duminică, 29 ianuarie 2012

Horia Tecău, primul român care câştigă un Grand Slam după 1978!

"Este un sentiment minunat. Este foarte greu să câştigi un astfel de titlu. Am jucat două finale până acum şi mă bucur că în sfârşit am câştigat una. Sunt puţin grăbit, trebuie să fug la aeroport în jumătate de oră, dar va mai dura ceva acest sentiment şi vreau să mă bucur de el. Este bine că am «spart gheaţa», mai ales că ştiu cât de greu este. De acum înainte sper să vină şi alte titluri", a declarat Tecău.
Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat, duminică, proba de dublu mixt la Australian Open, primul Grand Slam al anului, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India), favoriţii 5, scor 6-3, 5-7, 10-3. Tecău şi Mattek-Sands, ambii în vârstă de 27 de ani, s-au impus după 102 minute de joc.
Horia Tecău a afirmat că a fost ajutat foarte mult de partenera sa, mai ales după ce a pierdut în semifinale la dublu masculin şi a fost nevoit să joace imediat la dublu mixt. "Bethanie m-a ajutat să lupt în acel meci. Acum în finală, Leander şi Elena au fost jucători foarte buni. Ei au revenit în setul doi, dar este un sentiment mai frumos atunci când câştigi după o luptă grea", a spus românul.
Şi pentru Bethanie Mattek-Sands câştigarea titlului este un lucru minunat: "Nu prea am fost nervoasă, prima finală, primul titlu, este un sentiment minunat. Eu am avut încredere în Horia şi ne-am simţit bine în teren. Este un sentiment interesant să ai un astfel de trofeu". Mattek-Sands a mai spus că nu avea de gând să mai joace la dublu mixt, după Openul Australiei de anul trecut, însă s-a răzgândit şi a reuşit să câştige proba de dublu mixt pentru care aproape că nici nu era înscrisă.
Horia Tecău se află la primul titlu de Grand Slam din carieră. De asemenea, Mattek-Sands este tot la primul titlu de Grand Slam din carieră.
Tecău a mai fost de două ori într-o finală de turneu de Grand Slam, în 2010 şi 2011, la Wimbledon, la dublu masculin, alături de suedezul Robert Linstedt.Românul a depăşit suma de un milion de dolari câştigaţi din tenis în urma evoluţiilor la Australian Open.
Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros.
Ilie Năstase are în palmares două titluri la dublu mixt, ambele la Wimbledon, cu jucătoarea americană Rosemary Casals, în 1970 şi 1972. Virginia Ruzici este ultima jucătoare din România care a triumfat într-un turneu de Grand Slam. În 1978, Ruzici a câştigat Roland Garros-ul la simplu feminin.

prosport.ro

Niciun comentariu: