Steaua Campioana 24

Ultima scrisoare a Mareșalului Ion Antonescu către soția sa Maria

«Scumpa mea Rica,

Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme. Aşa să stai şi tu!

Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet la viaţa noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui pătimaşă, de azi, nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa.

Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toata viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălţătoare. Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel. «Am fost un învins», au fost şi alţii…, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi. Popoarele în toate timpurile şi peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.

Ultima mea dorinţă e să trăieşti. Retrage-te într-o mănăstire. Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului şi bucata de pâine care azi nu o mai poţi plăti. Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit şi cu care am cunoscut şi durerile şi lipsurile. Împrejurările ne-au îndepărtat viaţa de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie şi ultimul tău locaş. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur, acolo unde va fi singura şi dreapta răsplată.

Te strâng în braţele mele cu căldură. Te îmbrăţisez cu dragoste.

Nici o lacrimă!
Ion.»

de ce numai Becali ???

Becali a primit inchisoarea ce o merita in dosarul schimbului de terenuri.
Cand vor face puscarie minisitrii transporturilor din Romania ???
pentru frauda produsa statului roman de 9 miliarde euro in contractul cu Bechtel


Cand vor face puscarie ministrii mediului ???
pentru:
- Padurile defrisate ilegal (problema "rezolvata")
- Gazele de Sist (problema ce e pe cale sa fie "rezolvata")
- Rosia Montana (problema ce urmeaza sa fie "rezlovata" in viitorul apropiat)

Un ostean batran ca Unirea: Parintele Iustin, lupta si viata sa pentru Hristos si Neamul Romanesc

Un ostean batran ca Unirea: Parintele Iustin, lupta si viata sa pentru Hristos si Neamul Romanesc

Vezi mai multe video din evenimente

Interviu cu un Pustnic Ortodox din zilele noastre.

Părintele arhimandrit Iustin Pârvu despre românism

Tudor Ionescu la Marșul pentru eliberarea României din sclavia FMI

Încă bei Coca-Cola? Urmărește acest clip!

Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu (n. 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, în Basarabia - d. 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna) este unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu.
A urmat școala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața nu se știe când [1].
În anul 1941 era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași și totodată conducător al unui grup al organizației fasciste, legionare Frățiilor de Cruce. A participat la rebeliunea legionară, fiind arestat de regimul Antonescu. Eliberat la scurtă vreme, el a fost rearestat de autoritățile antonesciene din cauza participarii sale active la menținerea mișcării legionare în ilegalitate.[2] Profesorul de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces, declarând că acesta este „unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”.[necesită citare] Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care milita activ pentru menținerea în viața a mișcării legionare.
Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică.[necesită citare] În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.".[necesită citare] A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul,[necesită citare] după care a decedat.
Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată.

sursa: wikipedia.org

Unul dintre cei care au suferit, marturisindu-l pe Hristos a fost Valeriu Gafencu, pentru care era foarte clar si limpede cuvantul Mantuitorului: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturi-voi si Eu pentru El inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10, 32). De remarcat este ca Parintele Moise a reusit sa scoata in evidenta faptul ca intr-adevar, Valeriu Gafencu a reusit sa se delimteze de orice ideologie si atitudine partizana, actionand pur si sipmlu ca un sincer ucenic al lui Hristos. Chiar daca la inceput a fost membru al „Fratiilor de cruce” – si atunci doar din elanul sau pentru o viata spirituala curata, fara compromisuri si politicianisme – a ajuns sa se detaseze atat de mult de toate, incat si unii dintre cei de dreapta il socoteau un exagerat si un mistic. Asa se face ca Parintele Nicolae Steinhardt – evreu de origine – il supranumeste „Sfantul inchisorilor”.
Asadar, Valeriu Gafencu a fost una din cele mai impresionante figuri care s-a inaltat la o admirabila traire duhovniceasca in conditiile vietii de temnita. Prin dragostea sa jertfelnica izvorata dintr-o desavarsita inchinare a vietii lui Hristos, a ramas zugravit in cele mai luminoase culori in inimile celor ce l-au cunoscut. Astfel, Parintele Gheorghe Calciu spunea ca „nu are nici o indoiala ca este sfant; a trait cuvantul lui Dumnezeu la o inaltime de neinteles pentru noi”. De aceea Parintele Constantin Voicescu era incredintat ca „mai devreme sau mai tarziu Biserica Ortodoxa Romana il va canoniza”. Parintele Moise marturiseste cu toata sinceritatea si responsabilitatea ca desi „Valeriu Gafencu este adesea amintit in marturiile publicate de cei trecuti prin inchisori, cu toate ca despre el au aparut articole in presa, si s-a facut chiar un documentar de televiziune, fiind – ca sa folosim un termen la moda – cel mai „mediatizat” dintre traitorii temnitelor comuniste, totusi viata lui este mult prea putin cunoscuta in randul credinciosilor.
Viata lui Valeriu Gafencu si a celorlalti ca el este un model moral si o scara de suire spre cele inalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptatii, spre Rasaritul cel de Sus, Care este Hristos. Oare nu este cutremurator ceea ce spune un tanar neteolog care si-a asumat suferinta si moartea ca pe o curatire si o inviere (caci finalitatea vietii umane nu este moartea, ci invierea)? Si nu vreau ca cittitorul de buna credinta sa treaca fara atentie peste unele cuvinte ramase de la Gafencu, ce se arata a fi adevarate file de Filocalie, si asta pentru ca atunci cand Valeriu Gafencu se simtea bine, vorbea frumos si cu insufletire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata, curatirea launtrica” – pe care si-a asumat-o in viata sa duhovniceasca la modul plenar, din convingere si din purtarea de grija a lui Dumnezeu, in pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-a traversat din cauza sistemului si a regimului ticalosit, antihristic!...

sursa: crestinortodox.ro

Poezii - Valeriu Gafencu

Imn închinat celor căzuţi

Pe drumul veşniciei tu te-ai dus
Şi ne-ai lăsat ca testament iubirea
Vestită de-Împăratul Iisus:
În ea găsi-vom pururi fericirea.

Te-ai dus şi ne-ai lăsat în urma ta
Nădejdea revederii-n Paradis,
Mereu vei fi cu noi şi-om aştepta
Să ne-ntâlnim cu sufletul deschis.

Ne-ndemni pe cei ce-n viaţă am rămas:
Luptaţi uniţi şi în acelaşi pas,
Zidiţi lui Dumnezeu altare sfinte,
Păşiţi pe Calea Vieţii înainte!

....................................



Imnul biruinţei

Chinuiţi şi-nfometaţi
Înfruntăm urgii,
Stăm crucificaţi,
Transformaţi în torţe vii.

Se smulge neamul din suferinţă,
Nădejdea şi-o ridică la Cruce,
Mihai Arhanghelul azi îl duce
Năvalnic spre marea biruinţă.

Din zbuciumul şi suferinţa noastră
Se-nalţă-n zarea albastră
Ca o catapeteasmă-n sărbătoare
Imnul biruinţei legionare.

......................................

Trăiesc flămând

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură
Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger
Cu trupu-ncovoiat de neputinţă,
Din când în când din cer coboar-un înger
Şi sufletul mi-l umple cu credinţă;
M-apropii tot mai mult de biruinţă.

Mă plouă-n taină razele de soare,
Iisus m-adapă-n veci cu Apă Vie,
Grăuntele zvârlit în groapă-nvie
Cu haina îmbrăcat, de sărbătoare;
Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie.

Refren: Sub flacăra iubirii arzătoare
Din zori de zi şi până-n noapte-aştept,
Te chem şi noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Încet mă mistui, ca o lumânare.

....................................................



Imnul învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.



"Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul."

Romania si dictaturile ei - Miscarea Legionara

Valeriu Gafencu - Viaţa şi chinurile închisorilor comuniste - Sfântul închisorilor

"Ateismul va fi învins, dar sa fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!" Valeriu Gafencu

Fenomenul Piteşti - Parte din Istoria României

EXPERIMENTUL PITEŞTI



Petrecut între 1949 şi 1951, "fenomenul Piteşti" este explicat pentru prima dată exclusiv prin prisma victimelor, documentele făcând obiectul unui proiect complementar şi premergător, lucrarea "Fenomenul Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate", apărută la Polirom, scrisă de cercetătorul Alin Mureşan, care este şi scenaristul filmului.
Care sunt limitele suferinţei şi alte umilinţei? Dar ale bestialităţii? Cum te poţi transforma din victimă în călăul aproapelui? Răspunsurile la aceste întrebări sunt miza filmului documentar "Demascarea", care aduce, în premieră, într-un cadru comun, mărturiile a opt dintre foştii deţinuţi politici care au fost victime ale cumplitului experiment.
Filmul mai marchează şi o altă premieră: imortalizează îmbrăţişarea dintre o victimă şi unul dintre cei ce l-au bătut, victimă transformată, sub imperiul ororilor, în călău.
"Unii au afirmat că au trăit cu sora sau cu mama".
Scopul esenţial al aşa-zisei reeducări de la Piteşti a fost, după cum reiese şi din documente, şi din mărturiile victimelor, distrugerea morală a deţinuţilor, dărâmarea sistemului lor de valori. Totul pentru a face posibilă naşterea "omului nou", propovăduit de ideologia comunistă.



Inca din liceu Eugen Turcanu, cauta sa-si satisfaca dorinta de putere si gruparile de tineret legionar i se par cele mai apte pentru scopul pe care, constient sau nu, il urmareste. Face deci parte, prin 1940-1941, din Fratiile de Cruce. Foarte putin timp, deoarece, imediat ce legionarii intra in ilegaliate (1947-1948 momentul interzicerii partidelor), rupe orice legatura cu ei: n-are nici o vocatie de a infrunta persecutiile. Dimpotriva, imediat dupa 23 august, Turcanu este printre primii care se inscriu in partidul comunist. La 15 mai 1948, intr-una din acele mari nopti politienesti cand dubele circulau de-a lungul Romaniei pana in zori, unul dintre tinerii de la Centrul Studentesc Iasi marturiseste la Securitate, sub tortura, ca la o intalnire cu Bogdanovici(legionar care isi continuase activitatea si in ilegalitate), prin 1945-1946, ar fi luat parte si Turcanu. Si e de-ajuns ca acesta sa fie arestat si inchis la Suceava, pentru 7 ani. Turcanu a fost luat din inchisoare pentru cateva zile si dus la Ministrul de Interne pentru intrevederi directe cu generalul Nikolski, spre a pune la punct stilul de reeducare.

Prima etapă era "împrietenirea", arată intervievaţii din filmul lui Mărgineanu. "După câteva luni în care te descătuşai povestind pe cine ai mai lăsat «afară», pe cine nu ai denunţat, venea demascarea", spune Nicolae Purcărea, unul dintre deţinuţi.
"Asta era aşa-zisa demascare exterioară. Un băiat şi-a adus astfel şi tatăl, şi fratele în închisoare", completează Gheorghe Stănică.
"Ajungeai să fabulezi, să spui despre părinţi că au fost..., despre prieteni, cunoştinţe că au fost..., despre fete că sunt depravate... La un moment dat nu mai ştiai care este adevărul. Ajungeai la contradicţii, pentru care Ţurcanu te bătea îngrozitor", explică Purcărea. "Ce m-a impresionat cel mai mult a fost că unii au recunoscut, de fapt au afirmat, că au trăit cu sora sau cu mama. Erau lucruri ce scapă minţii mele", spune Petre Cojocaru.
Măcelul din ziua de "Sfântul Nicolae"
Cartierul general al reeducării era Camera 4 spital a închisorii, unde au fost repartizaţi de ţi nuţi aflaţi în diverse faze ale reeducării. Cei care trecuseră de primele faze au păstrat însă cu sfinţenie secretul, până când, prin "împrietenire" şi "mărturisiri", i-au vulnerabilizat pe nou-veniţi.
La comanda liderului reeducării, Eugen Ţurcanu, el însuşi deţinut, vechii locatari ai celulei s-au dezlănţuit cu bâtele ascunse pe sub priciuri asupra celor nou-veniţi. "Era ziua de Sfântul Nicolae, când a apărut Ţurcanu, într-o şubă mare: «Bandiţilor, să faceţi demascarea!». Am fost înconjuraţi şi loviţi din toate părţile. Cine ne da loviturile? Prietenii noştri, fraţii noştri. A durat câteva ore. Pe jos a rămas un lac de sânge", rememorează Nicolae Purcărea. "Am văzut o mişcare fulgerătoare, ca un vârtej. M-au lovit la carotidă şi nu am mai ştiut nimic", povesteşte Dan Lucinescu, care a fost arestat la 20 de ani, când era student la două facultăţi, în Iaşi.

Tortura, cale spre Dumnezeu

Unul dintre cei care s-au transformat din victime în călău a fost Tudor Stănescu, astăzi călugăr. Iar una dintre victimele sale a fost Constantin (Tache) Rodas, care a avut însă puterea să-l ierte: "Cea mai grea a fost lovitura pe cap cu funia, mai ţii minte? Mă gândeam că pot să mă lovească oriunde, dar nu la cap, ca să nu înnebunesc".
Bătrânul călugăr nu-şi aminteşte, însă îşi cere iertare. Iertarea vine, neaşteptată. Pentru că torturile au fost pentru cel bătut o metodă de întărire a credinţei: "Le-am mulţumit la toţi cei care m-au bătut şi i-am întâlnit după".
Credinţa l-a ajutat şi pe Nicolae Purcărea să supravieţuiască infernului, deşi la un moment dat, zice, a înnebunit: "Atâta m-au bătut că nu mai aveau ce face cu mine. Atunci m-au băgat în hârdăul cu murdării şi m-au «botezat». Se zicea că de demascare nu puteai scăpa. Ori cedai, ori mureai. Exista însă şi a treia cale, aceea de a înnebuni. Am trăit-o eu. Câtva timp nu am mai ştiut de mine".
Într-un acces de disperare, Gelu Gheorghiu şi-a tăiat venele, ajungând astfel şi el în aşa-zisul colţ al nebunilor. "Ţin minte că a venit Ţurcanu la mine şi mi-a zis: «Nu mori când vrei tu», spune acum Gelu Gheorghiu.




BESTIA

Şi el deţinut politic, Eugen Ţurcanu a fost protagonistul reeducării de la Piteşti din dorinţa de a se reabilita în ochii comuniştilor. Complicii săi au fost şefii Securităţii
Născut în Bucovina, Eugen Ţurcanu a fost arestat pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, membru al Partidului Comunist. Motivul: ascunsese faptul că soţia sa era fiica unui comandant legionar şi propria apartenenţă în adolescenţă la o organizaţie de tineret legionară.
Condamnat la şapte ani de închisoare, dar dornic de a se reabilita în ochii comuniştilor, Ţurcanu a propus Securităţii să iniţieze "reeducarea", ceea ce s-a şi întâmplat la Suceava, primul penitenciar în care a fost închis. "La Siguranţa Iaşi citise într-un ziar o declaraţie a ministrului de interne Teohari Georgescu, care spunea că penitenciarele trebuie să devină institute de reeducare. Ţurcanu credea că se putea realiza cu ajutorul unor elemente care, lămurite din punct de vedere politic, vor părăsi organizaţiile din care fac parte", spune Alin Mureşan în lucrarea sa.
"Fizic, era un om bine făcut. Cu o înălţime peste medie, nişte umeri largi şi o forţă în mâini incredibilă. Avea o palmă ca o lopată. Am văzut cum l-a prins pe unul de gât şi l-a ţinut ridicat, în mână", îl descrie Emil Sebeşan. Aroganţa era o altă caracteristică. "Era stăpânul a tot ce vieţuia acolo. Era şi un tip de o inteligenţă sclipitoare. Doar că diabolică", punctează Nicolae Purcărea.
De multe ori Ţurcanu tortura prin intermediari, alteori îşi bătea însă direct colegii de detenţie. Tache Rodas a fost una dintre victimele sale predilecte după ce a trădat marea cauză a demascării prin deconspirarea secretului.
"A făcut din el un morman de carne vie. I-a pus un sac în cap şi l-a plimbat prin toată camera. L-au omorât. Aşa am crezut. Nu ştiu cum a scăpat cu viaţă", spune Nicolae Purcărea. În urma bătăii, Tache Rodas a rămas surd.

Eugen Ţurcanu


Blasfemia, culmea ororilor

Torturile imaginate de Ţurcanu nu constau doar în violenţă. "Bătaia îţi provoca o sete teribilă. Şi atunci fie îţi dădea să bei urina proprie, dacă îţi dădea voie, fie pe a altora. Când trebuia să-ţi faci necesităţile, te punea să ţi le faci în gamelă. La 12.00 venea masa. Polonicul era de capacitatea unei gamele şi, dacă în aceasta erau necesităţile, surplusul dădea pe dinafară. Înfometaţi cum eram, preferam să ne mâncăm necesităţile înainte şi să mâncăm supa ca atare", povesteşte un alt deţinut, Emil Sebeşan.
Nici măcar acesta nu era apogeul umilinţei. Ci blasfemia. "De Paşti, un student la Teologie a adunat tot săpunul ce l-a găsit. Nu ştiam pentru ce. A făcut din el drept cruce un organ sexual, imitat perfect. S-a apucat apoi să facă cuminecătură. Trebuia să mergi să pupi acel organ, în loc de cruce, şi drept cuminecătură îţi dădea pe vârf de lingură nişte fecale", mai spune Sebeşan.

sursa: EVZ.ro
sursa: Fenomenul Pitesti de Virgil Ierunca