Soarele aduce pe cerul tău Iubirea, Lumina se revarsă pe chipul tău frumos, dar nu ai Energie, Neantul te cuprinde şi Timpul parcă trece tot greu şi dureros, când Ziua Infinită ţi-aduce amintirea, Originea din Suflet te cheamă furtunos... să nu renunţi...
duminică, 30 mai 2010
vineri, 28 mai 2010
copacii nimanui
Pe vremea lui Ceausescu au fost plantati plopi si tot felul de copaci care fac mizerie dar mai ales puf, fara sa aiba nimic in comun cu bunul gust sau cu arditectura sau designul orasului... Ceausescu a murit, dar in Bucuresti (orasul cu pricina) nu se intampla nimic. Nici un copac nu e taiat sau inlocuit la propriu cu altii mai practici si care sa nu mai faca atata puf care intra pe toate caile, mai ales cele respiratorii...
Jean Constantin - oameni de legenda
Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean[1] (n. 21 august 1927, Techirghiol - d. 26 mai 2010, Constanţa), a fost un actor român interpret de roluri comice. Printre personajele reprezentate de Constantin se numără cele din seria B.D. (Brigada Diverse), filmele de acţiune şi de comedie ale regizorului Sergiu Nicolaescu şi serialul de televiziune Toate pânzele sus (1976).
Primii ani. Debutul
Jean Constantin s-a născut în anul 1927,[1] într-o familie de greci.[2] Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuşi a menţinut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an.[1] Mama lui se numea Caliopi, iar tatăl, Constantin. Numele său de familie era Jean şi nu Constantin.[3] Deşi s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi rom de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri şi a făcut haz de ele. Reprezentanţii comunităţii rome din Constanţa au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii şi că acesta era cunoscut în oraş ca grec.[2] Totuşi, datorită tenului său mediteranean a fost ales să joace roluri de ţigan în mai multe filme.[4]
A lucrat ca normator într-o fabrică din Constanţa, unde a pus bazele unei brigade artistice. A debutat ca artist la Casa de Cultură din localitate. La sfârşitul anului 1957, a fost primit în nou-înfiinţata secţie de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio”. Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.
[modifică] Activitate
A jucat în filme de la începutul anilor 1960. La sfârşitul deceniului este distribuit în producţiile de succes Prea mic pentru un război atât de mare (1969, r. Radu Gabrea) şi Canarul şi viscolul (1969, r. Manole Marcus), ambele având ca subiect pierderea pricinuită de apărarea cauzei politice (prin război sau ilegalism). Totuşi, nu aceste roluri îl impun, ci partiturile comice jucate începând din 1970 pentru seria B.D. (Brigada Diverse), în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani şi Dem Rădulescu. În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toate pânzele sus (1976), în regia lui Mircea Mureşan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail. Revanşa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Mărin miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu.
În anii 1980 şi 1990 este prezent într-un număr mai mic de producţii, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de şapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006). Ultimele sale filme, Supravieţuitorul (2008) şi Poker (2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut şi în serialul Regina, difuzat de postul Acasă TV.
În 2009 şi 2010, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace. A murit miercuri, 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanţa. Vestea morţii a fost făcută publică de către actorul Alexandru Arşinel.
Primii ani. Debutul
Jean Constantin s-a născut în anul 1927,[1] într-o familie de greci.[2] Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuşi a menţinut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an.[1] Mama lui se numea Caliopi, iar tatăl, Constantin. Numele său de familie era Jean şi nu Constantin.[3] Deşi s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi rom de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri şi a făcut haz de ele. Reprezentanţii comunităţii rome din Constanţa au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii şi că acesta era cunoscut în oraş ca grec.[2] Totuşi, datorită tenului său mediteranean a fost ales să joace roluri de ţigan în mai multe filme.[4]
A lucrat ca normator într-o fabrică din Constanţa, unde a pus bazele unei brigade artistice. A debutat ca artist la Casa de Cultură din localitate. La sfârşitul anului 1957, a fost primit în nou-înfiinţata secţie de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio”. Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.
[modifică] Activitate
A jucat în filme de la începutul anilor 1960. La sfârşitul deceniului este distribuit în producţiile de succes Prea mic pentru un război atât de mare (1969, r. Radu Gabrea) şi Canarul şi viscolul (1969, r. Manole Marcus), ambele având ca subiect pierderea pricinuită de apărarea cauzei politice (prin război sau ilegalism). Totuşi, nu aceste roluri îl impun, ci partiturile comice jucate începând din 1970 pentru seria B.D. (Brigada Diverse), în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani şi Dem Rădulescu. În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toate pânzele sus (1976), în regia lui Mircea Mureşan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail. Revanşa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Mărin miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu.
În anii 1980 şi 1990 este prezent într-un număr mai mic de producţii, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de şapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006). Ultimele sale filme, Supravieţuitorul (2008) şi Poker (2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut şi în serialul Regina, difuzat de postul Acasă TV.
În 2009 şi 2010, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace. A murit miercuri, 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanţa. Vestea morţii a fost făcută publică de către actorul Alexandru Arşinel.
joi, 27 mai 2010
Hania - H. Sienckiewicz
„ ...Crezi ca eu calomniez femeia? N-am nici o ura impotriva ei. Din contra, o iubesc mult, insa nu-i ingadui sa-mi stapaneasca imaginatia... ”
duminică, 23 mai 2010
ANTI - anormal
Parada Gay Pride de la Bratislava, prima manifestare de acest gen organizata in Slovacia, a fost intrerupta dupa ce participantii la mars au fost atacati cu pietre si fumigiene de un grup de neo-nazisti. Violentele s-au soldat cu cel putin doi raniti, iar opt persoane au fost arestate, relateaza AFP.
sâmbătă, 22 mai 2010
NO Comment
Strauss-Kahn catre Guvernul Boc:
Mariti impozitele si mai ales cele pentru bogati. Ei au spus NU, noi decidem
Directorul Fondului Monetar International, Dominique Strauss Kahn, spune ca FMI a sugerat Romaniei sa NU taie atat de mult din salariile bugetarilor, ca masura de limitare a deficitului, transmite RFI Romania. Fondul ar fi optat pentru o marire a taxelor si impozitelor, in special pentru cei mai bogati. Decizia apartine insa Guvernului Romaniei, a mentionat Strauss Kahn.
"Romania este intr-o situatie mai dificila decat credeam si decat o credea si ea. I-am spus: in aceste conditii, vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit sa fie putin mai mare, pentru ca in felul acesta, vom sustine cresterea economica", spune el.
"Totusi, situatia s-a degradat mai mult decat am crezut. Ca urmare, am cerut noi masuri. Guvernul roman ne-a spus: vom taia 25% din salariile functionarilor. Noi am spus NU: daca vreti sa faceti economii, mariti impozitele si mai ales impozitele pentru cei bogati. Guvernul a spus NU, noi suntem cei care decidem. Si asta e adevarul: Guvernul decide intotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune masurile, Guvernul roman le-a ales", explica directorul FMI, Dominique Strauss Kahn.
sursa: http://www.hotnews.ro/
Mariti impozitele si mai ales cele pentru bogati. Ei au spus NU, noi decidem
Directorul Fondului Monetar International, Dominique Strauss Kahn, spune ca FMI a sugerat Romaniei sa NU taie atat de mult din salariile bugetarilor, ca masura de limitare a deficitului, transmite RFI Romania. Fondul ar fi optat pentru o marire a taxelor si impozitelor, in special pentru cei mai bogati. Decizia apartine insa Guvernului Romaniei, a mentionat Strauss Kahn.
"Romania este intr-o situatie mai dificila decat credeam si decat o credea si ea. I-am spus: in aceste conditii, vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit sa fie putin mai mare, pentru ca in felul acesta, vom sustine cresterea economica", spune el.
"Totusi, situatia s-a degradat mai mult decat am crezut. Ca urmare, am cerut noi masuri. Guvernul roman ne-a spus: vom taia 25% din salariile functionarilor. Noi am spus NU: daca vreti sa faceti economii, mariti impozitele si mai ales impozitele pentru cei bogati. Guvernul a spus NU, noi suntem cei care decidem. Si asta e adevarul: Guvernul decide intotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune masurile, Guvernul roman le-a ales", explica directorul FMI, Dominique Strauss Kahn.
sursa: http://www.hotnews.ro/
marți, 18 mai 2010
NO Comment
Culmea Crizei in Romania (2):
S-a epuizat stocul de Ferrari... si mai sunt 5 cereri neonorate.
„Ferrari S.p.A. este un constructor italian de automobile supersport. Compania a fost înfiinţată în 1929 de Enzo Ferrari. De-a lungul timpului, compania a participat la multe curse auto, făcându-se remarcată mai ales în Formula 1. În 1969, fondatorul companiei a vândut divizia de maşini sport către Fiat pentru a-i asigura susţinerea financiară, dar a păstrat controlul diviziei motorsport până la moartea sa, în 1988.
Compania este prezentă şi în România, unde a livrat 25 de comenzi în anul 2009.”
duminică, 16 mai 2010
Dan Spataru - oameni de legenda
n. 2 octombrie 1939, Aliman, Constanţa - d. 8 septembrie 2004, Bucureşti
„Dan Spătaru s-a născut în octombrie 1939, într-o familie de învăţători, Gherghina şi Aurel Spătaru. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin şi la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) şi a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveştile bunicilor şi cântecelor interpretate părinţii. Când avea 12 ani însă, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o matuşa pentru a îndeplini dorinţa mamei "copiii mei să înveţe carte". Aici Dan a făcut liceul şi a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaş. A jucat la "Progresul", apoi la "Ştiinţa Bucureşti". În anul III la "Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport" a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat şcolii şi muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la "Casa Studenţilor" în anul 1962. A început cu muzică italiană, asta era la modă. Dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie. Tatăl său cânta la vioara.
Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a descoperit. L-a ascultat odată la "Mon Jardin" şi a făcut cu el lecţii. Primele bucăţi muzicale interpretate de Dan Spătaru, au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate şlagărele. Primul mare succes l-a avut cu "Măicuţa mea", de Temistocle Popa. În anul 1972 o cunoaşte pe viitoarea soţie, Sida, la "Teatrul Fantasio" din Constanţa. S-au căsătorit în 1974 şi au avut un copil, Dana. După mărturiile soţiei, Dan Spătaru a fost "familist convins" şi "un model de tătic". A fost o personalitate a lumii muzicale româneşti, a rezistat timpului, ne-a învăţat să-i acceptăm slăbiciunile şi a reuşit să-şi lase amprenta timbrului vocal în amintirea fiecăruia dintre noi. A urmat un lung sir de slagare si un succes la public incredibil. Tarancuta, Tarancuta, Nici O Lacrima, Nu-ti Sade Bine Cand Plangi, Nu M-am Gandit La Despartire, Oare, Oare, Iti Pare Rau”, In Randul Patru ori Drumurile Noastre sunt cantece pe care multa lume le stie inca pe de rost. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde: „prin 1967 am fost la un festival internaţional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute şi 19 secunde!“ Moartea lui Dan Spătaru in urma unui atac de cord a adus la înmormântarea lui peste 10000 de oameni. Mulţi vârstnici pentru care Dan Spătaru a însemnat un exemplu de voinţă. Ramane in memoria tutoror iubitorilor de muzica si slagarele sale sunt inca fredonate de marii artisti de astazi precum Paul Surugiu sau Rares Borlea."
sursa: wikipedia
„Dan Spătaru s-a născut în octombrie 1939, într-o familie de învăţători, Gherghina şi Aurel Spătaru. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin şi la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) şi a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveştile bunicilor şi cântecelor interpretate părinţii. Când avea 12 ani însă, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o matuşa pentru a îndeplini dorinţa mamei "copiii mei să înveţe carte". Aici Dan a făcut liceul şi a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaş. A jucat la "Progresul", apoi la "Ştiinţa Bucureşti". În anul III la "Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport" a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat şcolii şi muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la "Casa Studenţilor" în anul 1962. A început cu muzică italiană, asta era la modă. Dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie. Tatăl său cânta la vioara.
Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a descoperit. L-a ascultat odată la "Mon Jardin" şi a făcut cu el lecţii. Primele bucăţi muzicale interpretate de Dan Spătaru, au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate şlagărele. Primul mare succes l-a avut cu "Măicuţa mea", de Temistocle Popa. În anul 1972 o cunoaşte pe viitoarea soţie, Sida, la "Teatrul Fantasio" din Constanţa. S-au căsătorit în 1974 şi au avut un copil, Dana. După mărturiile soţiei, Dan Spătaru a fost "familist convins" şi "un model de tătic". A fost o personalitate a lumii muzicale româneşti, a rezistat timpului, ne-a învăţat să-i acceptăm slăbiciunile şi a reuşit să-şi lase amprenta timbrului vocal în amintirea fiecăruia dintre noi. A urmat un lung sir de slagare si un succes la public incredibil. Tarancuta, Tarancuta, Nici O Lacrima, Nu-ti Sade Bine Cand Plangi, Nu M-am Gandit La Despartire, Oare, Oare, Iti Pare Rau”, In Randul Patru ori Drumurile Noastre sunt cantece pe care multa lume le stie inca pe de rost. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde: „prin 1967 am fost la un festival internaţional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute şi 19 secunde!“ Moartea lui Dan Spătaru in urma unui atac de cord a adus la înmormântarea lui peste 10000 de oameni. Mulţi vârstnici pentru care Dan Spătaru a însemnat un exemplu de voinţă. Ramane in memoria tutoror iubitorilor de muzica si slagarele sale sunt inca fredonate de marii artisti de astazi precum Paul Surugiu sau Rares Borlea."
sursa: wikipedia
Toma Caragiu - oameni de legenda
n. 21 august 1925, Argos Orestiko Άργος Ορεστικό sau Hrupisti, Grecia - d. 4 martie 1977, Bucureşti
„Toma Caragiu, a fost unul dintre cei mai mari actori români de origine aromână, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a excelat şi în drame, unul dintre filmele sale de referinţă fiind Actorul şi sălbaticii (1975).
S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu si Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir.
Familia Caragiu se stabileşte la Ploieşti, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti. Actorul va declara mai târziu:
Colaboraţi la Wikicitat „...am copilărit şi am făcut şcoala la Ploieşti. Sunt deci ploieştean get-beget.”
—Toma Caragiu
Este cooptat în trupa de teatru a liceului şi scrie în revista liceului „Frământări”. Primeşte diploma de bacalaureat în vara anului 1945.
Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile şi intră la Conservatorul de Muzica şi Arta Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. În vacanţe susţine o vie muncă de animator cultural, adună în jurul său tineri artişti şi realizează spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan. Astfel, ia fiinţă „Brigada culturală Prahova”, nucleu ce se va transforma în 1947 în Teatrul Sindicatelor Unite din care se va naşte, în 1949, Teatrul de Stat Ploieşti.
Debutul pe o scenă adevarată se produce în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, când, student fiind, în anul III, i se încredinţează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia lui Ion Şahighian.
La 1 mai 1948 este angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Naţional. În 1949, la 24 ani, obţine diploma de absolvire a IATC.
La 1 aprilie 1951 se angajează la nou înfiinţatul Teatru de Stat din Constanţa unde joacă, printre altele, rolul Rică Venturiano din O noapte furtunoasă.
În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al Teatrului de Stat Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri.
În 1965, invitat de Liviu Ciulei, pleacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.
A jucat alături de alţi mari actori cum ar fi Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu etc.
A murit în mod tragic, sub darâmăturile blocului din Bucureşti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ [1]. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Viaţa personală
După primii ani de viaţă petrecuţi în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata şi cele două surori mai mici, Matilda şi Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploieşti [3], unde Toma termină liceul.
Se căsătoreşte în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu este dintre cele mai fericite [3]. Divorţul are loc în 1962, nu înainte de adoptarea unei fetiţe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007 : „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continuu meseria”[4] ), dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său [5].
În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, Bucureşti), tot actriţă, aflată şi ea la a doua căsnicie după divorţul de actorul şi dramaturgul Paul Ioachim[1]. Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită temperamentului mai aventuros al actriţei[1], [3]. După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăseşte în 1978 ţara şi se stabileşte în Statele Unite ale Americii, continuînd-şi viaţa recurgând la diverse expediente sub numele de Helen Cara-Chester.
Din 1964 actorul se mută în Bucureşti împreună cu soţia; cumpără o casă rustică în satul Brătuleşti, comuna Periş, aflată la cca. 29 km de Capitală, unde îşi petrece timpul liber [3] . Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moştenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.
În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film şi TV Alexandru Bocăneţ, venit să sărbătorească finalizarea filmului său „Gloria nu cîntă”, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul „Continental”) a fost distrus de cutremur până la etajul III ( Toma Caragiu locuia la etajul II ), dar cei doi au fost surprinşi încercând să fugă pe scări şi prinşi între dărâmături.
Una dintre surorile Maestrului, Matilda Caragiu (căsătorită Marioţeanu), (n. 1927), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiţă), (n. 1929), este o talentată sculptoriţă.”
sursa: wikipedia
„Toma Caragiu, a fost unul dintre cei mai mari actori români de origine aromână, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a excelat şi în drame, unul dintre filmele sale de referinţă fiind Actorul şi sălbaticii (1975).
S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu si Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir.
Familia Caragiu se stabileşte la Ploieşti, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti. Actorul va declara mai târziu:
Colaboraţi la Wikicitat „...am copilărit şi am făcut şcoala la Ploieşti. Sunt deci ploieştean get-beget.”
—Toma Caragiu
Este cooptat în trupa de teatru a liceului şi scrie în revista liceului „Frământări”. Primeşte diploma de bacalaureat în vara anului 1945.
Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile şi intră la Conservatorul de Muzica şi Arta Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. În vacanţe susţine o vie muncă de animator cultural, adună în jurul său tineri artişti şi realizează spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan. Astfel, ia fiinţă „Brigada culturală Prahova”, nucleu ce se va transforma în 1947 în Teatrul Sindicatelor Unite din care se va naşte, în 1949, Teatrul de Stat Ploieşti.
Debutul pe o scenă adevarată se produce în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, când, student fiind, în anul III, i se încredinţează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia lui Ion Şahighian.
La 1 mai 1948 este angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Naţional. În 1949, la 24 ani, obţine diploma de absolvire a IATC.
La 1 aprilie 1951 se angajează la nou înfiinţatul Teatru de Stat din Constanţa unde joacă, printre altele, rolul Rică Venturiano din O noapte furtunoasă.
În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al Teatrului de Stat Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri.
În 1965, invitat de Liviu Ciulei, pleacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.
A jucat alături de alţi mari actori cum ar fi Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu etc.
A murit în mod tragic, sub darâmăturile blocului din Bucureşti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ [1]. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Viaţa personală
După primii ani de viaţă petrecuţi în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata şi cele două surori mai mici, Matilda şi Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploieşti [3], unde Toma termină liceul.
Se căsătoreşte în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu este dintre cele mai fericite [3]. Divorţul are loc în 1962, nu înainte de adoptarea unei fetiţe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007 : „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continuu meseria”[4] ), dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său [5].
În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, Bucureşti), tot actriţă, aflată şi ea la a doua căsnicie după divorţul de actorul şi dramaturgul Paul Ioachim[1]. Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită temperamentului mai aventuros al actriţei[1], [3]. După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăseşte în 1978 ţara şi se stabileşte în Statele Unite ale Americii, continuînd-şi viaţa recurgând la diverse expediente sub numele de Helen Cara-Chester.
Din 1964 actorul se mută în Bucureşti împreună cu soţia; cumpără o casă rustică în satul Brătuleşti, comuna Periş, aflată la cca. 29 km de Capitală, unde îşi petrece timpul liber [3] . Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moştenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.
În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film şi TV Alexandru Bocăneţ, venit să sărbătorească finalizarea filmului său „Gloria nu cîntă”, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul „Continental”) a fost distrus de cutremur până la etajul III ( Toma Caragiu locuia la etajul II ), dar cei doi au fost surprinşi încercând să fugă pe scări şi prinşi între dărâmături.
Una dintre surorile Maestrului, Matilda Caragiu (căsătorită Marioţeanu), (n. 1927), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiţă), (n. 1929), este o talentată sculptoriţă.”
sursa: wikipedia
Ioana Radu - oameni de legenda
n. 17 februarie 1917 — d. 18 septembrie 1990
„Pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, studiază la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, unde profesoara de muzică, Elena Simionescu, îi cultivă dragostea pentru cântecul lăutăresc şi mai ales pentru romanţă. După un periplu la Calafat şi Corabia, în 1936, din cauza situaţiei financiare precare, şi-a părăsit soţul stabilindu-se la Bucureşti. După câteva înregistrări la Radio, la propunerea dirijorului Alfred Alessandrescu, participă, şi se califică – alături de Rodica Bujor (Eugenia Nedelea) – la concursul de muzică populară organizat de Radio, la care erau înscrişi peste 800 de interpreţi, cu numele de artistă Ioana Radu, pe care i-l dă compozitorul Ion Filionescu.
În 1947, la sărbătorirea a 40 de ani de carieră a compozitorului Grigoraş Dinicu, la Ateneul Român, a cântat împreună cu Maria Tănase, Rodica Bujor, Fănică Luca şi Ion Luican, având drept acompaniament Orchestra „Barbu Lăutaru”. Ulterior, a fost angajată la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase”, unde cânta şi Maria Tănase, iar apoi la Circul de Stat.
Considerată cea mai importantă cântăreaţă de romanţe, a interpretat o serie de piese compuse special pentru ea: Am început să-mbătrânesc, Aş vrea iar anii tinereţii (Henry Mălineanu), Mi-e dor (N. Danielescu) sau La umbra nucului bătrân (Ionel Fernic). Într-un turneu, pe şoseaua Orşova-Caransebeş, autobuzul care transporta artiştii a fost implicat într-un accident de circulaţie, Ioana Radu a fost grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pe viaţă.
Spectacolele de adio, de retragere din viaţa muzicală le-a dat în Timişoara, Arad şi Cluj-Napoca, pe stadioane, datorită mulţimii oamenilor care doreau să fie alături de marea artistă. A participat la mai multe ediţii ale Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, de la Târgovişte. În 1986 Ion Popescu-Gopo a inclus-o în documentarul Bucureştiul ieri, Bucureştiul azi, Bucureştiul mâine. Această „redutabilă ambasadoare a cântecului românesc” mărturisea: „pentru mine romanţa este raţiunea de a fi! Am iubit-o, am cântat-o, am adunat-o şi am risipit-o”.”
sursa: wikipedia
„Pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, studiază la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, unde profesoara de muzică, Elena Simionescu, îi cultivă dragostea pentru cântecul lăutăresc şi mai ales pentru romanţă. După un periplu la Calafat şi Corabia, în 1936, din cauza situaţiei financiare precare, şi-a părăsit soţul stabilindu-se la Bucureşti. După câteva înregistrări la Radio, la propunerea dirijorului Alfred Alessandrescu, participă, şi se califică – alături de Rodica Bujor (Eugenia Nedelea) – la concursul de muzică populară organizat de Radio, la care erau înscrişi peste 800 de interpreţi, cu numele de artistă Ioana Radu, pe care i-l dă compozitorul Ion Filionescu.
În 1947, la sărbătorirea a 40 de ani de carieră a compozitorului Grigoraş Dinicu, la Ateneul Român, a cântat împreună cu Maria Tănase, Rodica Bujor, Fănică Luca şi Ion Luican, având drept acompaniament Orchestra „Barbu Lăutaru”. Ulterior, a fost angajată la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase”, unde cânta şi Maria Tănase, iar apoi la Circul de Stat.
Considerată cea mai importantă cântăreaţă de romanţe, a interpretat o serie de piese compuse special pentru ea: Am început să-mbătrânesc, Aş vrea iar anii tinereţii (Henry Mălineanu), Mi-e dor (N. Danielescu) sau La umbra nucului bătrân (Ionel Fernic). Într-un turneu, pe şoseaua Orşova-Caransebeş, autobuzul care transporta artiştii a fost implicat într-un accident de circulaţie, Ioana Radu a fost grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pe viaţă.
Spectacolele de adio, de retragere din viaţa muzicală le-a dat în Timişoara, Arad şi Cluj-Napoca, pe stadioane, datorită mulţimii oamenilor care doreau să fie alături de marea artistă. A participat la mai multe ediţii ale Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, de la Târgovişte. În 1986 Ion Popescu-Gopo a inclus-o în documentarul Bucureştiul ieri, Bucureştiul azi, Bucureştiul mâine. Această „redutabilă ambasadoare a cântecului românesc” mărturisea: „pentru mine romanţa este raţiunea de a fi! Am iubit-o, am cântat-o, am adunat-o şi am risipit-o”.”
sursa: wikipedia
sâmbătă, 15 mai 2010
Maria Tanase - oameni de legenda
n. 25 septembrie 1913, Bucureşti - d. 22 iunie 1963
„S-a născut în Bucureşti (mahalaua Cărămidarilor), ca al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu, zona (Făgăraş) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. De mică a venit în contact cu cântecul, atât mama cât şi tatăl fiind mari iubitori ai cântecului popular şi ai muzicii în general. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural "Cărămidarii de Jos" din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului "Ion Heliade Rădulescu", unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină. Mai târziu, cu ajutorul gazetarului Sandu Eliad pătrunde în atmosfera unui cenaclu al tinerilor intelectuali, ai cărui membri o vor sfătui să-şi valorifice însuşirile artistice şi să urce pe scenă. Debutul va avea loc la teatrul de revistă condus de Constantin Tănase. Apare pentru prima dată pe 2 iunie 1934 în revista "Cărăbuş-Express" cu pseudonimul, dăruit de Constantin Tănase, Mary Atanasiu.
Maria Tănase
A devenit celebră abia în anul 1938, când a înregistrat primele cântece pentru Societatea Româna de Radio, care însă au fost distruse în 1940 de Garda de Fier, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei, ca etnologul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul prototip pentru „Cine iubeşte şi lasă”, frate al pictorului Victor Brauner) şi jurnalistul Ştefan Roll. A avut o relaţie cu premierul Armand Călinescu, ucis de un comando legionar. In 1939 la New York,în cadrul expoziţiei internaţionale "World's Fair", Maria Tănase a fost prezentă artistic, prin câtecele româneşti. A concertat atunci atât la standul reprezentând România, cât şi pe scena din Flushing Meadows-Corona Park, unde a avut loc această grandioasă expoziţie mondială.
În anul 1940, după cooptarea la guvernare a Mişcării Legionare, muzica de petreceri, populară, a fost interzisă la difuzare pe terase, grădini, etc. Era decretat doliu naţional, "Regimul Pompelor Funebre". În acea perioadă, unii difuzori nu au respectat interdicţia impusă de noul guvern, astfel încât au fost distruse cu toporul multe înregistrări ale Mariei Tănase, de către legionari zeloşi. Atunci au fost sparte şi matriţe ale casei de discuri Columbia, de pe Calea Victoriei.
Maria Tănase a reprezentat România, ca şi alţi artişti (Constantin Brâncuşi), la Expoziţia Mondială de la Paris din anul 1938.
După o călătorie în Turcia, a organizat o serie de spectacole pentru soldaţii răniti pe front, alături de nume importante din cultura românească, precum George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase.
Maria Tănase a fost şi agentă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) condus de Eugen Cristescu.
În anul 1963, Maria Tănase a aflat în timpul unui turneu că avea cancer la plămâni, fiind fumătoare înrăită, şi că ar mai fi o şansă să scape dacă întrerupe turneul şi se operează urgent. Artista s-a gândit, s-a răzgândit, şi-n cele din urmă a refuzat, dându-şi seama că nu mai are nicio şansă, şi a dus turneul la bun sfârşit. Cancerul a afectat grav plămânii, artista cântând cu dificultate, gâfâind. Pe 19 iunie 1963 a avut ultimul spectacol, la Hunedoara. La un moment dat, simţindu-se din ce în ce mai rău, a zis:
Colaboraţi la Wikicitat „Fraţilor, eu nu mai pot! Am cancer la plămâni şi o să mor în curând! De-acuma nu mă veţi mai vedea niciodată!”
Lumea când a auzit-o, a început să plângă. Pe 22 iunie 1963, la Spitalul Fundeni, Maria Tănase era pe patul de moarte. La ora 14:10 a deschis ochii şi s-a uitat în jur ca la ceva străin şi apoi a închis ochii pentru totdeauna.”
Sursa: wikipedia
„S-a născut în Bucureşti (mahalaua Cărămidarilor), ca al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu, zona (Făgăraş) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. De mică a venit în contact cu cântecul, atât mama cât şi tatăl fiind mari iubitori ai cântecului popular şi ai muzicii în general. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural "Cărămidarii de Jos" din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului "Ion Heliade Rădulescu", unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină. Mai târziu, cu ajutorul gazetarului Sandu Eliad pătrunde în atmosfera unui cenaclu al tinerilor intelectuali, ai cărui membri o vor sfătui să-şi valorifice însuşirile artistice şi să urce pe scenă. Debutul va avea loc la teatrul de revistă condus de Constantin Tănase. Apare pentru prima dată pe 2 iunie 1934 în revista "Cărăbuş-Express" cu pseudonimul, dăruit de Constantin Tănase, Mary Atanasiu.
Maria Tănase
A devenit celebră abia în anul 1938, când a înregistrat primele cântece pentru Societatea Româna de Radio, care însă au fost distruse în 1940 de Garda de Fier, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei, ca etnologul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul prototip pentru „Cine iubeşte şi lasă”, frate al pictorului Victor Brauner) şi jurnalistul Ştefan Roll. A avut o relaţie cu premierul Armand Călinescu, ucis de un comando legionar. In 1939 la New York,în cadrul expoziţiei internaţionale "World's Fair", Maria Tănase a fost prezentă artistic, prin câtecele româneşti. A concertat atunci atât la standul reprezentând România, cât şi pe scena din Flushing Meadows-Corona Park, unde a avut loc această grandioasă expoziţie mondială.
În anul 1940, după cooptarea la guvernare a Mişcării Legionare, muzica de petreceri, populară, a fost interzisă la difuzare pe terase, grădini, etc. Era decretat doliu naţional, "Regimul Pompelor Funebre". În acea perioadă, unii difuzori nu au respectat interdicţia impusă de noul guvern, astfel încât au fost distruse cu toporul multe înregistrări ale Mariei Tănase, de către legionari zeloşi. Atunci au fost sparte şi matriţe ale casei de discuri Columbia, de pe Calea Victoriei.
Maria Tănase a reprezentat România, ca şi alţi artişti (Constantin Brâncuşi), la Expoziţia Mondială de la Paris din anul 1938.
După o călătorie în Turcia, a organizat o serie de spectacole pentru soldaţii răniti pe front, alături de nume importante din cultura românească, precum George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase.
Maria Tănase a fost şi agentă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) condus de Eugen Cristescu.
În anul 1963, Maria Tănase a aflat în timpul unui turneu că avea cancer la plămâni, fiind fumătoare înrăită, şi că ar mai fi o şansă să scape dacă întrerupe turneul şi se operează urgent. Artista s-a gândit, s-a răzgândit, şi-n cele din urmă a refuzat, dându-şi seama că nu mai are nicio şansă, şi a dus turneul la bun sfârşit. Cancerul a afectat grav plămânii, artista cântând cu dificultate, gâfâind. Pe 19 iunie 1963 a avut ultimul spectacol, la Hunedoara. La un moment dat, simţindu-se din ce în ce mai rău, a zis:
Colaboraţi la Wikicitat „Fraţilor, eu nu mai pot! Am cancer la plămâni şi o să mor în curând! De-acuma nu mă veţi mai vedea niciodată!”
Lumea când a auzit-o, a început să plângă. Pe 22 iunie 1963, la Spitalul Fundeni, Maria Tănase era pe patul de moarte. La ora 14:10 a deschis ochii şi s-a uitat în jur ca la ceva străin şi apoi a închis ochii pentru totdeauna.”
Sursa: wikipedia
marți, 11 mai 2010
criza pentru unii, belsug pentru altii
In timp ce salariile si pensiile sunt micsorate in Romania se investe:
1 km de bordura costa 1 miliard de lei vechi, iar daca pe drumul rutier sunt si spatii verzi 1 km de bordura ajunge la 2 miliarde de lei vechi. In Romania exista o singura firma care se ocupa cu borduri si care este binenteles a lui Videanu prin intermediul rudelor. Un mic exemplu de clientela politica - PDL.
Nici nu mai vorbim de investitiile in: telefoane mobile de ultima generatie, masini de teren, clame de birou, prezervative(cel putin asta e trecut in acte) si alte „necesitati absolute”...
„Clientela primariilor si a institutiilor de stat traieste inca bine de pe urma vesnicelor borduri, placi de marmura, sali de sport sau pasaje achitate la supra-pret. Ar fi insa bine ca cineva sa spuna totusi stop, daca nu vrem sa ne adancim in saracie.
In timp ce se statul se imprumuta de la FMI pentru salarii si pensii, seful guvernului a gasit in pusculita 2,5 milioane de lei pentru o sala de sport in Rachitele, comuna sa natala.
Vorbim despre o arena cu 140 de locuri si un teren de handbal. In locul viitoarei sali de sport exista deja doua terenuri: unul de volei si altul de fotbal.
Directorul scolii spune ca tineretul are nevoie de miscare, doar ca tineret nu prea exista in sat…
Bune, proaste, obligatoriu drumurile din Romania au nevoie de borduri. Si unde nu mai incap pe un rand, le inaltam. Pentru ca nu putem sa le punem si in subteran, imbogatim metroul cu marmura de calitate. Iar la Bistrita, Consiliul Judetean investeste... anti-criza.
12 primarii din judet sunt in prag de faliment, dar sediul de la oras trebuie sa arate perfect. Un milion de lei s-au alocat pentru modernizare.
Inapoi la Bucuresti, unde podurile precum cel de la Pipera si-a dublat valoarea din timpul constructiei. Cum poti reusi asa ceva? Pai, proiectezi prost, peste conductele de apa ale orasului, dupa care reproiectezi si carpesti din mers de vreo sase ori pana il duci la 11 milioane de euro.
In final trebuie sa recunoastem ca atunci cand vrei sa ai sanse de reusita ai nevoie de avocati buni. Asa ca Loteria Romana si-a angajat unii pentru consultanta cu 13,5 milioane de lei.”
1 km de bordura costa 1 miliard de lei vechi, iar daca pe drumul rutier sunt si spatii verzi 1 km de bordura ajunge la 2 miliarde de lei vechi. In Romania exista o singura firma care se ocupa cu borduri si care este binenteles a lui Videanu prin intermediul rudelor. Un mic exemplu de clientela politica - PDL.
Nici nu mai vorbim de investitiile in: telefoane mobile de ultima generatie, masini de teren, clame de birou, prezervative(cel putin asta e trecut in acte) si alte „necesitati absolute”...
„Clientela primariilor si a institutiilor de stat traieste inca bine de pe urma vesnicelor borduri, placi de marmura, sali de sport sau pasaje achitate la supra-pret. Ar fi insa bine ca cineva sa spuna totusi stop, daca nu vrem sa ne adancim in saracie.
In timp ce se statul se imprumuta de la FMI pentru salarii si pensii, seful guvernului a gasit in pusculita 2,5 milioane de lei pentru o sala de sport in Rachitele, comuna sa natala.
Vorbim despre o arena cu 140 de locuri si un teren de handbal. In locul viitoarei sali de sport exista deja doua terenuri: unul de volei si altul de fotbal.
Directorul scolii spune ca tineretul are nevoie de miscare, doar ca tineret nu prea exista in sat…
Bune, proaste, obligatoriu drumurile din Romania au nevoie de borduri. Si unde nu mai incap pe un rand, le inaltam. Pentru ca nu putem sa le punem si in subteran, imbogatim metroul cu marmura de calitate. Iar la Bistrita, Consiliul Judetean investeste... anti-criza.
12 primarii din judet sunt in prag de faliment, dar sediul de la oras trebuie sa arate perfect. Un milion de lei s-au alocat pentru modernizare.
Inapoi la Bucuresti, unde podurile precum cel de la Pipera si-a dublat valoarea din timpul constructiei. Cum poti reusi asa ceva? Pai, proiectezi prost, peste conductele de apa ale orasului, dupa care reproiectezi si carpesti din mers de vreo sase ori pana il duci la 11 milioane de euro.
In final trebuie sa recunoastem ca atunci cand vrei sa ai sanse de reusita ai nevoie de avocati buni. Asa ca Loteria Romana si-a angajat unii pentru consultanta cu 13,5 milioane de lei.”
drumuri de Romania
Toata reteaua de autostrazi a ramas numai pe hartie, iar calitatea drumurilor existente a dus Romania pe locul 129 in lume la acest capitol, din 133. Doar patru tari au drumuri mai proaste decat noi: Paraguai, Timorul de Est, Bosnia si Mongolia.
Romania are 198.817 km de drumuri rutiere, din care: 43% din drumurile din Romania nu sunt asfaltate si doar 29.2% din totalul drumurilor din Romania sunt modernizate. Numarul de kilometri de autostrada disponbil soferilor romani pe teritoriul tarii are o valoare cu trei cifre – 321, iar aceasta nu va creste deloc in 2010. Desi CNADNR are un buget de 720 milioane de euro pentru autostrazi in 2010, Executivul nu va dispune constructia niciunui metru de autostrada in decursul acestui an, pe motiv ca nu sunt fonduri suficiente nici macar pentur cunstructia unui kilometru de autostrada.
Ca lungime, retelele de transport feroviar si rutier din Romania se claseaza in top 10 la nivel european, dar daca ne raportam la densitatea infrastructurii pe kilometru patrat suntem printre codasii continentului.
Romania are 198.817 km de drumuri rutiere, din care: 43% din drumurile din Romania nu sunt asfaltate si doar 29.2% din totalul drumurilor din Romania sunt modernizate. Numarul de kilometri de autostrada disponbil soferilor romani pe teritoriul tarii are o valoare cu trei cifre – 321, iar aceasta nu va creste deloc in 2010. Desi CNADNR are un buget de 720 milioane de euro pentru autostrazi in 2010, Executivul nu va dispune constructia niciunui metru de autostrada in decursul acestui an, pe motiv ca nu sunt fonduri suficiente nici macar pentur cunstructia unui kilometru de autostrada.
Ca lungime, retelele de transport feroviar si rutier din Romania se claseaza in top 10 la nivel european, dar daca ne raportam la densitatea infrastructurii pe kilometru patrat suntem printre codasii continentului.
luni, 10 mai 2010
criza - un dezastru economic
Salarii mai mici cu 25 la suta si pensii mai mici cu 15 la suta... Dar asta e doar inceputul si nu sunt singurile venituri care vor fi micsorate. Avem de achitat o nota de plata bogata pentru o clientela politica „nevinovata”. Atunci cand statul se imprumuta, preventiv, inainte chiar de a fi afectati de criza, guvernantii nostri au fost avertizati de economistii si bancherii europeni ca este primul lucru care nu se face in pragul unei crize... Adevarul e ca parlamentarii de azi ca si boierii vechi din divanul tarii au ramas aceeasi sugatori de sange, la fel de indiferenti la suferintele prostimii si la fel de ingrijorati de averile proprii ca si in cele mai vechi timpuri. Din pacate naivii care isi inchipuie ca vom iesi din aceasta criza se insala amarnic. In primul rand ca noi europenii nu vom iesi vreodata din criza inaintea americanilor, iar acestia nu dau nici un semn ca vor iesi din criza, ba dinpotriva. In al doilea rand criza de la americani se adanceste pentru ca si ei la randul lor au de achitat nota de plata pentru doua razboaie (Irak si Afganistan) pe care se pare ca din ce in ce nu si le mai pot permite. Cheltuielile cu salariile soldatilor si ofiterilor americani sunt mai mari decat era cazul si nu mai sunt bani pentru plata armamentului si a tehnicii militare din dotare. De asemenea daca se vor baga masini pe curent electric, nu vom mai cumpara petrol si nu vom mai plati americanilor pentru noi barili de petrol. Se inchide astfel un cerc vicios fara iesire. Dar ce se va intampla cu economia americana atunci cand americanii nu vor mai primi bani pentru barilii de petrol? Asta sigur nu le va placea si iar putea baga intr-o criza financiara definitiva si fara iesire. Tinand cont de dimensiunea cheltuielor pe armament si de bugetul colosal al armatei, economia americana ar trebui regandita din temelii.
Nici nu mai vorbesc despre vulcanul din Islanda care ar putea ingropa traficul aerian european care ar fi putut provoca el singur o criza financiara, dar avand deja una nu face decat sa o adanceasca...
Asa ca: „750 de miliarde de euro este suma asupra căreia au căzut de acord azi-noapte miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană, care au aprobat un plan de sprijin istoric pentru ţările din zona euro afectate de criza financiară” par bani aruncati pe apa sambetei.
Presupunand prin absurd ca am iesi vreodata din criza dupa ani si ani de zile in care incepe sa functioneze cat de cat economia statelor din vest, ar mai dura foarte mult timp pana ar incepe sa functioneze si la noi economia si extrem de greoi, cu cresteri de 1-2 la suta pe an nicidecum cum a fost in anii trecuti.
Nici nu mai vorbesc despre vulcanul din Islanda care ar putea ingropa traficul aerian european care ar fi putut provoca el singur o criza financiara, dar avand deja una nu face decat sa o adanceasca...
Asa ca: „750 de miliarde de euro este suma asupra căreia au căzut de acord azi-noapte miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană, care au aprobat un plan de sprijin istoric pentru ţările din zona euro afectate de criza financiară” par bani aruncati pe apa sambetei.
Presupunand prin absurd ca am iesi vreodata din criza dupa ani si ani de zile in care incepe sa functioneze cat de cat economia statelor din vest, ar mai dura foarte mult timp pana ar incepe sa functioneze si la noi economia si extrem de greoi, cu cresteri de 1-2 la suta pe an nicidecum cum a fost in anii trecuti.
cand alegi cu inima
„Daca eu ajung in rai si tu in iad, eu imi cer transferul.”
Daca eu ajung in iad si tu in rai, eu cer anularea transferului.
Daca eu ajung in iad si tu in rai, eu cer anularea transferului.
sâmbătă, 8 mai 2010
manipulare pentru totdeauna
Dupa 20 de ani de la revolutie, prostii (din ce in ce mai multi) care cred mizeriile de la televiziuni ca Pro-tv sau Antena 1 in principal si toate celelalte televiziuni in general, se lasa influentati si manipulati fara a-si mai pune vreodata problema sa-si foloseasca propriul cap. Daca ai pe altii care sa-ti spuna ce sa gandesti, cum sa te comporti, cum sa vorbesti si ce sa faci zi si noapte, etc. atunci pentru ce sa mai traiesti? asa ca un robot imbecil care n-are nici o valoare si nici un scop in viata. Dar mai bine zis care viata? ca asta nu e viata, e o cacialma.
ingamfarea prostiei
Era o vorba din batrani care este pe atat de veche pe cat e de adevarata: „Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul.” Exista in unii dintre noi, din pacate din ce in ce mai multi, un tupeu si o aroganta de toata jena. Prostul din ziua de astazi e asa de batut in cap incat nu realizeaza cata greata provoaca atunci cand incearca sa explice ceva sau cand da invataturi din viata lui „extrem de bogata”. Oameni bolnavi pana in maduva oaselor sau mai bine zis pana in adancul propriei constiinte pozeaza in sfinti si isi inchipuie ca au dreptul sa dea exemple de morala cand ei habar nu au ce inseamna adevarul sau bunul simt. Oameni garboviti de pacate si de nenorocirile pe care le provoaca zi de zi isi impopotioneaza trupul manjit de dragostea pentru bani si placeri trupesti si arata cu degetul si scuipa pe cei ce nu au cunoscut nici macar traiul decent fara cele mai elementare lipsuri, darmite pe (traiul)cel de fite sau pe (traiul) cel de lux...
joi, 6 mai 2010
Iordanul, râul unde a fost botezat Iisus, ar putea sa dispara complet in 2011
"Iordanul, râul unde a fost botezat Iisus Hristos, potrivit traditiei crestine, nu mai este acum decat un fir de apa poluata si ar putea sa dispara complet pana la sfarsitul anului 2011, a avertizat luni un grup pentru protectia mediului, citat de AFP.
Celebrul râu "a fost redus la un simplu parau in sudul lacului Tiberiada, secat de supraexploatarea apelor sale, devastat de poluare", spune asociatia Prietenii Pamantului/Orientul Mijlociu (FoEME), intr-un raport care va fi prezentat luni la Amman.
Potrivit sursei citate, 98% din apele raului sunt deturnate de Israel, Siria - care exploateaza afluentul sau, Iarmuc - si Iordania.
Iordanul, care in trecut deversa anual 1,3 miliarde de metri cubi de apa dulce in Marea Moarta, nu mai aduce in prezent decat 20 - 30 de milioane, ceea ce are ca efect scaderea nivelului acestei mari sarate cu un metru pe an.
"Fara actiuni concrete, ne putem astepta la secarea completa a cursului inferior al Iordanului pana la sfarsitul lui 2011", sustine organizatia.
Singura solutie pentru salvarea raului este stoparea exploatarii intensive si deversarea unor cantitati mai mari de apa dulce in cursul inferior. In opinia FoEME, Israelul are un rol mai important de jucat aici, datorita cantitatii mai mari de ape deturnate de statul evreu, dar si a avansului tehnologic pe care il detine.
Raportul afirma ca o gestiune mai buna ar permite Israelului sa economiseasca anual 517 milioane de metri cubi de apa dulce iar Iordaniei 305 milioane.
In ciuda nivelului alarmant al poluarii, mii de pelerini continua in fiecare an sa repete ritualul botezarii lui Iisus. "
Celebrul râu "a fost redus la un simplu parau in sudul lacului Tiberiada, secat de supraexploatarea apelor sale, devastat de poluare", spune asociatia Prietenii Pamantului/Orientul Mijlociu (FoEME), intr-un raport care va fi prezentat luni la Amman.
Potrivit sursei citate, 98% din apele raului sunt deturnate de Israel, Siria - care exploateaza afluentul sau, Iarmuc - si Iordania.
Iordanul, care in trecut deversa anual 1,3 miliarde de metri cubi de apa dulce in Marea Moarta, nu mai aduce in prezent decat 20 - 30 de milioane, ceea ce are ca efect scaderea nivelului acestei mari sarate cu un metru pe an.
"Fara actiuni concrete, ne putem astepta la secarea completa a cursului inferior al Iordanului pana la sfarsitul lui 2011", sustine organizatia.
Singura solutie pentru salvarea raului este stoparea exploatarii intensive si deversarea unor cantitati mai mari de apa dulce in cursul inferior. In opinia FoEME, Israelul are un rol mai important de jucat aici, datorita cantitatii mai mari de ape deturnate de statul evreu, dar si a avansului tehnologic pe care il detine.
Raportul afirma ca o gestiune mai buna ar permite Israelului sa economiseasca anual 517 milioane de metri cubi de apa dulce iar Iordaniei 305 milioane.
In ciuda nivelului alarmant al poluarii, mii de pelerini continua in fiecare an sa repete ritualul botezarii lui Iisus. "
Zborurile pasarilor se amana si ele din ce in ce mai des
„Schimbarile de climat afecteaza comportamentul pasarilor intr-un ritm fara precedent, spun oamenii de stiinta. In jur de 20 de miliarde de zburatoare si-au schimbat deja cursul de zbor, iar multe dintre ele aleg tot mai mult sedentarismul in detrimentul migratiei. In cadrul unui congres la care au participat 200 de experti in migratia pasarilor, ornitologul spaniol Miguel Ferre a declarat ca singurul mare factor usor de identificat din spatele acestui fenomen, ce implica 70% din pasarile migratoare ale lumii, il reprezinta schimbarile climatice. „Pasarile migratoare de distanta lunga parcurg distante mai scurte, in timp ce pasarile migratoare de distanta scurta devin sedentare”, a spus Ferrer. Ceea ce afecteaza semnificativ tot ce fac pasarile migratoare, de la obiceiurile de imperechere la diversitatea genetica”.”
miercuri, 5 mai 2010
10 exemple ce ar putea fi prezentate drept “ecocide”
„1.„Nisipurile petrolifere” din Alberta, Canada
Potrivit Greenpeace, emisiile generate de extractiile de petrol din nisipul gudronat al provinciei canadiene ar putea creste de la 127 la 140 de milioane de tone pana in 2020, depasindu-le pe cele produse acum in Australia, Portugalia, Irlanda si Danemarca. Daca exploatarea s-ar extinde, asa cum se planuieste, ar duce la mari pierderi din padurea boreala si mlastinile aflate pe un teritoriu de dimensiunea Angliei.
2. Insula de plastic din Pacificul de Nord
O portiune din Oceanul Pacific impanzita cu 100 de milioane de tone de farame de plastic si capace de sticla, despre care se spune ca ar fi de dimensiunea statului Texas.
3. Delta fluviului Niger
Companiile petroliere au extras petrol de aici timp de 50 de ani, fara a exista o supraveghere a conditiilor de mediu, iar delta, inconjurata de conflicte si de saracie, s-a apropiat cu pasi siguri de un dezastru ecologic. Satenii se chinuiesc sa traiasca de pe urma pamantului si a apei otravite dupa ani de zile de scurgeri de petrol, scrie The Guardian.
4. Tribul Dongria Kondh
Membrii acestui trib se aduna pe culmea muntelui Niyamgiri, ridicat la statut de zeu, pentru a protesta impotriva intentiei companiei Vedanta Resources de a extrage bauxita din muntele cu pricina. Se crede ca exploatatia miniera ar urma sa distruga padurile de care depinde pentru supravietuire comunitatea Dongria Kondh si sa ameninte si traiul altor cateva mii de membri ai tribului Kondh, care traieste in apropiere.
5. Retezarea unui varf de munte
Este vorba de o forma de minerit cu explozibil, prin care sunt indepartate sute de metri din piscul unui munte pentru obtinerea carbunelui. Un exemplu este exploatarea miniera din Virginia de Vest, SUA.
6. Linfen, China
Este considerat cel mai poluat oras de pe pamant, aflandu-se in miezul unui cordon industrial de circa 20 de kilometri, format din topitorii de fier, instalatii de topit si fabrici de ciment, si fiind afecatat de cele 50 de milioane de tone de carbune extrase anual.
7. Deversari toxice in Ecuador
Se presupune ca, timp de 20 de ani, compania Chevron Texaco ar fi deversat miliarde de galoane de petrol brut si deseuri toxice in jungla amazoniana.
8. Padurea tropicala amazoniana
Considerata un factor stabilizator foarte important in reglarea climatului global, padurea tropicala amazoniana este devastata de exploatarea forestiera, extinderea recoltelor si productia de carne de vita. Previziunile spun ca aproape 60% din suprafata ei ar putea fi stearsa de pe fata pamantului sau serios afectata pana in 2030.
9. Deseuri spatiale
De la rachete spatiale uzate pana la sateliti defuncti, milioanele de ramasite care plutesc pe orbita Pamantului au atins un nivel ingrijorator.
10. Minerit la mare adancime
Industria de extractie subacvatica a mineralelor incepe sa-i alarmeze pe biologii marini si pe activistii de mediu, care avertizeaza ca mineritul de aur, argint si cupru de pe fundul marilor ar putea reprezenta o noua forma de dezastru ecologic. Fragilul ecosistem de pe fundul marii reprezinta o lume despre care oamenii stiu foarte putine deocamdata.”
sursa: http://www.hotnews.ro/
Deci, cam ce importanta are Earth-hour ?!
De asemenea:
- pe muntele Everest sunt peste 2000 kg de deseuri in zona mortii
- mii de kilometri patrati de plastic plutitor in Oceanul Atlantic
„Cercetatorii au identificat o noua problema ce ameninta ecosistemul oceanelor: un morman de ramasite de plastic asemanatoare confetiului, intinse pe mii de kilometri patrati, intr-o regiune indepartata a Oceanului Atlantic. Gramada plutitoare de gunoi, greu de observat de la suprafata, a fost examinata de doua grupuri de oameni de stiinta americani. Studiul lor descrie o compozitie de microparticule similara cu cea a insulei din deseuri casnice din Oceanul Pacific, care are o suprafata de circa cinci ori mai mare decat cea a Marii Britanii. Ramasitele de plastic care plutesc pe apa oceanelor sunt daunatoare pestilor, mamiferelor marine si, in ultima istanta, oamenilor aflati in fruntea lantului trofic. Aceste bucatele de plastic, pe care pestii nu le pot deosebi de plancton, sunt periculoase pentru ca pot absorbi chimicale daunatoare aflate in oceane. Dupa estimarile Organizatiei Natiunilor Unite, 46.000 de bucati de plastic nu mai mari decat o moneda plutesc pe fiecare metru patrat din suprafata oceanelor lumii. O lucrare citata de Administratia Nationala Oceanica si Atmosferica din Statele Unite sustine ca pana la 100.000 de mamifere marine ar putea muri in fiecare an din cauza deseurilor care plutesc pe apa oceanelor.”
Potrivit Greenpeace, emisiile generate de extractiile de petrol din nisipul gudronat al provinciei canadiene ar putea creste de la 127 la 140 de milioane de tone pana in 2020, depasindu-le pe cele produse acum in Australia, Portugalia, Irlanda si Danemarca. Daca exploatarea s-ar extinde, asa cum se planuieste, ar duce la mari pierderi din padurea boreala si mlastinile aflate pe un teritoriu de dimensiunea Angliei.
2. Insula de plastic din Pacificul de Nord
O portiune din Oceanul Pacific impanzita cu 100 de milioane de tone de farame de plastic si capace de sticla, despre care se spune ca ar fi de dimensiunea statului Texas.
3. Delta fluviului Niger
Companiile petroliere au extras petrol de aici timp de 50 de ani, fara a exista o supraveghere a conditiilor de mediu, iar delta, inconjurata de conflicte si de saracie, s-a apropiat cu pasi siguri de un dezastru ecologic. Satenii se chinuiesc sa traiasca de pe urma pamantului si a apei otravite dupa ani de zile de scurgeri de petrol, scrie The Guardian.
4. Tribul Dongria Kondh
Membrii acestui trib se aduna pe culmea muntelui Niyamgiri, ridicat la statut de zeu, pentru a protesta impotriva intentiei companiei Vedanta Resources de a extrage bauxita din muntele cu pricina. Se crede ca exploatatia miniera ar urma sa distruga padurile de care depinde pentru supravietuire comunitatea Dongria Kondh si sa ameninte si traiul altor cateva mii de membri ai tribului Kondh, care traieste in apropiere.
5. Retezarea unui varf de munte
Este vorba de o forma de minerit cu explozibil, prin care sunt indepartate sute de metri din piscul unui munte pentru obtinerea carbunelui. Un exemplu este exploatarea miniera din Virginia de Vest, SUA.
6. Linfen, China
Este considerat cel mai poluat oras de pe pamant, aflandu-se in miezul unui cordon industrial de circa 20 de kilometri, format din topitorii de fier, instalatii de topit si fabrici de ciment, si fiind afecatat de cele 50 de milioane de tone de carbune extrase anual.
7. Deversari toxice in Ecuador
Se presupune ca, timp de 20 de ani, compania Chevron Texaco ar fi deversat miliarde de galoane de petrol brut si deseuri toxice in jungla amazoniana.
8. Padurea tropicala amazoniana
Considerata un factor stabilizator foarte important in reglarea climatului global, padurea tropicala amazoniana este devastata de exploatarea forestiera, extinderea recoltelor si productia de carne de vita. Previziunile spun ca aproape 60% din suprafata ei ar putea fi stearsa de pe fata pamantului sau serios afectata pana in 2030.
9. Deseuri spatiale
De la rachete spatiale uzate pana la sateliti defuncti, milioanele de ramasite care plutesc pe orbita Pamantului au atins un nivel ingrijorator.
10. Minerit la mare adancime
Industria de extractie subacvatica a mineralelor incepe sa-i alarmeze pe biologii marini si pe activistii de mediu, care avertizeaza ca mineritul de aur, argint si cupru de pe fundul marilor ar putea reprezenta o noua forma de dezastru ecologic. Fragilul ecosistem de pe fundul marii reprezinta o lume despre care oamenii stiu foarte putine deocamdata.”
sursa: http://www.hotnews.ro/
Deci, cam ce importanta are Earth-hour ?!
De asemenea:
- pe muntele Everest sunt peste 2000 kg de deseuri in zona mortii
- mii de kilometri patrati de plastic plutitor in Oceanul Atlantic
„Cercetatorii au identificat o noua problema ce ameninta ecosistemul oceanelor: un morman de ramasite de plastic asemanatoare confetiului, intinse pe mii de kilometri patrati, intr-o regiune indepartata a Oceanului Atlantic. Gramada plutitoare de gunoi, greu de observat de la suprafata, a fost examinata de doua grupuri de oameni de stiinta americani. Studiul lor descrie o compozitie de microparticule similara cu cea a insulei din deseuri casnice din Oceanul Pacific, care are o suprafata de circa cinci ori mai mare decat cea a Marii Britanii. Ramasitele de plastic care plutesc pe apa oceanelor sunt daunatoare pestilor, mamiferelor marine si, in ultima istanta, oamenilor aflati in fruntea lantului trofic. Aceste bucatele de plastic, pe care pestii nu le pot deosebi de plancton, sunt periculoase pentru ca pot absorbi chimicale daunatoare aflate in oceane. Dupa estimarile Organizatiei Natiunilor Unite, 46.000 de bucati de plastic nu mai mari decat o moneda plutesc pe fiecare metru patrat din suprafata oceanelor lumii. O lucrare citata de Administratia Nationala Oceanica si Atmosferica din Statele Unite sustine ca pana la 100.000 de mamifere marine ar putea muri in fiecare an din cauza deseurilor care plutesc pe apa oceanelor.”
marți, 4 mai 2010
intelepciunea
„Fiecare pom se cunoaste dupa roadele lui. (Pomul care da roade e iubit si ingrijit, iar cel care nu da rod e lasat sa se usuce si e aruncat in foc)” Religia crestina indeamna la dragoste de Dumnezeu si de om. Ce poate fi mai curat sufleteste decat sa raspunzi la rau cu bine? Ce poate fi mai uman decat sa-ti iubesti dusmanul la fel ca pe prieten si sa-i ingrijesti sau sa-i ajuti deopotriva? Fiecare dintre noi cunoaste foarte clar diferenta dintre bine si rau, dar toti preferam sa invocam tot felul de motive puerile pentru a face raul si ne prefacem ca gasim prea putin timp pentru a face binele. Nu exista om care sa aibe prea putini bani pentru a ajuta pe un altul decat daca are prea putin suflet, pentru ca binele nu se poate face doar cu bani, iar daca stai bine sa te gandesti orice om are ceva, cat de putin, cu care ar putea sa ajute pe omul de langa el, aflat la o nevoie mai mare. Ce poate fi mai inaltator decat dragostea fata de Cel care te-a creat?
„Este o rusine pentru omenire ca exista unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele îsi pregateste moartea construindu-si un sicriu de matase, nu ca sa dispara în el, ci sa învie într-o aeriana viata de fluture.” (Origen)
„Este o rusine pentru omenire ca exista unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele îsi pregateste moartea construindu-si un sicriu de matase, nu ca sa dispara în el, ci sa învie într-o aeriana viata de fluture.” (Origen)
luni, 3 mai 2010
simboluri prost intelese - ignoranta
Din ce in ce mai frecvent apare un curent printre tineri sa poarte tricouri cu nimeni altul decat: Che Guevara. Nu numai atat, dar mai nou se fac si reclame cu acest Che. Ignoranta fata de simboluri, fata de istorie si fata de cei 50 de ani de comunism care ne-au ingropat la propriu intr-un sistem inapoiat face ca multimea, din prostie, sa dea marire unui extremist.
Dar cine este acest Che Guevara:
„S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoşi basci, irlandezi şi spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăveşte de astm bronşic, iar de la vârsta de 3 ani a învăţat şah de la tatăl său şi a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învăţat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experienţa africană de mai târziu. Mătuşa sa, de care era foarte apropiat şi care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinţilor acesteia, era comunistă. În timpul adolescenţei, profitând şi de perioadele de repaus provocate de crizele de astm, citeşte din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne, Sigmund Freud şi Bertrand Russell. În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. Ajunge în Peru, în Amazonia, în Columbia şi Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor. După ce îşi ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che. În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri. Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, şi îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.
După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primeşte cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială. Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de şase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959, au fost executaţi acolo cel puţin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii, inclusiv declaraţii confidenţiale făcute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime. La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu devine ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic. Se împrieteneşte cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir, participă în primăvara lui 1960 la un miting de protest împotriva aruncării în aer a unei nave franceze care transporta arme. Trimis de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului american. Lansează faimosul îndemn antiamerican: „Să creăm noi Vietnamuri!”. În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală, iar Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în Cuba, după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai apare în public. Pleacă în Africa, în Congo împotriva lui Mobutu. Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l să o dea publicităţii, după moartea sa. Fidel însă dă citire scrisorii la televiziunea cubaneză la 3 octombrie 1965, în timp ce îi stă alături, soţia lui Che, Adelaida March. Aventura din Congo se sfârşeşte dezastruos. În decembrie 1965, părăseşte Africa. Slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data aceasta în Bolivia. Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era bine antrenată, iar Partidul Comunist Bolivian nu intenţiona să-l ajute. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova, Paris. Se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o şcoală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967. ”
Dar cine este acest Che Guevara:
„S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoşi basci, irlandezi şi spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăveşte de astm bronşic, iar de la vârsta de 3 ani a învăţat şah de la tatăl său şi a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învăţat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experienţa africană de mai târziu. Mătuşa sa, de care era foarte apropiat şi care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinţilor acesteia, era comunistă. În timpul adolescenţei, profitând şi de perioadele de repaus provocate de crizele de astm, citeşte din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne, Sigmund Freud şi Bertrand Russell. În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. Ajunge în Peru, în Amazonia, în Columbia şi Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor. După ce îşi ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che. În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri. Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, şi îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.
După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primeşte cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială. Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de şase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959, au fost executaţi acolo cel puţin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii, inclusiv declaraţii confidenţiale făcute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime. La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu devine ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic. Se împrieteneşte cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir, participă în primăvara lui 1960 la un miting de protest împotriva aruncării în aer a unei nave franceze care transporta arme. Trimis de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului american. Lansează faimosul îndemn antiamerican: „Să creăm noi Vietnamuri!”. În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală, iar Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în Cuba, după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai apare în public. Pleacă în Africa, în Congo împotriva lui Mobutu. Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l să o dea publicităţii, după moartea sa. Fidel însă dă citire scrisorii la televiziunea cubaneză la 3 octombrie 1965, în timp ce îi stă alături, soţia lui Che, Adelaida March. Aventura din Congo se sfârşeşte dezastruos. În decembrie 1965, părăseşte Africa. Slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data aceasta în Bolivia. Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era bine antrenată, iar Partidul Comunist Bolivian nu intenţiona să-l ajute. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova, Paris. Se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o şcoală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967. ”
sâmbătă, 1 mai 2010
profetiile prezentului
Vreau sa scriu pentru ca sunt propriul meu martor ca nu anul 2012 ma ingrozeste. De altfel e foarte probabil sa nu se intample nimic, dar nebunia si desfraul omului fara minte ma ingrozeste mult mai rau de o mie de ori decat o profetie mai mult sau mai putin posibila si mai mult sau mai putin exacta. Dumnezeu a spus prin prooroci ca la sfarsitul lumii, oamenii vor face lucruri foarte urate pe care nici macar Sodoma si Gomora nu le-au cunoscut. Oare unde se poate ajunge mai rau din punct de vedere al desfraului cand afli ca un om de 35 de ani vrea sa aiba copii cu bunica lui de 72 ani (rude de sange)?! Cum poate spune acel om ca o iubeste pe bunica lui si vrea sa aibe copii cu ea? Sunt lucruri pe care poate insusi diavolul le considera deplasate. Aflam in fiecare zi de noi si noi catastrofe care par sa se adune intr-un timp mult prea scurt: cutremure, eruptii vulcanice, deversari de petrol in mari si oceane, crize economice care nu mai pot fi controlate, crime odioase fara scrupule, terorism organizat sau angajat... Toate par sa se deruleze prea repede ca un bulgare care capata amploare in timp ce coboara, un bulgare care nu e inventat si care nu e doar prevazut, ci se intampla in fiecare zi cate putin. Asta ingrijoreaza de fapt si nu anul 2012. Palesc fara tagada profetiile mayase pe langa adevarurile care se intampla aproape zilnic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)