NU CRED IN ISLAM

„MEGA-MOSCHEEA” IN BUCUREȘTI
O ÎNCERCARE DE A ISLAMIZA
CENTRUL ŞI ESTUL EUROPEI

pensii...

Pensii speciale pentru Somnambulii din Parlament in timp ce medicii cu salarii de mizerie sunt bagati in puscarie pentru mita...
Asta e Romania lui 2015!!!
Probabil ca "garzile" pe care le fac ziua parlamentarii cand casca gura la propriu si la figurat nu se compara cu garzile pline de operatii cu raspundere penala pe care le fac doctorii pe timp de noapte.

judecat

NU JUDECA NICIODATA OMUL INAINTE SA-L CUNOSTI!

Posted by Chris Oliver on Wednesday, May 6, 2015

in viata si la moarte

Catedrala Mantuirii Neamului (Proiectul Complexului de Cladiri)

sfintii inchisorilor - Antena 3

Educația sexuală a secolului XXI

politicienii zilelor noastre...

Suntem condusi de analfabeti carora nu le pasa ca somajul e 25% printre tineri, care nu stiu geografie, care habar nu au despre istorie, care amana autostrazi pana in 2022, dar care se grabesc sa interzica simboluri ca Miscarea Legionara despre care nu stiu absolut nimic decat ceea ce au auzit in cei 42 de ani de comunism pe care l-au slavit si l-au servit ca niste adevarati securisti...

o lume de neimaginat

Cand ma gandesc ca si mama i-a pus cainelui nostru (o catea lup) cip parca ma ia un fior rece pe sira spinarii. Nu mai e mult stiu asta, dar parca vine prea repede! M-am obisnuit sa se puna cip la toate animalele, dar cainele era prietenul cel mai drag omului si parca nu mai ramane… decat omul!
De cateva zeci de ani ne-am obisnuit cu codul de bare ca si cand ar fi fost dintotdeauna, desi pe vremea lui Ceausescu nu auzisem de asa ceva. “ 666 numarul fara de care nu se va mai cumpara si nu se va mai vinde” e ceva comun asa cum a zis Dumnezeu de 2000 de ani.
Tot mai multi isi pun numarul asta ca pe un brend la masina, dar daca ar sti ce inseamna cu adevarat l-ar ura de moarte. Daca ar fi o gluma am rade, dar sa arzi nu e o gluma. Si daca ti-ar arde trupul poate ai suporta, dar daca iti arde sufletul care e dincolo de imaginatia omeneasca?! O haina cand se rupe o arunci dar mana daca ti se taie parca si langa tine daca e nu iti vine sa o azvarli macar pentru ca te-a slujit atata amar de vreme.
Nu cred ca se va pune cip omului fara sa vina un razboi mai intai. 7.000.000.000 de oameni sunt prea greu de urmarit chiar si robotizati. Pentru ca da, oamenii nu vor mai fi oameni ci “roboti”. Pentru ca de aia a spus Dumnezeu ca nu vor fi nici macar judecati cei care vor avea cip ci vor fi aruncati direct in focul gheenei. Acei “roboti” nu vor avea constiinta de sine, nu vor avea familie (se va apasa pe telecomanda si fiecare om va avea un partener sexual fara a se tine cont de varsta sau de vreo valoare sentimentala) si astfel se va produce inmultirea care va fi foarte strict monitorizata. Dupa ce va naste femeia, copilul va fi crescut de stat. O mana de oameni (Noua Ordine Mondiala) fara cipuri vor conduce din umbra aceste etape in functie de un singur om care va fi “dumnezeu”.
Cipuri se vor pune sub pretextul evitarii unui alt razboi cu teroristii sau cu orice dusman se va inventa atunci. Va fi un singur guvern pentru tot globul condus de insusi acel “dumnezeu”.
Oamenii vor munci pentru guvern si pentru ‘’dumnezeu”, iar acestia vor fi intr-o vacanta permanenta cu singura ocupatie de a-i prinde pe teroristii care nu au acceptat inca cipul.
Cipul va fi portofelul de azi: cont bancar, card de sanatate, permis de conducere, buletin, pasaport.
Cip inseamna pic asa cum Card inseamna drac.
Va exista o alta optiune? Sigur! Moartea.

Wild Carpathia

calugarii fara card (drac)

Calugarii si maicutele nu se lupta cu acest card pentru ca e pe hartie ci lupta doar ca sa amane inevitabilul. Dupa ce se vor pune cipuri in toate: buletin, pasaport, permis de conducere, card bancar... se vor aduna toate intr-unul singur si se va baga in mana sau in cap ca sa nu-l pierzi binenteles. Si atunci va veni sfarsitul asa cum e scris in Biblie de 2000 de ani. (Biblia a fost scrisa intre 1500 iH si 100 dH)

Steaua Armatei

Bunicul meu de pe tata mai avea 1 an si jumatate pana la pensie. Cand au venit comunistii la putere i s-a cerut sa puna ofiteri cu 4 clase si a refuzat, drept pentru care a fost dat afara din armata si a pierdut pensia care ar fi fost destul de mare.
Ceva gen: in loc sa ia 4500 lei lua 1600 lei.
Bunicului de pe mama i s-a facut si lui "o oferta de nerefuzat" sa intre in partidul comunist si sa-si vada de medicina lui pentru ca nu vroia sa mai faca parte din armata dupa ce s-a facut pace.

Candva armata reprezenta ceva pentru tara. Era o mandrie sa faci parte din ea. Astazi ea nu reprezinta altceva decat o adunatura de mercenari care se duce in tari straine pe bani pentru a-i ajuta pe "fratii" americani sa dea pretul barilului la petrol.
Stau si ma intreb cand vreodata in istoria Romaniei, romanii au invadat alte tari?!
"Fratii" americani nu se duc doar sa fure petrol ci fac si crime si violuri si se si pozeaza cu victimele lor ca sa demonstreze ca nu degeaba au ajuns acolo.

Totusi ei fura din alte tari nu ca militarul roman care nu tine cont de asta. Si aici ma gandesc de exemplu la Steaua. Conducerea din armata romana (multi dintre ei fiind de altfel numiti generali la apelul bocancilor) s-a gandit ca ar fi logic ca: o mama daca isi lasa copilul intr-un spital cand il naste si vine peste 25 de ani si vede ca a ajuns doctor acolo sa-i ceara bani si s-o ingrijeasca pentru ca doar ea i-a dat viata. Nu conteaza ca 25 de ani s-a descurcat singur cum a putut si fara nici un ajutor de la ea si ca n-a avut cui zice mama...
Nu este singura golanie si nici ultima!
Ca romani trebuia distrusa si asta (Steaua) dupa Poli TImisoara, Rapid, UCraiova, samd.

je ne suis pas charlie

Respect credintele altora, iubesc crestinismul si nu sunt de acord cu crima.
Cei 12 jurnalisti care au murit in Paris nu sunt eroi ci niste iresponsabili fara caracter care au platit cu viata propria neghiobie. S-a intamplat si in alte tari si era de prevazut. Daca scriau ceva de homosexuali erau amendati, dar daca isi bateau joc de religia altora erau "liberi"...

Steaua Campioana 25

 

Dallas Buyers Club (2013)

Dallas Buyers Club (2013)
117 min - Biography | Drama | History 8,0

Un film despre industria farmaceutica americana si mizeriile ei.
... „cancerul si sida sunt doua boli bine gandite, doar ca ucid prea incet” ...

Vitamina B17 (Amigdalina), un leac pentru cancer, blocat de magnaţii din industria farmaceutică

http://www.apologeticum.ro/2012/08/vitamina-b17-amigdalina-un-leac-pentru-cancer-blocat-de-magnatii-din-industria-farmaceutica/

Mama, I'm Coming Home

un moment cat sa intorc cheia intr-o usa

Am avut un vis:
Fiecare clipa din viata mea (clipa ce a durat 2 ani - 2 ani si jumatate) era o singura intoarcere de cheie. Am intors o data cheia la prima gazda, inca o data la a doua gazda si inca o data la a treia. Ani si ani de zile se pot rezuma la un singur moment indiferent cate realizari sau necazuri ti-a adus acea secunda.
In final, la sfarsitul visului, eram in curtea bunicilor unde obisnuiam sa ma joc in copilarie. Vedeam stropii de ploaie cum cadeau din inaltul cerului. Mii si mii de stropi coborau cu putere si ... treceau prin mine pentru ca eu nu mai eram decat in spirit si nu mai simteam apa desi vedeam foarte clar picaturile cum cad prin mine fara sa ma atinga.

Masacrul prizonierilor români de la Bălți

Un document cutremurător, o succintă relatare a masacrului comis de către militarii N.K.V.D. în anul 1944, la marginea orașului Bălți din Basarabia. Textul scris în anul 1994 este la fel de actual și astăzi. Călugării români de la Sf. Munte Athos au primit, pe căi ocolite, o scrisoare zguduitoare din partea Ierodiaconului Ieronim Șchiopu de la Bălți, Basarabia, care relata masacrul comis, acel îngrozitor masacru despre care s-a scris prea puțin și prea târziu. Putem lua exemplu de la evrei, trebuie să-l facem cunoscut întregii planete. Victimele de la Bălți sunt morții noștri, sunt cei ce au apărat Țara și Neamul. Prizonieri fiind, au fost uciși mișelește pentru singura vină de a fi fost militari români care și-au făcut datoria. La fel și prizonierii militari germani, unguri, polonezi, cehi… După cum se poate constata, nici Rusia, nici Occidentul nu ne recunosc dreptul de a ne cinsti morții! Încă o dată istoria o scriu cei puternici – „învingătorii”.
În jurul Regelui Mihai se vântura o faună pestriță, o șleahtă de oportuniști care și-au adus contribuția funestă la marea trădare națională de la 23 august 1944. „La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iași a generalului Aurel Aldea, trimis de rege pentru a se întâlni cu generalul Racoviță, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraș-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în «Poarta Iașiului», iar la sfârșitul lunii iulie 1944, Bodnaraș i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevăzută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia și transferarea de trupe pe frontul din Moldova, în sectorul stabilit.”[1]
Arestarea Mareșalului Ion Antonescu de către Regele Mihai, cu sprijinul nemijlocit al camarilei sale, apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamației către țară”[2], a însemnat, în fapt, o capitulare necondiționată. Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze inamicului, iar acesta, avertizat din timp prin Bodnăraș, a dat prilejul nesperat Armatei Roșii să înceapă distrugerea Armatei Române și ocuparea întregului teritoriu al țării. În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situația de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât și pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 de militari români, lipsiți prin ordin regal de dreptul de a se apăra, au fost luați prizonieri de către sovietici. Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii și, regretabil, ascunse și astăzi.
1944 – Masacrul prizonierilor de la Bălți
„În anul 1944, la năvala hoardelor rusești care au invadat Basarabia, Armata Roșie a făcut zeci de mii de prizonieri militari. În orașul Bălți au fost concentrați cca. 50.000 de militari români, care ținuseră piept hoardelor dezlănțuite. Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalți erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi și polonezi. În nord-estul orașului, unde curge râul Răut și se formează mlaștini, KGB a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul îngonjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoțit de lipsa de igienă; bolile, frigul și umezeala produceau decese fără număr. Din acel lagăr unii mai curajoși au incercat sa evadeze, dar au fost mitraliați. Totuși, au mai fost și fugari scăpați, pe care nu i-a găsit nimeni, decât dacă s-au făcut singuri cunoscuți, după destrămarea Uniunii Sovietice. Informații despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din orașul Bălți, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare și acum, dar ștrangulat și amenințat de către cei care urăsc tot ce este românesc. Din declarațiile celor evadați s-au stabilit crimele KGB săvârșite la Bălți.
Toți cei 50.000 de prizonieri au fost împușcați în ceafă de militarii KGB-ului (corect N.K.V.D.-ului – n.r.) și aruncați în șanțurile mocirloase pe care tot ei le-au săpat la ordin (exemplu tipic al asasinilor KGB-iști (corect N.K.V.D.-iști – n.r.), întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai numărul celor asasinați). Îndată ce au fost date în vileag cele întâmplate, s-au făcut sondaje în mlaștini, în anii 1991-1992, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârlețele, nici lopețile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulțimii scheletelor și osemintelor răspândite în acele mocirle. Inimile îndurerate ale evlavioșilor creștini și ale celor da la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase și cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a așternut o mare cantitate de pământ bătătorit și s-a ridicat în felul acesta un delușor mai înalt, o moviliță în trepte, tot din țărână, iar pe partea ei de sus s-a așezat o troiță. Troița de lemn sculptat a fost darul credincioșilor din raionul Rășcani, din apropierea Bălților. Pe data de 7 mai 1992, s-a sfințit această troiță de către Preasfințitul Petre de Bălți, cu sobor de preoți și monahi, la care sfințire au participat mii de credincioși români și autorități orășenești. Atunci, cu ocazia cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul Nicodim Șchiopu, s-a lansat chemarea ca pe acel loc să se construiască o „Biserică sau Mănăstirea oaselor”, pentru ca zi și noapte, prea cuvioșii monahi și prea cucernicii preoți să pomenească sufletele celor 50.000 de martiri nevinovați, uciși mișelește cu gloanțe trase în ceafă, de către militarii sovietici.
Preasfințitul Petru de Bălți a investit ca paroh al viitorei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălți. După aceea, lucrurile au luat o întorsătură tragică: Presfințitul Petru a fost atacat cu arme și bâte chiar la sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări și preoți, adepți ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ține de Patriarhia de Moscova. Atacurile au fost extinse și la cele două mânăstiri din Eparhia de Bălți și mai continuă și astăzi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc. În scaunul episcopal s-a așezat șeful agresorilor moscoviți, arhimandritul trădător Marcel Mihăescu. Biserica a rămas numai în proiect, un plan făcut de arhitecți inimoși, din cauza lipsei de fonduri, din cauza sărăciei în care se zbate Biserica Românească din Basarabia, sub persecuția moscovită.
Oare de ce nu se vorbește nimic despre acest genocid împotriva poporului român? De ce nu se stabilește adevărul în privința masacrelor făcute împotriva neamului nostru? Aceste crime monstruoase trecute însă sub tăcere, nu sunt oare tot un Holocaust? Aici se încheie cutremurătoarea scrisoare a cucerniciei sale, Ierodiaconul Nicodim Șchiopu. (Nicolae D. Rusu)
Nota redacției: Textul de mai sus a fot reprodus respectând ad-literam texul tipărit în ziarul „Curierul de Nord”

Există unele analogii ale evenimentelor și, în mod firesc, apar întrebări. După Al Doilea Război Mondial, evreii au intreprins o campanie îndreptățită, dar foarte agresivă pentru mondializarea, sacralizarea și „valorificarea” holocaustului, ceea ce l-a determinat pe Norman Finkelstein să declare: „Campania care se desfășoară sub ochii noștri, având ca scop extorcarea de bani a statelor pentru „victime” ale holocaustului lipsite de posibilități”, instrumentată de industria holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou din Monte Carlo”.[3] Scriitorul israelian Boas Evron susține: „Conștiinta Holocaustulu este în realitate o îndoctrinare propagandistică oficială, o mașinărie agitatorică producătoare de lozinci și o viziune falsă asupra lumii, al cărui țel nu e nicidecum înțelegerea trecutului, ci manipularea prezentului”.[4]
Supremul furnizor al mistificării cunoscute sub numele „sacralizarea holocaustului”, este Elie Wiesel – împostor dovedit. Pentru Wiesel, susține istoricul american Peter Novick, „Holocaustul este efectiv o «religie a misterului»: duce în întuneric, neagă toate răspunsurile, se situează în afară, dacă nu dincolo de istorie, sfidează atât cunoașterea cât și descrierea, nu poate fi explicat, nici vizualizat, nu poate fi înțeles sau transmis în veci, marchează o destrucție a istoriei și o mutație la scara cosmică.”…
„Numai preotul-supraviețuitor e calificat să-i oficieze misterul. Orice supravietuitor are mai mult de spus decât toți istoricii la un loc despre ce s-a întâmplat. Și totuși, misterul Holocaustului este noncomunicabil. Nici măcar nu putem discuta despre el. [...] A existat un singur Holocaust. A compara Holocaustul cu suferințele altor popoare constituie «o trădare totală a istoriei evreiești». A desacraliza sau a demistifica Holocaustul este o formă subtilă de antisemitism.”[5]
Trăim într-o epocă în care credința în Dumnezeu este ridiculizată de mulți pentru că „nu poate fi explicată rațional”, dar după concepția unora asemenea lui Wiesel, holocaustul este superior credinței în Dumnezeu, în acest caz „misterul” fiind permis. Clamarea unicității holocaustului este ruptă de pretenția că, holocaustul nu poate fi înțeles rațional. Dacă holocaustul nu are precedent în istorie, ar trebui – după unele afirmații – să stea deasupra acesteia. În concluzie, conform acelorași principii absurde, nu poate fi înțeles prin intermediul istoriei: „este unic pentru ca e inexplicabil și este inexplicabil pentru ca e unic”.
„Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă”?
Contrar spuselor nestimatului neprieten al românilor, Elie Wiesel, propaganda exacerbată care nu permite compararea suferințele evreilor cu suferințele altor popoare poate fi numită terorism intelectual. Spre diferență de cei ca Elie Wiesel, care urăsc oricare altă nație decât a lor, îmi respect și iubesc poporul din care fac parte, dar nimic nu mă împiedică să le respect pe toate celelalte, deopotrivă. Din punct de vedere existențial toți suntem egali în fața Creatorului Suprem și povestea cu „poporul ales” n-are decât să o creadă cine vrea. Eu, unul, nu știu cine l-a „ales”, când și pentru ce. Cu ce sunt mai buni sau mai răi evreii uciși decât românii lipsiți de apărare, decât nemții, rușii, polonezii sau alte nații? Cu ce sunt mai presus morții evrei decât polonezii asasinați la Katyn sau decât prizonierii români, nemți și unguri masacrați la Bălți? „Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă”?
Astăzi, după 68 de ani de la comitere, privit din alt unghi, cazul masacrului de la Bălți poate fi analizat și altfel. În România, instituția Bisericii este respectată și de stat și de popor, chiar dacă printre înalții demnitari ai Parlamentului European se află persoane care nu o agreează, precum însuși Președintele acestei instituții, care i-a numit pe slujitorii bisericii noastre „corbi negri”. În România ultimilor douăzeci de ani au fost înălțate sute de lăcașuri monahale sau bisericești.

Oare Înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) nu pot sau nu vor să-i susțină pe frații lor din România de pe malul stâng al Prutului? Dacă greșesc, rog să fiu corectat, dar nu am auzit de vreun protest al B.O.R. în legătură cu batjocorirea Episcopului de Bălți, aflat în subordinea B.O.R.. Cum ajută BOR credincioșii români de pe Valea Timocului, din nordul Bucovinei (Ucraina) sau Herța, din Bulgaria sau Ungaria?
————————————————————————–
[1] http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1144-inalta-tradare-grava-eroare-politica-dezonoare html http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-tradare-nationala#
[2] Proclamația către țară a regelui Mihai I difuzată la radio în seara zilei de 23 august 1944
<>
Mihai I
[3] Norman G. Finkelstein „Industria Holocaustului”, New York City, 2000
[4] Ibidem
[5] Elie Wiesel

sursa : art-emis.ro, Autor: Ion Măldărescu

din cauza fricii

„Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Vor lua totul!”
Parintele Arsenie Boca-( extrase din: Noi marturii despre parintele Arsenie Boca, editie ingrijita de Ioan Cismileanu, Editura Agaton, Fagaras, 2005)

procesul paşilor mărunţi...

<< Sâmbătă, ca urmare a unei prezenţe semnificative la Marşul Normalităţii, organizat de Noua Dreaptă, trepăduşii homosexuali s-au activat. Am fost inundat de comentarii şi mesaje, promovând toleranţa şi normalitatea. Rectific, toleranţa faţă de ideile lor şi intoleranţa faţă de ale noastre, şi normalitatea lor, nu normalitatea creştin-ortodoxă, tradiţională, românească. O „duduie” (cred că este femeie, cel puţin aşa s-a semnat) îmi atrage atenţia asupra lipsei mele de obiectivitate şi asupra faptului că nu includ vocile homosexuale în materialele mele. Dragă „doamnă” (sau ce vei fi), un blog reprezintă o opinie subiectivă. Slavă Domnului mai avem încă posibilitatea de a ne exprima liber opiniile, contrar dorinţei dvs., conform căreia numai opiniile „corecte politic” trebuie să fie acceptate. În ceea ce priveşte lipsa vocilor homosexuale, am oferit acelaşi spaţiu media, pe care ni-l oferă şi nouă mass media din România. Sâmbătă, după marş, au existat mese rotunde, discuţii, sau cum le-aş spune eu “marketing agresiv”, în favoarea lobby-ului homosexual. Am văzut politicieni pro-gay şi homosexuali la aceste emisiuni, dar nu am văzut nici un preot, nici un membru ND sau nici o voce, care să combată aceste perversiuni. Deci, permiteţi-mi să fiu la fel de obiectiv, ca şi televiziunile. Una dintre perlele reale ale acestor comentarii mi se pare „Dumnezeu insusi nu a reusit sa invinga homosexualitatea nici macar dupa Marele Potop asupra Sodomei si Gomorei.” Cred că nu mai sunt necesare comentarii, la aşa enunţ. Alte voci îmi atrag atenţia asupra faptului că homosexualii sunt adulţi, care fac ce fac cu consimţământ bilateral. Sunt conştienţi şi pot lua decizii. E corect, până la un punct. Eu aş arunca, din nou, o privire supra evoluţiei fenomenului. Acum 13 ani, când s-a dezincriminat homosexualitatea, oamenii au fost de părere că nu contează ce fac doi adulţi în dormitor. Iată că, 13 ani mai târziu, adulţii nu mai sunt în dormitor, sunt la Arcul de Triumf, vor căsătorii şi adopţii. Procesul este unul continuu, numit procesul paşilor mărunţi. Etape mici, realizabile, în vederea obţinerii unui obiectiv final. Pentru că, odată permise adopţiile, căsătoriile, se va trece la următoarea etapă a agendei, prefigurată de alţi europarlamentari bolnavi: dezincriminarea pedofiliei. Cum? Simplu: se reduce vârsta la care un copil este capabil, din punct de vedere legal să ia o decizie. Televiziunile încep să promoveze “maturitatea” copiilor din ziua de azi, cât de bine iau decizii, că ei sunt capabili să distingă între bine şi rău, respectiv, de ce să ne opunem iubirii lor. Vor apărea politicieni, precum Daniel Cohn-Bendit, care vor promova maturitatea sexuală a copiilor de 5 ani. Şi, printr-o lege, „dreptul” copiilor de a face sex cu adulţi va fi confirmat. Nu este un scenariu S.F., ci este doar o etapă din programul acestor oameni dezaxaţi. După asta, cât va mai dura până vom vedea ştiri de genul ”Maria şi Rex, dobermannul ei, trăiesc o minunată poveste de dragoste, ce îi va aduce în curând şi în faţa altarului” sau „Deşi decedată, ca urmare a unui tragic accident, Pamela a putut să mai aducă o rază de fericire în viaţa vecinului ei. Deşi rece, ea a putut măcar să stingă ceva din pasiunea carnală pe care vecinul ei o avea pentru ea. Mulţumim Pamela şi suntem siguri, că de acolo din cer, ai fi fost şi tu de acord.” >>

Sursa: Remus Radoiu – Agonia Natiunii

Steaua Campioana 24

Ultima scrisoare a Mareșalului Ion Antonescu către soția sa Maria

«Scumpa mea Rica,

Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme. Aşa să stai şi tu!

Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet la viaţa noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui pătimaşă, de azi, nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa.

Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toata viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălţătoare. Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel. «Am fost un învins», au fost şi alţii…, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi. Popoarele în toate timpurile şi peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.

Ultima mea dorinţă e să trăieşti. Retrage-te într-o mănăstire. Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului şi bucata de pâine care azi nu o mai poţi plăti. Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit şi cu care am cunoscut şi durerile şi lipsurile. Împrejurările ne-au îndepărtat viaţa de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie şi ultimul tău locaş. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur, acolo unde va fi singura şi dreapta răsplată.

Te strâng în braţele mele cu căldură. Te îmbrăţisez cu dragoste.

Nici o lacrimă!
Ion.»

de ce numai Becali ???

Becali a primit inchisoarea ce o merita in dosarul schimbului de terenuri.
Cand vor face puscarie minisitrii transporturilor din Romania ???
pentru frauda produsa statului roman de 9 miliarde euro in contractul cu Bechtel


Cand vor face puscarie ministrii mediului ???
pentru:
- Padurile defrisate ilegal (problema "rezolvata")
- Gazele de Sist (problema ce e pe cale sa fie "rezolvata")
- Rosia Montana (problema ce urmeaza sa fie "rezlovata" in viitorul apropiat)

Un ostean batran ca Unirea: Parintele Iustin, lupta si viata sa pentru Hristos si Neamul Romanesc

Un ostean batran ca Unirea: Parintele Iustin, lupta si viata sa pentru Hristos si Neamul Romanesc

Vezi mai multe video din evenimente

Interviu cu un Pustnic Ortodox din zilele noastre.

Părintele arhimandrit Iustin Pârvu despre românism

Tudor Ionescu la Marșul pentru eliberarea României din sclavia FMI

Încă bei Coca-Cola? Urmărește acest clip!

Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu (n. 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, în Basarabia - d. 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna) este unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu.
A urmat școala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața nu se știe când [1].
În anul 1941 era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași și totodată conducător al unui grup al organizației fasciste, legionare Frățiilor de Cruce. A participat la rebeliunea legionară, fiind arestat de regimul Antonescu. Eliberat la scurtă vreme, el a fost rearestat de autoritățile antonesciene din cauza participarii sale active la menținerea mișcării legionare în ilegalitate.[2] Profesorul de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces, declarând că acesta este „unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”.[necesită citare] Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care milita activ pentru menținerea în viața a mișcării legionare.
Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică.[necesită citare] În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.".[necesită citare] A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul,[necesită citare] după care a decedat.
Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată.

sursa: wikipedia.org

Unul dintre cei care au suferit, marturisindu-l pe Hristos a fost Valeriu Gafencu, pentru care era foarte clar si limpede cuvantul Mantuitorului: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturi-voi si Eu pentru El inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10, 32). De remarcat este ca Parintele Moise a reusit sa scoata in evidenta faptul ca intr-adevar, Valeriu Gafencu a reusit sa se delimteze de orice ideologie si atitudine partizana, actionand pur si sipmlu ca un sincer ucenic al lui Hristos. Chiar daca la inceput a fost membru al „Fratiilor de cruce” – si atunci doar din elanul sau pentru o viata spirituala curata, fara compromisuri si politicianisme – a ajuns sa se detaseze atat de mult de toate, incat si unii dintre cei de dreapta il socoteau un exagerat si un mistic. Asa se face ca Parintele Nicolae Steinhardt – evreu de origine – il supranumeste „Sfantul inchisorilor”.
Asadar, Valeriu Gafencu a fost una din cele mai impresionante figuri care s-a inaltat la o admirabila traire duhovniceasca in conditiile vietii de temnita. Prin dragostea sa jertfelnica izvorata dintr-o desavarsita inchinare a vietii lui Hristos, a ramas zugravit in cele mai luminoase culori in inimile celor ce l-au cunoscut. Astfel, Parintele Gheorghe Calciu spunea ca „nu are nici o indoiala ca este sfant; a trait cuvantul lui Dumnezeu la o inaltime de neinteles pentru noi”. De aceea Parintele Constantin Voicescu era incredintat ca „mai devreme sau mai tarziu Biserica Ortodoxa Romana il va canoniza”. Parintele Moise marturiseste cu toata sinceritatea si responsabilitatea ca desi „Valeriu Gafencu este adesea amintit in marturiile publicate de cei trecuti prin inchisori, cu toate ca despre el au aparut articole in presa, si s-a facut chiar un documentar de televiziune, fiind – ca sa folosim un termen la moda – cel mai „mediatizat” dintre traitorii temnitelor comuniste, totusi viata lui este mult prea putin cunoscuta in randul credinciosilor.
Viata lui Valeriu Gafencu si a celorlalti ca el este un model moral si o scara de suire spre cele inalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptatii, spre Rasaritul cel de Sus, Care este Hristos. Oare nu este cutremurator ceea ce spune un tanar neteolog care si-a asumat suferinta si moartea ca pe o curatire si o inviere (caci finalitatea vietii umane nu este moartea, ci invierea)? Si nu vreau ca cittitorul de buna credinta sa treaca fara atentie peste unele cuvinte ramase de la Gafencu, ce se arata a fi adevarate file de Filocalie, si asta pentru ca atunci cand Valeriu Gafencu se simtea bine, vorbea frumos si cu insufletire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata, curatirea launtrica” – pe care si-a asumat-o in viata sa duhovniceasca la modul plenar, din convingere si din purtarea de grija a lui Dumnezeu, in pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-a traversat din cauza sistemului si a regimului ticalosit, antihristic!...

sursa: crestinortodox.ro

Poezii - Valeriu Gafencu

Imn închinat celor căzuţi

Pe drumul veşniciei tu te-ai dus
Şi ne-ai lăsat ca testament iubirea
Vestită de-Împăratul Iisus:
În ea găsi-vom pururi fericirea.

Te-ai dus şi ne-ai lăsat în urma ta
Nădejdea revederii-n Paradis,
Mereu vei fi cu noi şi-om aştepta
Să ne-ntâlnim cu sufletul deschis.

Ne-ndemni pe cei ce-n viaţă am rămas:
Luptaţi uniţi şi în acelaşi pas,
Zidiţi lui Dumnezeu altare sfinte,
Păşiţi pe Calea Vieţii înainte!

....................................



Imnul biruinţei

Chinuiţi şi-nfometaţi
Înfruntăm urgii,
Stăm crucificaţi,
Transformaţi în torţe vii.

Se smulge neamul din suferinţă,
Nădejdea şi-o ridică la Cruce,
Mihai Arhanghelul azi îl duce
Năvalnic spre marea biruinţă.

Din zbuciumul şi suferinţa noastră
Se-nalţă-n zarea albastră
Ca o catapeteasmă-n sărbătoare
Imnul biruinţei legionare.

......................................

Trăiesc flămând

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură
Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger
Cu trupu-ncovoiat de neputinţă,
Din când în când din cer coboar-un înger
Şi sufletul mi-l umple cu credinţă;
M-apropii tot mai mult de biruinţă.

Mă plouă-n taină razele de soare,
Iisus m-adapă-n veci cu Apă Vie,
Grăuntele zvârlit în groapă-nvie
Cu haina îmbrăcat, de sărbătoare;
Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie.

Refren: Sub flacăra iubirii arzătoare
Din zori de zi şi până-n noapte-aştept,
Te chem şi noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Încet mă mistui, ca o lumânare.

....................................................



Imnul învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.



"Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul."

Romania si dictaturile ei - Miscarea Legionara

Valeriu Gafencu - Viaţa şi chinurile închisorilor comuniste - Sfântul închisorilor

"Ateismul va fi învins, dar sa fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!" Valeriu Gafencu

Fenomenul Piteşti - Parte din Istoria României

EXPERIMENTUL PITEŞTI



Petrecut între 1949 şi 1951, "fenomenul Piteşti" este explicat pentru prima dată exclusiv prin prisma victimelor, documentele făcând obiectul unui proiect complementar şi premergător, lucrarea "Fenomenul Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate", apărută la Polirom, scrisă de cercetătorul Alin Mureşan, care este şi scenaristul filmului.
Care sunt limitele suferinţei şi alte umilinţei? Dar ale bestialităţii? Cum te poţi transforma din victimă în călăul aproapelui? Răspunsurile la aceste întrebări sunt miza filmului documentar "Demascarea", care aduce, în premieră, într-un cadru comun, mărturiile a opt dintre foştii deţinuţi politici care au fost victime ale cumplitului experiment.
Filmul mai marchează şi o altă premieră: imortalizează îmbrăţişarea dintre o victimă şi unul dintre cei ce l-au bătut, victimă transformată, sub imperiul ororilor, în călău.
"Unii au afirmat că au trăit cu sora sau cu mama".
Scopul esenţial al aşa-zisei reeducări de la Piteşti a fost, după cum reiese şi din documente, şi din mărturiile victimelor, distrugerea morală a deţinuţilor, dărâmarea sistemului lor de valori. Totul pentru a face posibilă naşterea "omului nou", propovăduit de ideologia comunistă.



Inca din liceu Eugen Turcanu, cauta sa-si satisfaca dorinta de putere si gruparile de tineret legionar i se par cele mai apte pentru scopul pe care, constient sau nu, il urmareste. Face deci parte, prin 1940-1941, din Fratiile de Cruce. Foarte putin timp, deoarece, imediat ce legionarii intra in ilegaliate (1947-1948 momentul interzicerii partidelor), rupe orice legatura cu ei: n-are nici o vocatie de a infrunta persecutiile. Dimpotriva, imediat dupa 23 august, Turcanu este printre primii care se inscriu in partidul comunist. La 15 mai 1948, intr-una din acele mari nopti politienesti cand dubele circulau de-a lungul Romaniei pana in zori, unul dintre tinerii de la Centrul Studentesc Iasi marturiseste la Securitate, sub tortura, ca la o intalnire cu Bogdanovici(legionar care isi continuase activitatea si in ilegalitate), prin 1945-1946, ar fi luat parte si Turcanu. Si e de-ajuns ca acesta sa fie arestat si inchis la Suceava, pentru 7 ani. Turcanu a fost luat din inchisoare pentru cateva zile si dus la Ministrul de Interne pentru intrevederi directe cu generalul Nikolski, spre a pune la punct stilul de reeducare.

Prima etapă era "împrietenirea", arată intervievaţii din filmul lui Mărgineanu. "După câteva luni în care te descătuşai povestind pe cine ai mai lăsat «afară», pe cine nu ai denunţat, venea demascarea", spune Nicolae Purcărea, unul dintre deţinuţi.
"Asta era aşa-zisa demascare exterioară. Un băiat şi-a adus astfel şi tatăl, şi fratele în închisoare", completează Gheorghe Stănică.
"Ajungeai să fabulezi, să spui despre părinţi că au fost..., despre prieteni, cunoştinţe că au fost..., despre fete că sunt depravate... La un moment dat nu mai ştiai care este adevărul. Ajungeai la contradicţii, pentru care Ţurcanu te bătea îngrozitor", explică Purcărea. "Ce m-a impresionat cel mai mult a fost că unii au recunoscut, de fapt au afirmat, că au trăit cu sora sau cu mama. Erau lucruri ce scapă minţii mele", spune Petre Cojocaru.
Măcelul din ziua de "Sfântul Nicolae"
Cartierul general al reeducării era Camera 4 spital a închisorii, unde au fost repartizaţi de ţi nuţi aflaţi în diverse faze ale reeducării. Cei care trecuseră de primele faze au păstrat însă cu sfinţenie secretul, până când, prin "împrietenire" şi "mărturisiri", i-au vulnerabilizat pe nou-veniţi.
La comanda liderului reeducării, Eugen Ţurcanu, el însuşi deţinut, vechii locatari ai celulei s-au dezlănţuit cu bâtele ascunse pe sub priciuri asupra celor nou-veniţi. "Era ziua de Sfântul Nicolae, când a apărut Ţurcanu, într-o şubă mare: «Bandiţilor, să faceţi demascarea!». Am fost înconjuraţi şi loviţi din toate părţile. Cine ne da loviturile? Prietenii noştri, fraţii noştri. A durat câteva ore. Pe jos a rămas un lac de sânge", rememorează Nicolae Purcărea. "Am văzut o mişcare fulgerătoare, ca un vârtej. M-au lovit la carotidă şi nu am mai ştiut nimic", povesteşte Dan Lucinescu, care a fost arestat la 20 de ani, când era student la două facultăţi, în Iaşi.

Tortura, cale spre Dumnezeu

Unul dintre cei care s-au transformat din victime în călău a fost Tudor Stănescu, astăzi călugăr. Iar una dintre victimele sale a fost Constantin (Tache) Rodas, care a avut însă puterea să-l ierte: "Cea mai grea a fost lovitura pe cap cu funia, mai ţii minte? Mă gândeam că pot să mă lovească oriunde, dar nu la cap, ca să nu înnebunesc".
Bătrânul călugăr nu-şi aminteşte, însă îşi cere iertare. Iertarea vine, neaşteptată. Pentru că torturile au fost pentru cel bătut o metodă de întărire a credinţei: "Le-am mulţumit la toţi cei care m-au bătut şi i-am întâlnit după".
Credinţa l-a ajutat şi pe Nicolae Purcărea să supravieţuiască infernului, deşi la un moment dat, zice, a înnebunit: "Atâta m-au bătut că nu mai aveau ce face cu mine. Atunci m-au băgat în hârdăul cu murdării şi m-au «botezat». Se zicea că de demascare nu puteai scăpa. Ori cedai, ori mureai. Exista însă şi a treia cale, aceea de a înnebuni. Am trăit-o eu. Câtva timp nu am mai ştiut de mine".
Într-un acces de disperare, Gelu Gheorghiu şi-a tăiat venele, ajungând astfel şi el în aşa-zisul colţ al nebunilor. "Ţin minte că a venit Ţurcanu la mine şi mi-a zis: «Nu mori când vrei tu», spune acum Gelu Gheorghiu.




BESTIA

Şi el deţinut politic, Eugen Ţurcanu a fost protagonistul reeducării de la Piteşti din dorinţa de a se reabilita în ochii comuniştilor. Complicii săi au fost şefii Securităţii
Născut în Bucovina, Eugen Ţurcanu a fost arestat pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, membru al Partidului Comunist. Motivul: ascunsese faptul că soţia sa era fiica unui comandant legionar şi propria apartenenţă în adolescenţă la o organizaţie de tineret legionară.
Condamnat la şapte ani de închisoare, dar dornic de a se reabilita în ochii comuniştilor, Ţurcanu a propus Securităţii să iniţieze "reeducarea", ceea ce s-a şi întâmplat la Suceava, primul penitenciar în care a fost închis. "La Siguranţa Iaşi citise într-un ziar o declaraţie a ministrului de interne Teohari Georgescu, care spunea că penitenciarele trebuie să devină institute de reeducare. Ţurcanu credea că se putea realiza cu ajutorul unor elemente care, lămurite din punct de vedere politic, vor părăsi organizaţiile din care fac parte", spune Alin Mureşan în lucrarea sa.
"Fizic, era un om bine făcut. Cu o înălţime peste medie, nişte umeri largi şi o forţă în mâini incredibilă. Avea o palmă ca o lopată. Am văzut cum l-a prins pe unul de gât şi l-a ţinut ridicat, în mână", îl descrie Emil Sebeşan. Aroganţa era o altă caracteristică. "Era stăpânul a tot ce vieţuia acolo. Era şi un tip de o inteligenţă sclipitoare. Doar că diabolică", punctează Nicolae Purcărea.
De multe ori Ţurcanu tortura prin intermediari, alteori îşi bătea însă direct colegii de detenţie. Tache Rodas a fost una dintre victimele sale predilecte după ce a trădat marea cauză a demascării prin deconspirarea secretului.
"A făcut din el un morman de carne vie. I-a pus un sac în cap şi l-a plimbat prin toată camera. L-au omorât. Aşa am crezut. Nu ştiu cum a scăpat cu viaţă", spune Nicolae Purcărea. În urma bătăii, Tache Rodas a rămas surd.

Eugen Ţurcanu


Blasfemia, culmea ororilor

Torturile imaginate de Ţurcanu nu constau doar în violenţă. "Bătaia îţi provoca o sete teribilă. Şi atunci fie îţi dădea să bei urina proprie, dacă îţi dădea voie, fie pe a altora. Când trebuia să-ţi faci necesităţile, te punea să ţi le faci în gamelă. La 12.00 venea masa. Polonicul era de capacitatea unei gamele şi, dacă în aceasta erau necesităţile, surplusul dădea pe dinafară. Înfometaţi cum eram, preferam să ne mâncăm necesităţile înainte şi să mâncăm supa ca atare", povesteşte un alt deţinut, Emil Sebeşan.
Nici măcar acesta nu era apogeul umilinţei. Ci blasfemia. "De Paşti, un student la Teologie a adunat tot săpunul ce l-a găsit. Nu ştiam pentru ce. A făcut din el drept cruce un organ sexual, imitat perfect. S-a apucat apoi să facă cuminecătură. Trebuia să mergi să pupi acel organ, în loc de cruce, şi drept cuminecătură îţi dădea pe vârf de lingură nişte fecale", mai spune Sebeşan.

sursa: EVZ.ro
sursa: Fenomenul Pitesti de Virgil Ierunca