Ianache Văcărescu, ginerele şi sfetnicul principal al domnitorului, a fost decapitat primul. Au urmat fiii cei mari. Înspăimântat, Matei, mezinul, a fost gata să renunţe la creştinism: "Dă-mi voie să-mi trăiesc tinereţea. Mai bine vreau să fiu mahomedan decât să mor nevinovat”. Brâncoveanu s-a împotrivit, iar călăul i-a retezat şi capul copilului. Constantin Brâncoveanu însuşi a îngenuncheat ultimul în faţa gâdelui. Capetele celor şase au fost plimbate pe străzile Istanbulului în vârfuri de suliţe, iar trupurile, aruncate în mare. Doamna Maria a aflat vestea în închisoare. Cu ajutorul Patriarhiei Constantinopolului a început pescuitul cadavrelor, care şi-au găsit odihna veşnică în insula Halki, într-o veche mânăstire grecească ridicată de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul.
Iată cum descrie Gheorghe Şincai martiriul voievodului:
„Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morţii: „Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta...”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, şi aruncară trupurile în mare. Şi creştinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie.”
—Gheorghe Şincai - Cronica românilor şi a mai multor neamuri
sursa: wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu