita vazut. O situatie cu care te poti intalni in viata de zi cu zi daca ai permis, dar nu esti prudent!

blue-jeans

Nicăieri în lume nu e cunoscut cuvîntul „blugi“ în afară de România. Originalul este „blue jeans“, adică pantaloni albaştri. Simbol al Americii, blue-jeans-ii au fascinat zeci de generaţii, de la elevi, la muncitori şi intelectuali, de la staruri la şefi de stat. Fabricaţi pentru prima dată în secolul al XIX-lea, blugii sînt singurul tip de piesă vestimentară care se poartă cu succes şi astăzi. Înainte de 1989 visam la ei, îi cumpăram de la piaţa de sîrbi sau ne rugam de cei care mergeau prin RDG să ne aducă o pereche.
Loeb Strauss
În California, acum 150 de ani, mii de mineri plini de entuziasm căutau pepite de aur. Unul dintre cei mai mari beneficiari ai acestei goane după avere a fost un emigrant pe nume Levi Strauss (foto medalion) care a făcut avere vînzînd minerilor salopete „indestructibile“. Evreul se numea Loeb şi era mezinul familiei Strauss, născut în 1829. Tatăl său murise de tuberculoză cînd Loeb avea 16 ani. Restul familiei s-a mutat în New York. În 1850 şi-a schimbat numele în Levi. Emigrat din Buttenheim, Germania, a stat cîţiva ani la New York ca să înveţe cum se face comerţ cu postăvuri. Apoi, s-a mutat în San Francisco cu sora şi cumnatul său. Şi-a deschis un magazin cu unelte pentru mineri, în care a adus spre vînzare şi un balot de pînză foarte rezistentă pentru coviltire şi corturi. Magazinul de pe strada Battery va fi sediul firmei vreme de 40 de ani.
Jacob Davis & Levi Strauss
La scurt timp, un comerciant a început să se intereseze de pînza lui Levi şi tot el i-a dat ideea să facă pantaloni pentru cei care căutau aur în mine. În sihăstria Munţilor Stîncoşi, căutătorul de aer se îmbrăca o singură dată şi mai dădea pantalonii jos doar cînd găsea metalul galben. Un pantalon la fel de rezistent ca pielea tăbăcită era îmbrăcămintea ideală. Levi a început să producă pantaloni, dar erau foarte aspri. Aşa că a înlocuit pînza cu o alta mai moale, o pînză de doc, adusă din Franţa, din localitatea Nimes. Materialul se numea denim. O altă problemă erau buzunarele care se rupeau foarte repede. Un client, letonul Jacob Davis, a avut ideea să folosească nituri de metal cu care să prindă buzunarele de pantaloni, la colţuri. Împreună cu Levi, a patentat invenţia în 1872. Ar fi vrut să-şi omologheze ideea singur, dar n-a avut cei 68 de dolari necesari pentru auorizaţie. Pe 20 mai 1883, cei doi au primit autorizaţia 139,121 de la Oficiul pentru Patent al Statelor Unite. Aceasta este ziua de naştere a jeanşilor.
Blugi nituiţi
Primul nume al acestor pantaloni a fost „waist overalls“ (salopete pînă în talie). Cuvîntul „jeans“ a devenit mai popular în jurul anilor ’60, cînd generaţia baby boom l-a adoptat pentru pantalonii preferaţi. Primii blugi nituiţi s-au vîndut în 1873. Strauss aplica nişte capse din cupru. Registrele companiei lui Strauss s-au distrus în cutremurul şi incendiul din 1906. Cînd Levi Strauss & Co şi-a deschis primele două fabrici din San Francisco, Jacob Davis era responsabil de linia de producţie. În jurul anului 1890, acestor pantaloni li s-a atribuit numărul 501, pe care încă îl poartă în denumire. În prezent, acest model de blugi este croit din 20 de tipuri de ţesături şi e comercializat în 108 mărimi.
Un patron modest
Levi Strauss s-a îmbogăţit rapid. Dar s-a făcut treptat cunoscut nu numai ca om de afaceri cinstit, dar şi ca filantrop. S-a implicat în viaţa culturală a oraşului şi a făcut numeroase donaţii comunităţii evreieşti. Din 1897, a finanţat acordarea a 28 de burse la Universitatea Berkeley, din California. În ciuda succesului său financiar, insista ca angajaţii să i se adreseze cu numele mic. Compania sa era printre cele mai bine amenajate din perioada aceea; avea candelabre cu gaz şi lifturi pentru transportul mărfurilor.
Afacere de milioane
Pentru că nu se căsătorise niciodată şi nu avea urmaşi direcţi, şi-a lasat compania în mîinile a patru nepoţi. Levi Strauss a condus afacerea pînă în 1902, anul morţii sale, împreună cu fraţii săi, Jonas şi Louis. Averea lui Levi se ridica la şase milioane de dolari. În timpul creşterii puternice din anii ’50-’60, acţiunile companiei au urcat vertiginos. În timp, s-au confecţionat mai multe tipuri de pantaloni, jachete, fuste, pălării, pantofi din acelaşi material. În 1985, Levi Strauss & Co a devenit cel mai mare producător de pantaloni din lume.
Jeanşii la Moda
În anii 30, producţia la Hollywood a explodat cu filme western. Imaginea cowboy-ului purtînd jeans a făcut înconjurul lumii. În filmul „Timpuri Noi“, Charlie Chaplin apare în asemenea salopetă, la fel Stan şi Bran. În 1935 au apărut şi primii blugi pentru femei. În timpul războiului, pentru o vreme s-a stopat confecţionarea blugilor. Erau purtaţi doar de soldaţii americani în afara serviciului. După 1945, au apărut şi alte mărci celebre, Wrangler, Lee, care au împărţit cu Levi Strauss noua piaţă de tineri. Aceştia au adoptat blugii în anii ’50 ca simbol al nonconformismului. Promovat prin intermediul filmelor, cum ar fi „Rebel fără cauză“ (1955) cu James Dean, denimul a început să fie purtat peste tot. Unele colegii au interzis purtarea lor.
Blugi Calvin Klein
Dar măsura coercitivă n-a durat mult. În anii ’60, foarte mulţi studenţi şi elevi purtau jeans. Era perioada hippy, cînd au apărut tot felul de modele de blugi: cu broderie, pictaţi, cu aplicaţii. Încă din anii ’70, au început să apară tot mai multe fabrici unde se confecţionau haine din denim care deveniseră destul de ieftine. Din anii ’80 şi pînă astăzi, blugii au devenit vedetele prezentărilor de modă, fiind folosiţi în colecţiile designerilor celebri din toată lumea. Primul creator de modă care şi-a scos pe piaţă propria marcă de blugi a fost Calvin Klein, în 1970. Blugii au început să devină obiect de lux, fiecare designer aducînd propria lui viziune.
Vremea docului
În anii ’90, tinerii nu au mai fost interesaţi de jeanşi, preferînd alte tipuri de materiale. Levi Strauss & Co a închis 11 fabrici din SUA. Dar n-a falimentat. Din 2003 încoace, prilej cu care s-au împlinit 130 de ani de la inventarea blugilor, moda s-a relansat în jurul vestiţilor pantaloni care au ajuns de nerecunoscut faţă de primele modele. O nouă revoluţie a celebrilor pantaloni cu cinci buzunare a început o dată cu noul mileniu. Au apărut nu numai blugi cu ţinte, dar şi modele cu broderii şi mărgele, materiale verzi, mov, roşii, tocite („prespălaţi“) sau rupte „artistic“ în anumite zone, cît mai sexy sau cît mai aiurea. România a intrat şi ea în reţeaua de producţie a companiilor celebre. Produşi într-o întreprindere din Săcuieni, blue-jeans-ii Armani ajung la Timişoara pentru a fi finisaţi. Dar nu pentru noi, ci pentru export. Doar 1% din producţia românească are căutare pe piaţa internă. Se fabrică şi cămăşi, fuste, rochii.
Blugi made in Turcia
Jeans-ii au revenit în mare forţă în moda internaţională. Pentru următorii doi ani, specialiştii prognozează o creştere a cererii acestor produse. Comercianţii vînd mai mult numere mici, principalii cumpărători fiind adolescenţii. Concurenţa pe piaţa românească a jeans-ilor este foarte mare. Pe lîngă mărcile de calitate, blugii turceşti, de proastă calitate, au ajuns la mare căutare din cauza preţului scăzut. O pereche de blugi costă în piaţă 500.000 de lei vechi (50 RON), una de firmă de 5-6 ori mai mult, dar pot fi purtaţi şi 10 ani. În staţiile de metrou din Paris, se pot cumpăra blugi de la automate. Azi, nu mai contează marca aşa mult, important e ca blugii să fie frumoşi şi la modă, adică rupţi, tociţi, decoloraţi, peticiţi. Femeile preferă pantalonii cu talie foarte joasă, adolescenţii blugi largi, cu turul lăsat. Blugii au încetat demult să mai fie o ţinută sport. Săraci sau bogaţi, tineri sau bătrîni, rockeri sau rapperi, cu toţii avem în garderobă cel puţin o pereche de blugi. Pantalonii albaştri au devenit îmbrăcămintea cea mai populară a secolului XXI.
Blugi de Paşcani
În timpul regimului comunist, România a vrut să demonstreze că poate şi ea să fabrice buni la fel ca cei din ţările „imperialiste“. O fabrică românească a fost dotată cu un utilaj care putea produce materialul pentru confecţionarea mult doriţilor blugi. În 1977, la Paşcani, au început să se fabrice blugi. Deşi arătau jalnic, pantalonii erau căutaţi, din lipsă de altceva, şi costau 200 de lei, cam de 10 ori mai puţin decît cei originali. Singura fabrică românească ce producea blugi primea comenzi uriaşe, imposibil de satisfăcut. Cu toate acestea, în magazine nu ajungeau decît cîteva din cele 70.000 de perechi fabricate lunar. Se vindeau pe sub mînă sau pe liste de aşteptare.
Blugi ecologici
În curînd, rafturile magazinelor vor fi invadate de jeans-ii coloraţi cu ajutorul bacteriilor. Cercetătorii de la o societate californiană au reuşit să dezvolte nişte microorganisme capabile să producă minusculele molecule de indigo pentru colorarea pînzei. Noul procedeu a stîrnit senzaţie, fiind unul cu adevărat ecologic, spre deosebire de tehnologia folosită în prezent, care se bazează pe chimicale.
Însemnele originalului
Numai stilul de design 501 este marca Levi Strauss adevărată. Are nasturi în loc de fermoar, nituri din cupru la tivul buzunarelor, o etichetă de piele cusută în dreptul taliei, un W pe buzunarele de la spate şi o etichetă roşie cu marca Levi’s cusută de tivul buzunarului drept de la spate. În plus, blugii sînt confecţionaţi din denim greu, care intră la apă un centimetru sau doi la prima spălare. În 1886, Levi a cusut pe pantaloni o etichetă din piele cu imaginea a doi cai care trag în părţi opuse de o pereche de blue jeans. Meritul lui Strauss este şi acela că a colorat materialul cu indigo, nota specifică blugilor care au făcut carieră.

sursa: monitorulexpres.ro