marți, 23 februarie 2010

Crucea



Este folosit în Noul Testament, în Evanghelia după Marcu VIII:34: «Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să mă urmeze» Iisus din Nazaret.

În limba latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni romani.

Crucea este simbolul de capatai al crestinismului, reprezentind patima, moartea si invierea Domnului. Indentificata dintru inceput ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arata calea urmarii lui Hristos (imitatio Christi). Toti martirii au ochii atintiti asupra lui Iisus, Care „a suferit crucea“, marturisind ca nu exista experienta a imparatiei lui Dumnezeu fara cruce. Pentru Sf. Ignatie, Biserica isi are radacina in lemnul crucii, crestinii fiind ramurile ei. Sf. Maxim Marturisitorul spunea ca toate creaturile, prin insasi finalitatea existentei lor, „se cer dupa Cruce“. In pietatea ortodoxa, venerarea Sfintei Cruci este nedespartita de lauda Invierii: „Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim“.
Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior aparitiei crestinismului) care reprezenta soarele si armonia contrariilor. Punctul de intretaiere a bratelor ei simboliza centrul universului. Cele 4 brate indicau cele 4 puncte cardinale. „Cruce“ vine de la cuvantul latin crux,-ucis. Termenii stauros (in greaca) si crux (in latina) inseamnau insa numai stalpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care multi condamnati la moarte erau rastigniti. „Cuvantul grec pentru cruce, stavros, insemna in sens propriu tot un stalp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atarna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a imprejmui o bucata de pamant. (...) Si la romani termenul crux (din care deriva cuvantul «cruce») pare sa fi avut la origine sensul de stalp vertical“ (The Imperial Bible Dictionary). Romanii au preluat metoda executiei pe cruce de la cartaginezi.
Inca din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumita si crucea Sfantului Antoniu, avea forma literei T; crux immissa, sau crucea latina veche, avea 4 brate (+); crux decussata, sau crucea Sfantului Andrei, avea forma literei X. Mantuitorul a fost rastignit pe o crux immissa. Acest fapt apare si in Sf. Scriptura, unde Matei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38) si Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Hristos (redat iconografic cu initialele I.N.R.I. - Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor IESVS·NAZARENVS·REX·IVDÆORVM (Iesus Nazarenus, Rex Iudaeorum)).
Crestinismul a prefacut crucea dintr-un instrument de tortura, aducator de moarte, intr-un obiect sfant, datator de viata. Inchinandu-se Jertfei si Invierii Domnului, crestinii au facut analogia intre forma crucii si pozitia de rugaciune cu bratele intinse, iar stravechiul simbol al victoriei soarelui asupra fortelor intunericului a devenit semn al mantuirii si al biruintei intru Hristos, „Soarele Dreptatii“. Cinstirea Sfintei Cruci a capatat o pondere deosebita mai ales dupa ce Imparateasa Elena, mama Imparatului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin insusi adoptase deja crucea ca emblema pentru steagurile si monezile sale, dupa ce la anul 312, cand il infruntase pe rivalul sau Maxentiu, semnul crucii i se aratase pe cer, ca fagada de biruinta (In hoc signo vinces, „Intru acest semn vei invinge“). El a ridicat in inima Romei o cruce impunatoare (prototipul troitelor de mai tarziu).
Sinodul al saptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentand semnul distinctiv si plin de putere al credintei si evlaviei crestine. Bisericile crestine traditionale sunt construite in forma de cruce si poarta crucea in varf, ca semn distinctiv si sfintitor. Semnul crucii se regaseste si in stemele multor tari. Credinciosii obisnuiesc sa poarte crucea la gat, iar mormintele crestine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede ca orice fel de cruce sa fie sfintita inainte de a i se da o destinatie sau alta.

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. El se găseşte pictat sau scrijelit în peşterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană şi precreştină el a fost un simbol preferat al celţilor (monezile lor ne stau mărturie). Ştim însă cu siguranţă că el a fost un simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor. Sensul ei era acela al vieţii (imortalităţii).

Niciun comentariu: